Salut și mulțumesc că ai deschis a 11-a ediție FLANC!
România încearcă să obțină o mai mare prezență americană permanentă de trupe militare tocmai când Washingtonul discută cu Rusia despre o înțelegere care ar putea privi securitatea întregii Europe. În paralel, Germania se teme că reducerea dependenței de armamentul american ar deteriora relația cu SUA. Europenii vor practic mai multă libertate de decizie, dar încă depind de furnizorul de care încearcă să se desprindă.
Între timp, la București, lucrurile sunt mai puțin abstracte. Dronele continuă să intre în spațiul nostru aerian, iar proiectul prin SAFE de producție de drone în parteneriat cu Ucraina riscă să mai consume timp până la implmentare pentru că va fi supus unui transfer între ministere.
Ce găsești în această ediție:
FIRST READ: Germania vrea să reducă dependența de armamentul american, dar se teme să nu supere Washingtonul.
SECOND READ: Planul lui Jared Kushner pentru un nou aranjament de securitate cu Rusia provoacă îngrijorare în Europa.
FIVE SIGNALS: Pete Hegseth se apără de acuzațiile care au declanșat un demers de impeachment în Congresul SUA, războiul cu Iranul consumă forțe americane destinate Pacificului, Franța acuză Teheranul de sabotaj cibernetic asupra infrastructurii civile, Rusia construiește o nouă bază pentru lansarea dronelor, britanicii își testează un nou portavion în condiții dificile, iar Europa dezvoltă o alternativă la software-ul militar american.
WHAT WE’RE HEARING: Indicăm cum încearcă România să convingă Washingtonul să trimită trupe suplimentare la noi în țară, ce impresie ar fi lăsat vizita lui Elbridge Colby la București, de ce proiectul de drone de 200 de milioane de euro cu Ucraina riscă să rămână blocat și ce se pregătește pentru radare, SAFE și relația cu Casa Albă.
RADAR ROMÂNIA: Care e timpul necesar avioanelor F-16 pentru a interveni în Moldova.
DEFENSE MONEY: O companie de tehnologie militară fondată în Ucraina atrage 700 de milioane de dolari, iar Marea Britanie investește pentru a aduce producția și ingineria pe propriul teritoriu. Separat, Franța alocă peste 1,5 miliarde de euro pentru sateliți militari.
BATTLEFIELD: Bayraktar TB2 poate deveni o platformă de lansare pentru drone FPV, iar România deține deja 18 astfel de aparate. În Marea Neagră, tehnologiile de supraveghere subacvatică ar putea schimba protecția conductelor, cablurilor și a infrastructurii Neptun Deep.
CYBERSECURITY: Hackeri din Belarus și Rusia susțin că au obținut date secrete de la Rosstat care ar indica sute de mii de morți în războiul din Ucraina.
THE DOCUMENT: Analiza decanului Colegiului Regal Danez de Apărare despre Apărarea europeană după Colby.
Ce urmărim între 13 și 19 noiembrie și trei recomandări care merită timpul tău.
FIRST READ
Germania vrea să depindă mai puțin de America fără să piardă America
Germania începe să înțeleagă cât de complicat este să vorbești despre autonomie strategică europeană atunci când propria industrie câștigă bani tocmai din dependența de Statele Unite. Potrivit unor documente interne ale Ministerului german al Apărării, prezentate de Politico Europe, Berlinul se teme că o desprindere prea rapidă de armamentul american ar putea afecta relația cu Washingtonul, dar și accesul companiilor germane la contracte pentru producția și mentenanța echipamentelor americane. Cu alte cuvinte, Germania vrea mai multă independență, dar fără să piardă avantajele economice ale dependenței.
Am întâlnit aceeași contradicție și la summitul NATO de la Ankara, despre care am scris în vară în corespondența pentru Explicativ.
În timp ce liderii europeni vorbeau despre necesitatea unei industrii de apărare capabile să susțină singură securitatea continentului, se negociau acorduri pentru fabricarea armamentului american în Europa. Asta, evident, nu e neapărat o problemă. Producția locală înseamnă locuri de muncă, transfer de competențe și termene de livrare potențial mai scurte. Numai că o fabrică americană deschisă în Europa nu înseamnă automat tehnologie europeană. Licențele, drepturile de export și deciziile privind utilizarea anumitor componente pot rămâne în mâinile Washingtonului. Și de cele mai multe ori asta se întâmplă!
