Salut și mulțumesc că ai deschis a 12-a ediție FLANC!
Cel mai important lucru pe care l-a obținut Xi Jinping din trilaterala de la Shenzhen i l-a dat Donald Trump în clipa în care a acceptat invitația. Președintele Statelor Unite a venit în China să discute cu Xi și cu Vladimir Putin despre mai multe subiecte, dar mai ales despre soarta unei țări europene. Însă Ucraina n-a fost la masă. La fel, niciun aliat european al Americii n-a avut un scaun la acea masă.
Acum să ne uităm puțin la fotografie. Xi e în mijloc, cu Trump și Putin de o parte și de alta. Evident, protocolul explică de ce gazda stă în centru. Însă puterea pe care a câștigat-o Xi se vede mai ales în faptul că președintele american a acceptat și cine lipsește din cadru.
Xi Jinping a spus chiar el cum ar vrea să citim fotografia de la Shenzhen. „Când marile puteri sunt în pace, lumea e în siguranță”, a spus dictatorul chinez. Iar el a vrut ca întâlnirea să aibă loc în China tocmai pentru ca lumea să vadă cine îi aduce pe ceilalți doi la masă. De aici vine forța imaginii. De ce? Păi când președintele american acceptă să vină la Shenzhen pentru a discuta inclusiv despre un război din Europa, Xi poate prezenta însăși prezența lui Trump ca pe o recunoaștere că și Washingtonul trebuie să negocieze cu Beijingul și să caute un compromis.
Putin, la rândul lui, are posibilitatea să ducă fotografia asta acasă ca dovadă a relației „excelente” pe care o are cu China. Numai că, privită dinspre Beijing, aceeași fotografie spune ceva mult mai clar despre dictatorul rus: Xi e omul care i-a făcut favoarea de a-l așeza la aceeași masă cu președintele Statelor Unite, iar Putin, ca partenerul mai mic, are nevoie de această favoare.
Ce găsești în această ediție:
FIRST READ: Xi Jinping i-a adus pe Donald Trump și Vladimir Putin la Shenzhen să discute inclusiv despre pacea în Ucraina. Zelenski era la Berlin, cu europenii. Ce a câștigat Xi din faptul că președintele american a venit la invitația lui și de ce contează că Trump a sunat la Berlin abia după discuția cu Putin.
SECOND READ: Cu două zile înainte de summit, Elbridge Colby, unul dintre cei mai influenți oameni de la Pentagon, a criticat loviturile ucrainene în adâncimea teritoriului rus. Germania și Marea Britanie i-au răspuns public. Ce a aflat astfel Kremlinul despre dezacordul dintre aliații Kievului.
FIVE SIGNALS: NATO folosește inteligența artificială pentru a-și apăra rețelele. În România, 82% dintre respondenții unui sondaj vor o armată europeană. Într-un alt sondaj, disponibilitatea de a lupta pentru țară scade de la 66% la 51% când agresorul poartă un nume: Rusia. MApN propune aproximativ 17.000 de lei pentru patru luni de pregătire militară voluntară, iar europenii au ajuns la șapte reprezentanți pentru discuțiile de pace cu Rusia.
WHAT WE’RE HEARING: O sursă din industria de apărare românească mi-a atras atenția asupra locului în care a căzut o parte din podul Kerci: chiar pe unde trec navele. Ce știm despre reluarea circulației trenurilor și cine plătește pentru fiecare zi în care un vas cu grâu așteaptă să iasă din Marea Azov.
RADAR ROMÂNIA: La gurile Dunării, echipajele a trei nave comerciale și-au stins singure incendiile. Câteva nopți mai târziu, două F-16 românești au decolat după ce radarele au detectat 11 ținte lângă graniță, pe teritoriul Ucrainei. Separat, în largul Bulgariei s-a scufundat Gas Husky, cu 3.400 de tone de gaz petrolier lichefiat la bord. Destinația era portul Midia.
DEFENSE MONEY: Comisia Europeană propune 131 de miliarde de euro pentru apărare și spațiu în bugetul 2028–2034. Șeful producătorului finlandez Patria explică de ce, pentru o uzină care trebuie să cumpere utilaje și să angajeze ingineri, contează să știe și cine va comanda după primul lot.
BATTLEFIELD: Ce rol mai are tancul pe un front supravegheat de drone, ce au reușit să facă patru vehicule militare americane fără echipaj și fără GPS și cum a extins Ucraina misiunile dronelor navale Magura de pe mare pe uscat.
CYBERSECURITY: La Tallinn, participanții la exercițiul Crossed Swords au testat pentru prima dată Daybreak. Cât timp câștigă o echipă de apărare cibernetică dacă AI descoperă o vulnerabilitate și cât pierde verificând alarme false?
THE DOCUMENT: Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene pune o întrebare care merită să ajungă să fie dezbătută și la București: Ce produce Europa fără de care ceilalți s-ar descurca greu?
Ce urmărim între 20 și 26 noiembrie și trei recomandări care merită timpul tău.
FIRST READ
Cine poate vorbi în numele păcii la Shenzhen?
Vladimir Putin nici n-a apucat să-i strângă mâna lui Donald Trump și obținuse deja ceva din întâlnirea de la Shenzhen. „Cine-i ăsta?”, a întrebat Trump în fața camerelor, prefăcându-se că nu-l recunoaște. Apoi a râs și a dat tot el răspunsul. „E prietenul meu.” La Washington, scena poate trece drept una dintre glumele cu care Trump își întâmpină interlocutorii. La Moscova, cele câteva secunde valorează cât o campanie întreagă. După aproape cinci ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei, televiziunea rusă poate răspunde oricui vorbește despre izolarea lui Putin lăsând să curgă imaginile și dând sonorul mai tare. De restul s-a ocupat președintele Statelor Unite.
Xi a vrut să rămână în mintea celor care au văzut fotografia de la Shenzhen ideea că atunci când lumea caută „stabilitate”, China este cea care o poate oferi. De altfel, declarația de la Shenzhen arată și cât de departe a fost dispus Washingtonul să meargă alături de Xi și Putin. În cele patru puncte despre pace, cei trei au găsit loc pentru imunitatea oficialilor de stat și pentru un avertisment adresat Curții Penale Internaționale.