Iar aici se vede vulnerabilitatea reală pe care o avem noi europenii. Mai exact, într-o criză militară, nu contează doar câte miliarde ai alocat pentru achiziții, ci dacă primești la timp muniția, piesele și echipamentele de care ai nevoie. Și dacă ne uităm la angajamentele geopolitice și de ordin militar ale Statele Unite, ei bine, ele au propriile priorități militare, propriile stocuri de refăcut și mai ales o administrație care tratează relațiile cu aliații inclusiv (sau efectiv) prin prisma avantajelor comerciale.
Europa degeaba are banii și contractele semnate dacă nu controleză ritmul livrărilor de echipamente militare.
Pentru România, această dezbatere are implicații foarte concrete. De ce? Păi pentru că am cumpărat sisteme americane pe care le vom folosi zeci de ani, iar dependența nu se încheie odată cu recepția echipamentelor. Continuă prin mentenanță, muniție, modernizări și accesul la componente. Tocmai de aceea, atunci când negociem investiții industriale, ar trebui să ne intereseze mai ales ce putem produce și repara efectiv în România.
Din această perspectivă merită analizată și intenția Ministerului Apărării, potrivit surselor din cadrul MapN, de a dezvolta la Borcea o capacitate regională de mentenanță a aeronavelor F-16.
Pe de altă parte, cred că ar trebui să schimbăm și felul în care măsurăm succesul politicilor de înzestrare, căci o investiție militară nu devine strategică doar pentru că este mare, are un partener american sau european și produce fotografii bune la inaugurare.
Valoarea acelei investiții se vede mai ales în capacitatea armatei de a continua să opereze atunci când lanțurile de aprovizionare se blochează. Concret, autonomia strategică nu înseamnă să renunțăm la America, ci să nu ajungem în situația în care o decizie luată la Washington poate ține la sol avioanele României.
Deci, mai concret spus, România nu devine mai autonomă doar pentru că produce mai mult armament pe teritoriul ei. Devine mai autonomă atunci când controlează mai mult din ceea ce produce și poate susține militar ceea ce a cumpărat.
SECOND READ
Planul Kushner despre o nouă arhitectură de securitate în Europa trezește fiori
Statele Unite încearcă să redeseneze regulile securității europene, dar europenii nu par convinși de planul Washingtonului. Potrivit tot Politico Europe, care prezintă rezervele mai multor oficiali europeni legate de planul administrației Trump pentru securitatea Europei, aliații NATO nici măcar nu fuseseră informați în prealabil despre propunerea americană.
Care e marea problemă? Păi nu faptul că Washingtonul negociază fără să-și consulte suficient partenerii, ci faptul că există consecințele pe care o eventuală înțelegere cu Rusia le-ar putea avea asupra securității statelor europene.
Jared Kushner propune un mecanism de consultări permanente, menit să reducă riscul unor confruntări militare. Există însă o precizare importantă despre care scrie Radio Europa Liberă: propunerea nu acordă vreunui stat drept de veto asupra alianțelor altuia, iar NATO ar urma să rămână fundamentul apărării colective.
Asta înseamnă că nu putem susține, pe baza informațiilor disponibile, că americanii au acceptat deja pretențiile Moscovei privind limitarea prezenței NATO în estul Europei. Dar nici nu putem ignora riscul ca unele dintre aceste pretenții să reapară sub forma unor angajamente de reducere a tensiunilor.
Evidnet, noi în România aar trebui să ne uităm cu atenție la situație, căci Rusia nu trebuie neapărat să obțină retragerea unui stat din NATO pentru a-i slăbi securitatea. Ar fi suficient ca un acord să introducă restricții privind desfășurarea trupelor aliate pe flancul Estic, organizarea exercițiilor militare sau dezvoltarea infrastructurii de apărare în apropierea granițelor rusești. România ar rămâne membră NATO într-un astfel de context, dar fi expusă complet și ar putea avea mai puține instrumente pentru a-și apăra teritoriul.
Între timp, Reuters a scris joi că negocierile de la Abu Dhabi au dus la un acord de principiu pentru un schimb de prizonieri. Deci vorbim de un progres important pentru oamenii afectați de război, dar disputele teritoriale și celelalte probleme fundamentale create de RĂZBOIUL DE AGRESIUNE AL RUSIEI ÎN UCRAINA au rămas nerezolvate.