Chiar în punctul trei al declarației, Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin spun că imunitatea oficialilor de stat trebuie respectată și avertizează Curtea Penală Internațională să nu-și depășească atribuțiile. Merită citit punctul ăsta cu un detaliu în minte. Unul dintre cei trei oameni de la masă e Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru deportarea ilegală a unor copii ucraineni.
Despre imunitatea de care ar trebui să se bucure un oficial de stat, cei trei au reușit să cadă de acord. Însă despre țara din care au fost luați copiii, declarația lor de pace nu spune nimic. Cuvântul „Ucraina” nu apare în niciunul dintre cele patru puncte.
Pentru Xi, câștigul politic se vede și în locul unde poți citi astăzi documentul. E pe site-ul Casei Albe. Președintele american și-a asumat, în numele Statelor Unite, un text convenit în China, la o masă la care Rusia a putut vorbi despre războiul pe care îl poartă, iar Ucraina n-a avut cum să răspundă.
Aici mi se pare că Beijingul a obținut cel mai mult. Xi vrea ca lumea să se obișnuiască cu ideea că, până și atunci când e vorba de pacea în Europa, președintele Statelor Unite vine în China ca să discute cu el. Până la trilaterala de la Shenzhen, asta era o ambiție pe care Xi putea s-o enunțe într-un discurs. Acum are un precedent pe care îl poate invoca la următoarea criză, indiferent care ar fi ea. Iar precedentul l-a creat împreună cu Donald Trump sau mi ales prins Donald Trump.
Separat, direct de la Berlin, cancelarul german Friedrich Merz a vorbit într0o conferință de presă alături de Zelesnki, Macron și emisarii lui Trump despre „formatul Ialta” și a spus că reuniunea a fost, în primul rând, o ocazie de a face o fotografie.
Mai mult, cancelarul german a spus: „Am oferit un fragment din Zidul Berlinului drept cadou fiecărui oaspete care a fost cu noi astăzi. Zidul a adus opresiune, insecuritate și neliniște. Și exact asta a reprezentat Yalta. Cu Berlinul, cu căderea zidului, asociem un mesaj diferit și o lume diferită. Libertatea și pacea sunt mai puternice decât opresiunea și diviziunea. Vă aminti’i, în 1987, președintele Reagan i-a spus aici, în Berlin, domnului Gorbaciov, să dărâme acest zid. Spunem astăzi, președintelui Putin, să oprească războiul din Ucraina și hai să căutăm împreună soluții diplomatice. Nu mai vrem niciodată să trăim într-o Europă divizată. Vrem să trăim în libertate și pace împreună cu Ucraina”.
Înainte de summit, analista Velina Tchakarova scria că „this is not Yalta 2.0”.
DE CE? Păi pentru că la Ialta, în 1945, marile puteri negociau ordinea care avea să urmeze războiului, în timp ce la Shenzhen, în lectura Velinăi Tchakarova, Washingtonul, Beijingul și Moscova abia intră în competiția pentru cine va stabili regulile. Xi îi poate aduce pe Trump și Putin la aceeași masă, dar asta nu înseamnă că cei trei s-au înțeles cum să-și împartă lumea în sfere de influență sau că țările vizate ar accepta locul pe care li-l rezervă.
Și cel mai concret aspect se vede în faptul că Ucraina are un guvern care decide ce condiții poate accepta și o armată care încă luptă împotriva invadatorilor ruși. Iar guvernele europene decid cât sprijin îi mai dau. Și sprijin în continuare există. Deci niciuna dintre aceste decizii n-a trecut în mâinile lui Xi, Putin sau Trump doar pentru că ei trei s-au pus la masă.
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski era joi la Berlin împreună cu liderii europeni și cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner în momentul în care a avutu n apel cu Donald Trump, care a sunat după discuția din China. Ar trebui să reținem însă ordinea, pentru că ea explică mai bine decât un comunicat sterp de presă cât a cântărit fiecare parte. Putin i-a putut prezenta președintelui american propria versiune despre război, în prezența lui Xi. Zelenski a putut vorbi cu Trump abia după aceea. Pentru președintele ucrainean, diferența e cât se poate de practică. Una e să poți răspunde pe loc unei afirmații a lui Putin despre țara ta. Alta e să depinzi de ce a reținut interlocutorul lui și de ce alege să-ți povestească la telefon.
Publicația Meduza titrează foarte clar: Trump le spune liderilor europeni că Putin vrea să pună capăt războiului din Ucraina, dar Putin spune că Moscova nu va negocia cu Kievul după lovitura de la Podul Crimeii.
Trump le-a spus liderilor europeni că discuția sa cu Vladimir Putin a decurs bine și că va contribui la apropierea Ucrainei de pace, a relatat Bloomberg, citând surse apropiate discuțiilor. Trump a mai spus că Putin vrea să pună capăt războiului, potrivit tot surselor Bloomberg, dar oficialii europeni sunt sceptici că Putin vrea să pună capăt războiului. Aceștia își făcuseră griji că Trump ar putea face concesii inacceptabile în China. Grija lor s-a adeverit.
Ian Bremmer observă că o lume în care pacea depinde exclusiv de raportul de forțe le convine de minune Rusiei și Chinei. Mai exact, America ar avea ceva prețios de pierdut într-o asemenea lume, căci o parte din puterea ei vine tocmai de la țări care aleg să-i găzduiască militarii, să investească în apărarea comună și să rămână alături de Washington când apar costuri politice acasă. România e una dintre ele. De aici, de la București, merită să judecăm întâlnirea de la Shenzhen și prin ochii poziției noastre de aliați.
Când Putin obține o discuție directă cu președintele american despre un război la granița noastră, iar europenii primesc telefonul de după, Xi câștigă și ceva ce fotografia nu poate surprinde. Îndoiala care începe să apară chiar între America și țările pe a căror încredere se sprijină puterea ei.