Firește, un schimb de prizonieri poate demonstra că părțile sunt capabile să ajungă la înțelegeri punctuale. Asta nu înseamnă însî că există deja premisele unei păci durabile și, cu atât mai puțin, ale unui nou echilibru de securitate în Europa, cum și-ar imagina Kushner.
Stefan Kornelius, purtătorul de cuvânt al cancelarului german Friedrich Merz, a declarat că, după alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite „a apărut un nou sentiment de urgență” în privința negocierilor.
Cu toate acestea, unii aliați se tem că Statele Unite ar putea lega noua inițiativă diplomatică de viitoarea evaluare a prezenței trupelor americane în Europa, așteptată în luna decembrie.
„Aceasta este marea problemă despre care nimeni nu vorbește deschis”, a declarat un al doilea diplomat NATO în discuțiile cu Politico. „Una este să discuți despre arhitectura de securitate europeană în condițiile unei prezențe militare americane obișnuite și cu totul altceva este să discuți despre arhitectura de securitate europeană «așa cum vor sta lucrurile în viitor», când nimeni nu știe cum va arăta această situație”, a mai spus acesta.
FIVE SIGNALS
Șeful Pentagonului și procedura de impeachment
Pete Hegseth a revenit pe 10 noiembrie în fața presei de la Pentagon pentru a respinge acuzațiile care ar putea duce la declanșarea procedurii de impeachment împotriva sa. Potrivit Defense One, acestea vizează inclusiv legalitatea războiului împotriva Iranului și a operațiunilor militare din Caraibe. Hegseth susține că este atacat pentru succesele sale militare.
Momentan, Camera Reprezentanților a respins marți încercarea republicanului Thomas Massie de a-l pune sub acuzare pe secretarul de război Pete Hegseth, scutindu-l de amenințarea unui proces umilitor și potențial devastator. Democrații ar putea relua însă procedura în următorul Congres al SUA, din ianuarie, când vor prelua controlul asupra ambelor camere ale legislativului american.
America mută nave din Pacific pentru războiul cu Iranul. Dar ce se întâmplă dacă apare o a doua criză?
Cinci dintre cele zece distrugătoare americane staționate la Yokosuka, în Japonia, și portavionul USS George Washington au fost trimise în zona operațiunilor împotriva Iranului, scrie publicația de apărare Defense One.
Washingtonul mută astfel o parte importantă din forțele navale ale Pacificului, tocmai regiunea pe care o consideră prioritară în competiția strategică cu China. Dacă ar izbucni simultan o criză în jurul Taiwanului, Statele Unite ar trebui să aleagă între redistribuirea navelor din Orientul Mijlociu, mobilizarea altor forțe și acceptarea unei prezențe militare mai reduse într-unul dintre cele două teatre.
Niciuna dintre variante nu este lipsită de costuri: navele au nevoie de timp pentru deplasare, echipajele de odihnă, iar muniția și sistemele de armament trebuie refăcute după operațiuni intense. Aici apare vulnerabilitatea unei puteri militare globale: America are suficiente resurse pentru a câștiga un război, dar nu are neapărat suficiente forțe disponibile pentru a răspunde cu aceeași intensitate la două crize majore în același timp.
Iranul a demonstrat că poți provoca pagube uriașe fără să lansezi o singură rachetă
Franța a atribuit oficial Iranului atacurile cibernetice care au compromis sistemele frigorifice din peste 700 de magazine, provocând incendii și distrugerea unor alimente în valoare de zeci de milioane de euro. Potrivit Ministerului francez de Externe, operațiunea a fost desfășurată de o unitate asociată Gardienilor Revoluției. Știrile ProTV relatează că a fost vorba și atacuri asupra unor centre franceze de stocare a sângelui, investigate separat.
Cazul ăsta semnalează faptul că ne aflăm în fața unei schimbări importante în felul în care se manifestă războiul cibernetic. Mai exact, atacatorii nu mai urmăresc doar furtul de informații sau blocarea unor site-uri, ci pot provoca distrugeri fizice prin compromiterea sistemelor care controlează infrastructura civilă. Iar când un atac informatic poate incendia instalații frigorifice sau pune în pericol rezervele de sânge, granița dintre sabotajul digital și atacul asupra infrastructurii esențiale devine tot mai subțire.
Cazul ăsta arată și cât de vulnerabilă poate deveni infrastructura civilă atunci când sistemele industriale sunt conectate cu totul la internet. Pentru România, problema depășește securitatea calculatoarelor. Depozitele alimentare, spitalele, băncile de sânge și lanțurile de distribuție a medicamentelor depind de instalații care trebuie să funcționeze continuu. Iar un atac care modifică temperatura și blochează alarmele poate distruge stocuri esențiale fără să afecteze vizibil clădirea. De aceea cred că e nevoie să avem, ca țară, un plan de securitatea cibernetică, care ar trebui să vizeze soluții la probleme de siguranță publică, nu doar de protecție a datelor. DAR MOMENTAN NU AVEM AȘA CEVA!
Rusia construiește în câteva săptămâni baze pentru drone
Imaginile din satelit analizate de Business Insider arată cum Rusia a transformat, între august și octombrie, un teren de lângă Millerovo (regiunea Rostov din Rusia, aproape de granița cu Ucraina) într-o nouă infrastructură de lansare a dronelor.
Instalația ar putea fi destinată dronelor Geran-5, propulsate cu reacție și mai rapide decât modelele utilizate anterior.
Dincolo de noul amplasament, contează mai ales ca știre viteza cu care Rusia își extinde infrastructura militară și capacitatea de a lansa atacuri tot mai numeroase.
Pentru România, aceasta este o problemă de planificare a apărării aeriene serioasă. De ce? Păi fix pentru că nu putem dimensiona sistemele de detecție și interceptare exclusiv după amenințările pe care le vedem astăzi. Dacă Rusia își poate adapta infrastructura în câteva săptămâni, iar noi avem nevoie de ani de zile pentru a contracta și livra echipamente, riscăm să cumpărăm soluții pentru un război care între timp s-a schimbat.
Britanicii își testează un nou portavion în nordul Atlanticului
Un prim reportaj Business Insider arată cum britanicii încearcă să obțină o putere de luptă cât mai mare cu resurse umane mai puține. HMS Prince of Wales poate transporta până la 36 de avioane F-35B și operează, de regulă, cu aproximativ 1.200 de marinari, față de aproape 5.000 pe portavionul american USS Gerald R. Ford.
Diferența vine inclusiv din automatizare: muniția este transportată din depozitele navei până la puntea de zbor printr-un sistem mecanizat, care reduce nevoia de personal. Britanicii susțin că au demonstrat inclusiv capacitatea de a lansa opt avioane la intervale de 30 de secunde. Este o abordare interesantă într-o perioadă în care armatele europene se confruntă cu dificultăți de recrutare. Miza nu este doar câte avioane poate transporta un portavion, ci câte misiuni poate executa efectiv cu oamenii și resursele disponibile.
Al doilea reportaj Business Insider tot pe acest subiect urmărește portavionul în Marea Norvegiei, unde echipajul se antrenează să opereze avioane în întuneric, ceață, frig și condiții de mare agitată, inclusiv fără comunicații radio și fără emisii radar.
Exercițiile fac parte din operațiunea Firecrest, desfășurată într-o regiune devenită tot mai importantă pentru NATO pe fondul activității militare rusești. O atenție specială este acordată submarinelor rusești din zona Murmansk, care pot ajunge în Atlantic prin culoarul strategic dintre Groenlanda, Islanda și Regatul Unit. Într-un eventual conflict, controlul acestor rute ar conta pentru protejarea liniilor maritime dintre America de Nord și Europa. Britanicii se pregătesc, așadar, pentru un scenariu în care amenințarea rusă nu vine doar din aer, ci mai ales de sub apă, iar vremea poate deveni un adversar aproape la fel de dificil ca inamicul.
Bonus: Europa încearcă să reducă dependența de software-ul militar american
Compania germană Helsing a prezentat pe 11 noiembrie platforma Clarity, dezvoltată pentru analiza informațiilor militare cu ajutorul inteligenței artificiale. Compania susține că sistemul poate funcționa pe infrastructura clientului, iar deciziile privind angajarea țintelor rămân la operatorii umani.
Concret, Clarity poate analiza simultan informații provenite de la sateliți, drone, radare și rapoarte militare, pentru a identifica pozițiile inamice și a pregăti datele necesare unei eventuale lovituri. Potrivit Helsing, sute de agenți AI pot lucra în paralel, comparând informațiile din surse diferite, în timp ce operatorul uman verifică țintele și autorizează transmiterea datelor către sistemele de armament.