CNN aduce în atenție un detaliu care schimbă felul în care citim fotografia de la Shenzhen. Ideea întâlnirii i-a aparținut lui Vladimir Putin, care voia să discute despre Ucraina fără ca ucrainenii să fie la masă. Xi Jinping a avut inițial rezerve, spun oficialii americani citați de CNN. Se temea că trilaterala va eclipsa summitul economic APEC pe care îl găzduia. Odată acceptată întâlnirea, însă, Xi a știut ce să facă din ea. Putin a obținut cele 81 de minute alături de liderii Statelor Unite și Chinei pe care le putea arăta acasă drept dovadă că Rusia contează în continuare.
Trump, slăbit după alegerile de la mijloc de mandat, a putut arăta că încă discută direct cu amândoi, deși perspectiva unui acord nuclear a rămas îndepărtată. Pentru Xi, absența unui acord major era chiar convenabilă. A putut prezenta China ca puterea la care vine președintele american, fără să-și asume vreo obligație dificilă privind Ucraina sau arsenalul nuclear chinez. Și a obținut această imagine tocmai când la Washington se întețea disputa privind accesul Chinei la cipurile americane avansate pentru inteligență artificială. Putin a propus întâlnirea. Xi a plecat cu fotografia de care avea nevoie înaintea congresului de partid de anul viitor, când ar urma să-și consolideze al patrulea mandat în fruntea Partidului Comunist Chinez.
SECOND READ
Washingtonul îi reproșează Kievului cum își poartă războiul de rezistență
Cu două zile înainte ca Donald Trump să se întâlnească cu Vladimir Putin la Shenzhen, de la Pentagon a venit un reproș pentru Kiev. Elbridge Colby, responsabilul pentru politica de apărare a Statelor Unite, a pus la îndoială eficiența loviturilor ucrainene asupra infrastructurii petroliere și a unor depozite comerciale din Rusia. În cazul depozitelor, argumentul lui a fost că atacurile riscă să întărească hotărârea rușilor de a continua războiul și să dea Kremlinului încă un motiv să escaladeze. Merită spus exact la ce se referea. În zilele acelea, imaginile de la podul Kerci făceau înconjurul lumii, dar Colby nu a pomenit podul. Critica lui ridică o problemă mai largă pentru Kiev. Washingtonul evaluează acțiunile Ucrainei inclusiv după reacția pe care presupune că o vor provoca la Moscova.
Reacțiile europene și de sprijin pentru Ucraina, evident, nu au întârziat să apară. Boris Pistorius, ministrul german al apărării, a răspuns fără prea multă diplomație și a spus că i se pare o prostie să reproșezi Ucrainei că lovește obiective folosite de armata rusă, în timp ce Rusia atacă, zi și noapte, infrastructura care ține orașele ucrainene în viață. Când Moscova lovește rețeaua electrică, urmările ajung până în apartamentul unui om care rămâne fără apă și căldură în pragul iernii. Acolo mută Pistorius discuția despre escaladare. Londra a respins, la rândul ei, critica americană și a susținut că loviturile asupra infrastructurii care deservește războiul de agresiune al Rusiei îi câștigă Ucrainei timp.
Polemica asta destul de aprinsă e importantă de pus în contextul ideii că se vorbește intens din nou despre pace și Kievul încearcă să intre în aceste discuții de pe o poziție din care să poată arăta că și Rusia are de pierdut dacă războiul de agresiune al lui Putin continuă. Însă un oficial de rang înalt al Pentagonului a contestat public eficiența unora dintre acțiunile prin care ucrainenii încearcă să obțină tocmai această putere de negociere.
Și chiar dacă Berlinul și Londra au sărit în apărarea ucrainenilor, orice negociere de pace va începe cu dorința Moscovei ca Ucraina să-și limiteze loviturile pe teritoriul rus. Putin știe deja că acest argument poate fi folosit în discuția cu posibilii emisari europeni, căci l-a auzit chiar de la Pentagon.
FIVE SIGNALS
Cât costă inteligența artificială care să apere rețelele NATO?
Până la 300 de miliarde de tokenuri într-o lună. Asta e cifra pe care OpenAI a făcut-o publică pe 17 noiembrie, când a anunțat că lucrează cu agenția NATO pentru comunicații și informatică. Prin programul Daybreak, specialiștii care apără rețelele Alianței pot folosi modelele pentru a verifica programe informatice, a investiga activități suspecte și a testa remedieri. Tokenurile sunt fragmentele de informație pe care modelul le primește și le generează. O investigație lungă poate consuma multe asemenea unități, inclusiv atunci când echipa ajunge la concluzia că alarma a fost falsă. Evident, OpenAI nu a numit niciun model specific și nu a dezvăluit valoarea contractului, scrie analistul Shanaka Anslem Perera.
Românii vor o armată europeană și vor ca americanii să rămână aproape
Dintre cele 11 țări incluse într-un sondaj GLOBSEC citat de BiziDay, România are cel mai ridicat sprijin pentru ideea unei armate a Uniunii Europene. O susțin 82% dintre respondenții români, față de 75% în Franța și 69% în Germania. Însă există o cifră care complică puțin dezbaterea de la București.
În același sondaj, 74% dintre românii chestionați consideră Statele Unite un partener de securitate de încredere pentru Europa. Mai mult, 55% ar vrea ca americanii să se implice și mai mult în apărarea continentului.
De la București, cele două așteptări au destul sens. Poți să vrei ca europenii să fie în stare să apere flancul estic inclusiv într-o criză în care Washingtonul are alte priorități. La fel de bine poți să consideri că prezența militară americană în România îi dă Kremlinului un motiv în plus să se gândească la consecințele unui atac. Deci, când un politician român invocă sprijinul pentru o armată europeană, merită să citim până la capăt sondajul din care își ia procentul. Aceiași cercetători au găsit aici și un sprijin de 84% pentru ideea că apartenența la NATO protejează România de un atac. Iar apartenența asta e cel mai mare NOROC ISTORIC PE CARE ÎL AVEM!