Platforma este gândită să funcționeze pe infrastructura militară a clientului, fără ca datele operaționale să fie transferate în afara acesteia. Lansarea vine în contextul în care Germania caută alternative la sistemul american Maven, dezvoltat de Palantir, iar Bundeswehr urmărește introducerea propriilor capabilități de inteligență artificială începând din 2027.
WHAT WE’RE HEARING
Ce se discută la București despre americani, drone și blocajele din industria de apărare
Potivit unor surse din cadrul MApN, omul numărul doi din Pentagon, Elbridge Colby ar fi plecat de la București săptămâna trecută cu o altă perspectivă asupra României decât cea cu care a venit.
Sursele politice indică faptul că, spre exemplu, întâlnirea de la MApN cu oficialul american a durat aproximativ două ore, deși inițial erau rezervate doar 30–40 de minute. Potrivit acelorași surse, discuția a decurs foarte bine, iar Colby ar fi plecat cu o percepție semnificativ schimbată asupra importanței strategice a României la Marea Neagră. Nu știm însă ce argumente concrete l-ar fi convins.
Știm însă că Bucureștiul vrea mai mulți militari americani pe teritoriul țării, dar mai ales o prezență cu valoare operațională. Sursele politice indică faptul că Administrația Prezidențială a transmis delegației SUA o solicitare pentru o prezență suplimentară de „substanță”, fiind dată drept exemplu Divizia 101 Aeropurtată, fără să se susțină că desfășurarea acesteia ar fi fost convenită.
România încearcă astfel să obțină o prezență cât mai stabilă și accelerarea dezvoltării bazei de la Mihail Kogălniceanu, inclusiv prin contribuții financiare adaptate costurilor locale, mai indică sursele politice pentru această ediție a newsletterului FLANC.
Concret, miza negocierii nu este însă doar numărul militarilor, ci și ce pot face efectiv aceștia în cazul unei crize la Marea Neagră. De ce e important acest aspect? Păi pentru că o bază mai mare contează dacă poate primi rapid întăriri, poate susține operațiuni și poate asigura logistica necesară în caz de situație urgentă.
Dacă e să ne uităm la exemplele altora, ei bine, Polonia pare să fi avansat mai mult în negocierile cu Pentagonul decât noi. Potrivit Politico, ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, susține că Pete Hegseth sprijină ideea unei baze militare americane permanente în Polonia. Mai mult, ministerul polonez al Apărării a prezentat discuțiile cu americanii ca pe un pas important în consolidarea parteneriatului bilateral SUA-Polonia, însă decizia finală este așteptată, la fel ca în cazul României, la începutul lunii decembrie,la Casa Albă.
În ceea ce privește proiectul de construcție de drone în parteneriat cu Ucraina, acel JOIN VENTURE de 200 de milioane de euro din SAFE, ar putea fi mutat la Ministerul Economiei, susțin surse din cadrul MApN.
Aceleași surse mai indică că blocajul se află în România, la Romtehnica, unde ar lipsi capacitatea industrială și inginerii necesari dezvoltării proiectului.
Ei bine, dacă e să privim mai din elicopter situația, schimbarea instituției responsabile poate debloca procedurile pentru acest proiect vital pentru securitatea României, dar nu rezolvă automat lipsa specialiștilor sau a capacităților de producție în materie de drone.
Srusele din cadrul MApN consideră că armata trebuie să selecteze drone care răspund cerințelor sale operaționale și în acest moment la vârful conducerii MApN, indică sursele politice, există o evaluare critică asupra unei părți a ofertei industriei românești.
Problema e că, fără cerințe tehnice clare, teste și comenzi predictibile, companiile locale de drone nu au cum să-și dezvolte produsele pentru nevoile armatei. ASTA-i realitatea la care nu sunt atenți decidenții politici. Adică, mai concret spus, nu putem cere o industrie națională competitivă dacă statul nu construiește și mecanismul prin care aceasta ajunge să livreze.
Sursele din cadrul MApN au mai indicat pentru newsletterul FLANC că secretarul Colby ar fi apreciat pregătirea piloților români pentru tranziția către F-35. MAi exact, oficialul american a remarcat activitatea centrului de instruire F-16 de la baza Borcea.