Două treimi spun că ar lupta pentru România. Când întrebarea numește Rusia, procentul scade la 51%
Impactum Insights a întrebat, pentru Ethical Media Alliance, un eșantion de români activi online dacă ar lupta în cazul în care țara ar fi atacată. În scenariul general, 66% au răspuns afirmativ. Când agresorul din întrebare este Rusia, proporția coboară la 51%. Merită privite și celelalte răspunsuri înainte să tragem o concluzie despre relația românilor cu Moscova. Disponibilitatea declarată de a lupta scade și când agresorul ipotetic este Ungaria sau China. În plus, oamenii răspund diferit când le ceri să-și imagineze un război anume.
Diferența politică se vede cel mai clar dacă urmărim cum răspund aceleași două grupuri. La întrebarea generală, votanții lui Nicușor Dan și cei ai lui George Simion sunt aproape la egalitate: 71%, respectiv 69%, spun că ar lupta. Când întrebarea numește Rusia, procentele ajung la 63% și 48%. Distanța dintre cele două electorate crește astfel de la două la 15 puncte. Sondajul surprinde ceva ce întrebarea generală despre apărarea patriei ar fi lăsat ascuns. Cât despre câți oameni s-ar prezenta efectiv la mobilizare, răspunsul acela nu-l poate da un sondaj. E o estimare pe care o afli abia în dimineața zilei în care începe războiul, o zi care ne-am dori să nu vină niciodată.
Aproximativ 17.000 de lei pentru patru luni de instrucție militară
Pentru un tânăr care se gândește să facă pregătire militară, propunerea MApN pune pe masă o sumă pe care o poate compara cu salariul său. Femeile și bărbații între 18 și 35 de ani care nu au făcut serviciul militar ar primi 4.033 de lei net pe lună, la care se adaugă suma aferentă gradului. Pentru un soldat, încă 217 lei lunar. Calculul ajunge la 4.250 de lei pe lună și 17.000 de lei pentru toate cele patru luni. Armata asigură cazarea, masa, echipamentul și asistența medicală pe durata pregătirii.
Evident, aici discuția despre rezerva Armatei Române e mai mult decât teoretică și impactează viața cotidiană a celor care vor să urmeze și acest traseu semi-militar, săi spunem. De ce? Păi dacă ai deja un loc de muncă și plătești chirie, faptul că armata îți asigură un pat în cazarmă nu te scutește de chiria de acasă. Trebuie să-ți poți permite cele patru luni și să înțelegi ce accepți la capătul lor. După instruire, absolvenții intră în evidența rezervei operaționale. Cei care vor să rămână în sistem pot opta pentru o carieră militară. Iar când vor veni primele bilanțuri, cifra care va spune ceva despre rezerva României va fi numărul celor care au dus pregătirea până la capăt.
Europa a căutat un om care să poată vorbi cu Putin. A ajuns la șapte
Politico Europe descrie cum încercarea de a găsi o personalitate care să reprezinte Europa în discuțiile despre pacea din Ucraina a dus la o formulă cu șapte reprezentanți. Acum, cei șapte trebuie să convină ce îi vor spune Moscovei. Oricât de cunoscut ar fi fost un singur emisar, și el s-ar fi lovit de aceeași dificultate. În clipa în care discuția ajunge la garanțiile de securitate pentru Ucraina, cineva trebuie să poată spune ce guverne sunt gata să și le asume și ce au acceptat concret să facă. Și momentan nu avem o astfel de direcție unită la nivel european.
WHAT WE’RE HEARING
„Podul Kerci a devenit podul Terci”
Ucrainenii au lovit podul Kerci, care leagă Rusia de Crimeea ocupată, iar o parte din construcție s-a prăbușit în strâmtoare.
O sursă din industria de apărare românească mi-a atras atenția asupra locului în care căzuseră bucățile de pod. Tocmai pe acolo trec navele care ies din Marea Azov spre Marea Neagră. Detaliul contează foarte mult, pentru că șoseaua se poate redeschide parțial cu mult înainte ca navigația să revină la normal. Spre exemplu, pentru un șofer care traversează podul spre Crimeea, drumul e din nou liber. Însă pentru comandantul unei nave încărcate cu grâu, așteptarea poate continua zile întregi.
Acum, prin același loc trebuie să intre și utilajele care să ridice bucățile prăbușite. „Ca să repare, rușii trebuie să aducă macarale plutitoare de mare capacitate”, mi-a indicat sursa. Asta înseamnă că poți avea din nou trenuri pe pod și, în același timp, nave care încă așteaptă dedesubt.
Pentru un exportator de grâu, costul acestei așteptări se vede și într-un siloz aflat la sute de kilometri de Kerci. Nava care trebuia să se întoarcă pentru următoarea încărcătură încă o transportă pe prima. Între timp, grâul continuă să vină, spațiul de depozitare se ocupă, iar la un moment dat silozul nu mai poate primi marfă de la fermieri. Sigur că o parte din cereale poate pleca pe calea ferată.
Numai că exportatorul trebuie să găsească vagoane disponibile și un terminal care să-i poată prelua încărcătura la celălalt capăt. Pentru omul care are un contract de onorat, știrea pe care o așteaptă e că i-a trecut nava. Așa că între ziua în care autoritățile anunță că au degajat canalul și ziua în care îi vine lui rândul, factura de depozitare continuă să crească.
„Au reușit ucrainenii cu câteva lovituri la Kerci. sa provoace 4 probleme: Trafic rutier niet. Trafic feroviar niet. Trafic naval niet. Dilema de reconstrucție – da”, indică sursa din industria apărării care a vorbit pentru FLANC sub protecția anonimatului.
Aceeași sursă indică faptul că loviturile ucrinenilor au indicat faptul că logistica poate câștiga sau pierde războaie.
Concret, Crimeea se sufocă. „Azi în Sevastopol, rușii primesc curent cu porția. 2 ore da, 8 ore ba”, a mai indicat sursa din industria de apărare pentru newsletterul FLANC, care și-a permit și o constatare: „Ucraina avea capacitatea să dărâme podul de multă vreme. A ales acum dintr-un motiv specific. Și am un feeling că vom vedea curând motivul”.
Mai e ceva de urmărit la Kerci, dincolo de pagube. Producătorul olandez Destinus spune că Ucraina a folosit rachetele sale Ruta Block 1, iar un ofițer ucrainean implicat în operațiune a declarat pentru The Times că aceasta s-a desfășurat fără Starlink.
Pentru Destinus, numele Kerci poate cântări mai mult într-o discuție cu un minister al apărării decât luni întregi de demonstrații. Când un cumpărător întreabă unde a fost folosită racheta Ruta, compania îi poate indica acum o operațiune pe care a văzut-o o lume întreagă.
Aici merită însă să citim cu atenție cine revendică meritul. Producătorul spune că Ucraina i-a folosit rachetele. Imaginile arată că podul a suferit pagube. Între cele două informații rămâne o întrebare la care filmarea nu răspunde: cât din rezultatul operațiunii i se poate atribui efectiv produsului pe care compania vrea să-l vândă?
Desigur, pentru compania Destinus, asocierea cu Kerci are deja valoare comercială, căci un cumpărător care urmează să cheltuiască bani publici are nevoie și de dovezi independente privind performanța rachetei.
Pentru Kiev, declarația ofițerului citat de The Times atinge o problemă pe care o au și armate cu bugete mult mai mari. De ce? Păi un guvern își poate asuma politic o decizie militară și poate descoperi, în ziua în care vrea s-o pună în aplicare, că termenii de utilizare ai unui serviciu comercial îi limitează opțiunile. De aici și greutatea afirmației că operațiunea de la Kerci s-a desfășurat fără Starlink.
Cu alte cuvinte, Ucraina a avut libertatea de a merge mai departe în ciuda restricțiilor furnizorului. Cât din această libertate are Kievul și în alte operațiuni rămâne o întrebare deschisă.
„Americanii au încercat să ne paralizeze comunicațiile pentru a preveni astfel de operațiuni, dar această misiune a demonstrat că putem crea propriile canale de comunicație pentru a retransmite semnale radio. Pentru prima dată în istorie, am folosit toate aceste drone pentru a transmite semnale video către rachete, astfel încât să poată lovi ținte precise pe pod. Am arătat că putem desfășura astfel de operațiuni fără Starlink”, a spus ofițerul ucrainean.
Conform mai multor alte surse militare ucrainene, loviturile asupra podului au fost executate în cadrul unei operațiuni combinate complexe care a implicat forțe de rachete și piloți de elită de drone din Brigada „Ptaki Madyara”, în coordonare cu Brigada 1 Operațiuni Speciale a Forțelor de Sisteme fără Echipaj Uman ale Forțelor Armate Ucrainene, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), Marina Ucraineană și unități ale Forțelor de Operațiuni Speciale Ucrainene.
Analistul ucrainean Anton Gerashchenko sintetizeză poate cel mai bine situația: „Moscova trebuie să recunoască faptul că este puțin probabil ca Ucraina să-i permită să restaureze, fără interferențe, infrastructura de transport folosită pentru a susține agresiunea rusă. Podul Kerci sprijină logistica militară rusă, oferind Ucrainei toate motivele să continue loviturile menite să-l scoată permanent din funcțiune.
Aceasta este ironia centrală: Kremlinul a construit podul ca simbol al anexării Crimeei, doar pentru a crea un nod de transport critic și extrem de vulnerabil, al cărui avariere poate paraliza rute adânc în interiorul teritoriului rus. Podul pe care Putin intenționa să lege Crimeea de Rusia pentru totdeauna poate acum să taie o parte substanțială a Rusiei înseși de la accesul direct la Marea Neagră”.
RADAR ROMÂNIA
Vinerea trecută, pe 13 noiembrie, nava Larissa 1 se îndrepta spre rada Sulina, cu destinația finală Ucraina, când a raportat că fusese lovită în apropiere de Sfântu Gheorghe. Macaraua cu care echipajul manevra marfa a fost avariată. Niciun marinar nu a fost rănit. O zi mai târziu, în apropierea gurilor Dunării, alte trei echipaje aveau să raporteze incendii la bord. Merită pusă laolaltă cronologia acestor două nopți. De ce? Păi haideți să gândim puțin mai în perspectivă. Citite separat, comunicatele îți spun ce a pățit fiecare navă. Citite însă în ordine, îți arată ce avea de cântărit comandantul următoarei nave care se apropia de Sulina.
Sâmbătă seară, în jurul orei 21:10, o dronă a lovit petrolierul Evia Petrol V, sub pavilion grec, la aproximativ patru mile marine de Sulina. După circa 35 de minute, a fost lovit și Marsol, o navă care transportă mărfuri în vrac. Ulterior, Ministerul Apărării a anunțat că și Ali Najafov raportase o lovitură de dronă în cursul aceleiași nopți. În toate cele trei cazuri, marinarii au stins focul. Niciunul nu a fost rănit.
Analistul maritim ucrainean Andrii Klymenko vede aici o încercare deliberată a Rusiei de a bloca navigația la gurile Dunării. Ipoteza lui merită luată în serios, iar atribuirea fiecărei lovituri cere probe, evident.
Anton Gerashchenko îl citează pe Andrii Klymenko (redactor-șef al BlackSeaNews și expert maritim), care ma spune:
„Singura modalitate de a opri teroarea maritimă în apropiere de Sulina este desfășurarea imediată a forțelor navale de intervenție, trecerea aviației și apărării aeriene în modul real de interceptare și distrugerea fizică a oricăror UAV-uri sau USV-uri rusești (nave de suprafață fără pilot) care se apropie de zona de 12 mile marine. Altfel, următoarea lovitură asupra unui tanc va deveni punctul fără întoarcere pentru întreaga regiune a Mării Negre”.
Între timp, un armator trebuie să decidă dacă își mai trimite oamenii să aștepte în aceeași zonă. Aici e miza directă pentru România, căci navigația poate fi descurajată cu mult înainte ca cineva să declare portul închis. E suficient ca riscul unei escale să devină prea greu de acceptat pentru comandantul care răspunde de echipaj și pentru compania care răspunde de navă. Și vă reamintesc acest titlu de luna trecută din FT:
Deci referitor la ce se întâmplă în Marea Neagră, autoritățile române ar trebui să spună foarte clar ce avertizare au primit navele care așteptau la Sulina după primul incendiu de pe Evia Petrol V și la ce oră a ajuns ea la bord. De ce? Fix pentru că cele aproximativ 35 de minute dintre primele două lovituri dau întrebării o miză concretă.
Din informările publice aflăm când au fost lovite navele și cum s-au încheiat incendiile. Cronologia avertizărilor le-ar spune însă marinarilor ceva ce le folosește și la următoarea escală: de la cine primesc informația că riscul s-a schimbat și cât timp au la dispoziție pentru a lua o decizie.
Pe de altă parte, în nordul județului Tulcea, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, radarele românești au detectat patru ținte aeriene în apropiere de Vâlcove și alte șapte lângă Ismail, ambele localități pe teritoriul Ucrainei. Două avioane F-16 au decolat de la Fetești, populația a primit mesajul RO-Alert la 23:36, iar alerta s-a încheiat la 00:07. MApN precizează că nicio țintă nu a intrat neautorizat în spațiul aerian românesc.
Separat, marți, pe 17 noiembrie, Gas Husky s-a scufundat în largul Bulgariei. Venea din Egipt și avea la bord aproximativ 3.400 de tone de gaz petrolier lichefiat, cu destinația Midia. Toți cei 19 membri ai echipajului au fost salvați. A doua zi, Reuters a relatat, pe baza declarațiilor unui oficial bulgar și a unor surse din securitatea maritimă, că nava fusese lovită de proiectile. Cine le-a lansat rămâne de stabilit. DAr putem specula că RUSIA lui Putin e în spatele acestor atacuri, pentru că lor le servește!
„Atâta timp cât Rusia vede că atacurile asupra navigației civile în apele NATO rezultă doar în ridicarea în aer a avioanelor F-16 pentru observație, alerte SMS și noi întâlniri birocratice, loviturile vor continua și se vor intensifica”, mai spune analistul ucrainean Anton Gerashchenko.
DEFENSE MONEY
Panu Routila, șeful producătorului finlandez de apărare Patria, se uită la următorul buget al Uniunii Europene cu o întrebare pe care, la București, o auzim rar când se anunță miliarde pentru înzestrare.
Pe câți ani de comenzi se poate baza o fabrică înainte să-și pună banii într-o linie nouă de producție?
Comisia Europeană propune aproximativ 131 de miliarde de euro pentru apărare și spațiu în perioada 2028–2034. Cele două domenii împart aceeași sumă, iar statele membre încă negociază bugetul. Ce vede Routila aici, după cum explică pentru Politico Europe, este șansa ca industria să poată face investiții cu câțiva ani înainte ca armatele să aibă nevoie de echipamente.
Să luăm cazul unui director de uzină care primește o comandă fermă pentru un prim lot. O poate onora cu oamenii pe care îi are, dar, ca să livreze de două ori mai mult anul viitor, trebuie să cumpere de pe acum un utilaj care se amortizează în cinci ani. În fața acționarilor, întrebarea dificilă privește anii doi, trei și patru. Cât de sigură e comanda următoare?
Păi dacă ministerul își rezervă dreptul să decidă de la un buget la altul, directorul are motive bune să lucreze cu ce are. Peste un an, același minister poate descoperi că are banii pentru al doilea lot și că fabrica îi poate da echipamentele abia peste trei.
Ah, apropo, mai e cineva la masa acestei negocieri, chiar dacă rareori îl vedem la ceremonia de semnare. Furnizorul care trebuie să livreze o piesă pentru fiecare echipament comandat de armată își face propria socoteală. Pentru o serie scurtă, își poate reorganiza temporar atelierul. Pentru livrări regulate, merită să cumpere o mașină nouă și să formeze oameni care s-o folosească.
Deci decizia lui depinde de ce e dispus producătorul principal să-i garanteze în contract. De aici apar uneori termenele de livrare care îi surprind pe miniștri. Statul a așteptat aprobarea bugetului, producătorul a așteptat semnătura statului, iar atelierul a așteptat comanda producătorului. Abia după aceea începe să curgă timpul necesar fabricației. ĂSTA E LANȚUL TROFIC PE CARE AR TREBUI SĂ-l ȘTIE FIECARE MINISTRUL AL APĂRĂRII ȘI FIECARE MINITRU AL ECONOMIEI!
Cei șapte ani din propunerea Comisiei Europene de buget le-ar da guvernelor timp să-și coordoneze achizițiile. Să presupunem că două armate vor același tip de vehicul. Dacă fiecare comandă separat, la câțiva ani distanță, există riscul ca a doua să plătească și pentru repornirea unei linii pe care prima a plătit deja s-o deschidă.
În schimb, dacă își pun din vreme comenzile în același calendar, fabrica poate păstra echipa între cele două loturi, iar al doilea client primește un produs făcut de oameni care tocmai l-au livrat primului.
Aici se poate vedea, inclusiv în preț, ce valoare are un buget european pe termen lung. Depinde însă de ce contracte aleg capitalele să semneze în acei șapte ani.
În România, ori de câte ori Guvernul anunță că un echipament militar „se va produce la noi”, aș vrea să spună și ce scrie în contract: ce anume va fabrica uzina din România, câte bucăți a comandat deja cumpărătorul și pe câți ani se întind livrările. Cu aceste date, directorul poate decide dacă își permite să cumpere utilaje și să angajeze oameni.
Mai concret spus, prima comandă, da, poate pune fabrica în mișcare. Însă ce rămâne în țară se vede după livrarea primului lot, când inginerii și muncitorii pe care tocmai i-ai format trebuie să știe dacă au de lucru și anul viitor. Asta-i cea mai crudă realitate când vine vorba de industrai din spatele secotrului apărării!
BATTLEFIELD
Tancul nu e mort. Modul în care purta războiul înainte ar putea fi
La Hohenfels, în Germania, reporterii Business Insider veniți la exercițiul Combined Resolve au găsit blindatele americane printre copaci. Deasupra poligonului zburau drone. În Ucraina, între timp, Corpul 3 de Armată anunța că folosise cu succes blindate în două asalturi. De câțiva ani, aproape fiecare filmare cu un tanc distrus readuce în discuție verdictul că „tancul a murit”. Numai că o asemenea filmare surprinde, de regulă, vehiculul pe care o dronă a reușit să-l găsească. Despre blindatele care și-au dus echipajele la destinație avem mult mai puține imagini. E o selecție de care merită să ținem cont înainte de a scrie necrologul unei întregi categorii de armament.
Pentru militarii dinăuntru, discuția are consecințe mai serioase. Blindajul le oferă o protecție pe care ar pierde-o dacă ar fi nevoiți să parcurgă același teren pe jos. În același timp, prezența dronelor mărește șansele ca vehiculul să fie observat pe parcurs. De aceea, sugerează reportajul celor de la Business Insider, un comandant trebuie să țină seama de ambele lucruri când decide ce le cere oamenilor lui.
Cele două asalturi raportate de ucraineni arată că există în continuare misiuni pentru care comandanții consideră că merită să folosească blindate. Pădurea de la Hohenfels arată cât de mult s-a schimbat, inclusiv pentru armata americană, pregătirea echipajelor care le vor conduce.
Patru vehicule fără echipaj, într-un test fără GPS. Cât din munca militarului preia un robot?
La Fort Knox, în Statele Unite, cercetătorii de la DARPA au lucrat cu patru vehicule terestre din care echipajul lipsea cu totul. Într-un mediu fără GPS, vehiculele au avut de parcurs un teren, de alcătuit o hartă și de transmis informații despre ce observau, scrie tot Business Insider. Aici merită să ne oprim asupra unui cuvânt care apare tot mai des în ofertele industriei de apărare: „autonom”. În testul american, autonomia privea deplasarea și colectarea de informații.
Decizia privind folosirea armamentului a rămas însă tot la oameni. Distincția încape într-o frază și schimbă substanțial ce înțelegem că a demonstrat experimentul. Dacă aș citi raportul acelui test din postura unui cumpărător, m-aș uita mai întâi la ce a avut de făcut operatorul și mi-aș pune următoarea întrebare: Cât din traseu a parcurs vehiculul singur și în ce situații i-a cerut omului ajutor?
De ce întrebarea asta? Pentru că un militar care urmărește informațiile primite de la patru vehicule face o muncă foarte diferită de a unuia care trebuie să preia, pe rând, comenzile fiecăruia. Pe fișa tehnică, în ambele cazuri poate apărea aceeași formulare: vehicul fără echipaj. Pentru armata care îl cumpără, diferența se traduce în câți oameni trebuie să pregătească și ce responsabilitate îi revine fiecăruia.
Dronele navale ale Ucrainei și-au făcut un nume atacând navele de război rusești. Acum își duc lupta pe uscat
În Marea Neagră, ucrainenii au schimbat între timp ce îi cer unui vehicul pe care îl folosesc deja. Dronele navale Magura au devenit cunoscute prin loviturile asupra navelor rusești. Business Insider relatează că Ucraina le-a extins întrebuințarea și la misiuni cu efecte pe uscat. Pentru marinele din regiune, inclusiv pentru cea română, contează ritmul în care s-a produs schimbarea, căci o armată poate petrece ani între redactarea cerințelor și recepția ultimului exemplar. În același interval, oamenii care folosesc deja echipamentul pe mare pot ajunge la o concluzie pe care nimeni n-o trecuse în caietul de sarcini.
CYBERSECURITY
NATO testează inteligența artificială la Tallinn. Câte ore câștigă echipa care trebuie să închidă o breșă?
La Tallinn, între 2 și 6 noiembrie, peste 250 de participanți din mai bine de 40 de țări au luat parte la exercițiul de apărare cibernetică Crossed Swords. Pentru prima dată, echipele au lucrat cu Daybreak, programul OpenAI, în rețelele folosite pentru exercițiu. Detaliul care mie mi se pare, din poziția observatorului, cel mai interesant ține de munca omului care primește alerta. Când un model îi semnalează ceva suspect, analistul trebuie să stabilească dacă există într-adevăr o problemă, ce serviciu ar putea fi afectat și cât timp are la dispoziție ca să intervină. Abia de aici poți începe să judeci dacă tehnologia i-a ușurat munca.
Să luăm și un exemplu concret. Să zicem că un model semnalează o vulnerabilitate într-un sistem de comunicații, iar echipa confirmă că a găsit-o corect. Dacă remedierea cere repornirea unui serviciu de care depind oameni aflați în misiune, momentul intervenției devine la fel de important ca soluția tehnică. Cineva trebuie să afle cine folosește serviciul în acel moment, să decidă când poate fi întrerupt și să verifice, după intervenție, că oamenii își pot relua lucrul în siguranță. Modelul poate scurta drumul până la decizie. Răspunderea pentru ce se întâmplă în rețea rămâne însă tot la echipă.
Iar la următoarea evaluare publică m-aș uita atent la două cifre:
prima e timpul scurs de la alertă până când echipa a verificat că vulnerabilitatea a fost remediată și că serviciul funcționează.
a doua este numărul de ore pe care analiștii le-au petrecut cercetând alerte care s-au dovedit false.
Iar comparația care le-ar da sens ar fi cu timpul de care avea nevoie o echipă pentru sarcini similare înainte să folosească Daybreak.
THE DOCUMENT
Europa are mai multă putere când ceilalți au nevoie de ce produce ea
În timp ce europenii discută cât de mult depind de tehnologia americană sau chineză, un document publicat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene pune o întrebare care merită să ajungă să fie dezbătută și la București: Ce produce Europa fără de care ceilalți s-ar descurca greu?
Analiza, intitulată Digital sovereignty as strategic indispensability, propune ca UE să investească mai mult în acele competențe pe care concurenții le pot înlocui doar cu mari cheltuieli și ani de muncă.
Raționamentul are o miză politică foarte concretă. Un stat care se gândește să preseze Europa trebuie să calculeze și ce ar pierde el dacă relația s-ar rupe. Autorii susțin că această dependență reciprocă poate da europenilor mai multă libertate de decizie, alături de reducerea vulnerabilităților care le amenință securitatea.
Exemplul cel mai clar este compania olandeză ASML, care produce echipamente de litografie cu ultraviolete extreme, folosite la fabricarea cipurilor avansate. Puterea ei vine și din ceea ce s-a construit în jurul său. Echipamentele depind de optica germană Zeiss și de laserele Trumpf, de ingineri formați în timp și de furnizori care au învățat să rezolve împreună probleme foarte dificile. Un concurent trebuie să refacă suficiente părți din acest ansamblu pentru a putea oferi o alternativă credibilă. Aici se vede cum decenii de investiții industriale pot deveni parte din puterea de negociere. Dar avantajul trebuie întreținut, iar autorii raportului Comisiei Europene avertizează că exact acolo unde o companie devine indispensabilă, ceilalți au și cele mai puternice motive să investească pentru a o înlocui.
Pentru România, documentul oferă un criteriu mai exigent după care să judecăm promisiunile de dezvoltare industrială: Cât de greu i-ar fi unui client să înlocuiască ceea ce produce o fabrică românească?
Din răspuns am putea să află (dar intuim sau știm deja în anumite cazuri) cât contează competența oamenilor de aici și câtă putere de negociere păstrează compania la următorul contract.
Analiza cere și guvernelor să-și facă socotelile până la capăt. Dacă Europa restricționează accesul unui adversar la o tehnologie, firma europeană poate pierde vânzări, iar costul unei decizii comune poate cădea disproporționat asupra unei singure țări. Autorii propun inclusiv discutarea unui fond de compensare. E o propunere de politică publică, iar documentul precizează că opiniile autorilor nu reprezintă poziția oficială a Comisiei. Dar întrebarea e foarte bună pentru orice guvern care vorbește despre suveranitate: Ce avem de oferit atât de valoros încât ceilalți să țină cont de noi?
Ce urmărim între 20 și 26 noiembrie
20 noiembrie | Summitul UE–Regatul Unit la Bruxelles. Se va discuta aprofundarea cooperării în securitate și apărare, inclusiv sprijinul pentru Ucraina și răspunsul la amenințările hibride și cibernetice.
25–26 noiembrie | Seminarul european privind apărarea împotriva dronelor, tot la Bruxelles. Colegiul European de Securitate și Apărare și centrul ucrainean Boryviter reunesc experți pentru a discuta lecțiile frontului. Miza este adaptarea capacităților europene de detectare și contracarare a dronelor.
20 noiembrie | A doua zi a Bucharest Forum. Evenimentul organizat de Aspen România și German Marshall Fund continuă dezbaterile despre securitate și reconfigurarea relațiilor internaționale.
20–23 noiembrie | Sesiunea anuală a Adunării Parlamentare NATO, Berlin. Parlamentarii aliați se reunesc în capitala Germaniei, unde este așteptat și secretarul general Mark Rutte.
26 noiembrie | Începe Consiliul European extraordinar, Bruxelles, care continuă ;i vinerea viitoare, pe 27 noiembrie. Liderii UE vor discuta finanțarea Ucrainei pentru 2027 și următorul buget multianual al Uniunii. Miza e cine contribuie și cum se asigură continuitatea sprijinului pentru Kiev.
Trei recomandări care merită timpul tău
Ce să citești: „Iluzia Ialtei 2.0”, o analiză realizată de profesorul Armand Gosu. E o lectură despre ce poate obține Putin prin negocieri, după ce armata lui a eșuat să-i îndeplinească ambițiile. Profesorul Goșu a anticipat foarte bine ca fiind puțin probabil un mare acord de împărțire a lumii la Shenzhen, dar a avertizat asupra unui pericol mai lent. Prin presiuni și concesii succesive, Ucraina ar putea fi împinsă să cedeze ceea ce Rusia n-a reușit să cucerească pe front, iar europenii să afle prea târziu cât au acceptat în numele păcii.
Bonus: Cât de solidă mai este coaliția care susține Ucraina? Politico examinează într-o amplă analiză slăbiciunea politică de acasă a liderilor europeni de care depinde sprijinul pentru Kiev. Merită citit pentru a înțelege cât de greu se transformă promisiunile de solidaritate în garanții pe care Ucraina să se poată baza. Testul cel mai dificil ar putea veni după încetarea focului, când guvernele vor trebui să decidă cine trimite militari și ce sunt dispuse să facă dacă Rusia atacă din nou.
Ce să asculți: Interviul pe care l-am realizat cu Alina Inayeh, directorul programului de Securitate și Apărare la Institutul Aspen România. Am vorbit despre timpul pierdut de România în apărare și am discutat despre ce ne slăbește în relația cu Washingtonul: mesaje contradictorii, prea puține proiecte concrete și întârzieri în înțelegerea pericolului de la Marea Neagră. Merită urmărit mai ales pentru discuția despre protejarea Neptun Deep și sprijinul pe care trebuie să-l obținem de la aliați până ajung echipamentele comandate. Concluzia rapidă, înainte de a da play, e că poziția pe hartă ne face importanți. Ce facem însă cu ea depinde mai ales de noi.
Ce să vezi: Viitorul apărării europene, discutat de pe un portavion. Jurnaliștii Financial Times Lucy Fisher, Robert Shrimsley și Charles Clover au filmat o ediție specială a podcastului Political Fix la bordul HMS Prince of Wales, aflat la Oslo. Tema privește direct și România: viitorul securității Europei. Merită urmărită pentru perspectiva britanică asupra unei responsabilități pe care europenii sunt tot mai presați să și-o asume.
Dacă acestă ediție ți-a fost utilă, trimite-o unui coleg sau unui prieten care crezi că trebuie să știe ce se întâmplă nou în materie de securitate și apărare.
Ediția de vinerea trecută se citește aici: ⤵️
FLANC #11 | SUA nu pot lupta cu aceeași intensitate pe mai multe fronturi, Germania se teme să rupă dependența de armamentul american, iar Europa încă nu știe cum să se apere singură
Salut și mulțumesc că ai deschis a 11-a ediție FLANC!