În privința apărării antidronă, sursele din cadrul MApN au explicat că sistemele Merops sunt amplasate pentru protejarea unor persoane, adică demnitari publici. Pentru cine nu știe, sistemul antidronă Merops furnizat de americani și integrat în apărarea României folosește inteligența artificială pentru detectarea, urmărirea și neutralizarea dronelor care zboară la altitudini joase. Numărul sistemelor disponibile este însă limitat, iar acestea sunt folosite pentru protecția punctuală a unor obiective critice
Tot sursele MApN susțin că primele radare Thales ar putea ajunge mai repede în România. În plus, MApN a anunțat pe 10 noiembrie că primul sistem Ground Master 200 MM/A ar putea fi livrat cu câteva săptămâni mai devreme, iar al doilea cu câteva luni în avans. Nu au fost comunicate noi date calendaristice. Sursele MApN susțin că și în CSAT s-a adus vorba de necesitatea unor măsuri pentru detectarea mai rapidă a amenințărilor și scurtarea timpului de reacție.
În ceea ce privește programul SAFE, el a intrat deja în atenția Corpului de control al MApN. Sursele din cadrul MApN afirmă că s-a dispus verificarea legalității procedurilor de contractare făcut de precedentul guvern. Evident, controlul nu înseamnă că au fost constatate nereguli, iar eventualele concluzii trebuie susținute prin documente, nu prin declarații politice, indică aceleași surse.
Legat de perspectiva ca România să aplice la noua rundă SAFE lansată de Comisie, cea de 21,3 miliarde de Euro, sursele MApN indică faptul că prioritate ar avea achiziționarea de elemente de apărare a Mării Negre. Totodată, și dronele se află printre priorități, însă există o limită financiară, iar guvernul trebuie să evalueze cât se mai poate împrumuta România. La momentul redactării și publicării acestui newsletter, solicitarea pentru noua rundă nu era definitivată.
Sursele guvernamentale au precizat pentru newsletterul FLANC că se va face o alocare de 2,54% din PIB pentru apărare în 2027, valoare care va trebui verificată în bugetul adoptat.
În ceea ce priveștr programul SAFE pentru arma de asalt, armele produse de compania americană SIG Sauer sunt încă în testare, iar sursele din MApN anticipează continuarea programului și dezvoltarea unei capacități locale de producție, așa cum a promis SIG Sauer.
Tot aceleași surse atrag atenția că la Mangalia, MSC (partenerii Rheinmetall) ar fi început deja recrutările, deși litigiul cu Damen nu este soluționat.
În privința sateliților militari, România continuă să se bazeze pe capacitățile aliaților, fără să aibă în vedere o achiziție proprie prin noua rundă SAFE, au ținut să precizeze alte surse guvernamentale.
RADAR ROMÂNIA
O investigație HotNews realizată de jurnalistul Victori Cozmei pune o întrebare la care MApN nu poate răspunde doar invocând procedurile: cât de repede poate fi apărat Iașiul dacă o dronă intră în spațiul aerian românesc?
Avioanele de poliție aeriană operează de la Câmpia Turzii, Borcea și Mihail Kogălniceanu. Bacăul este mai aproape, dar nu găzduiește permanent o celulă de F-16.
Ei bine, ținând cont de toate aceste elemente, un fost pilot estimează 20–25 de minute pentru alertă, decolare și deplasare spre Moldova.
Problema nu se reduce doar la kilometrii dintre bază și frontieră. E mult mai complicată. Și anume, dacă radarul descoperă târziu o țintă, un avion mai apropiat poate să nu mai aibă timp să intervină. Iar dacă o descoperă devreme, dar nu există mijloace pentru interceptare, avertizarea nu ajunge.
Deci contează întregul lanț: detectare, identificare, decizie și intervenție. De aceea, mai mulți senzori și eventuala dislocare a unor avioane în zona Moldovei trebuie analizate împreună, cu toate costurile și riscurile operaționale pe care le presupun.
La Bacău, autoritățile locale invocă modernizarea aeroportului și utilizarea lui militară. MApN răspunde însă că nu sunt îndeplinite toate condițiile de securitate. Ambele poziții sunt pot fi adevărate. De ce? Păi pentru că să primești un F-16 pentru mentenanță este una. Dar să susții permanent avioane înarmate, echipe de alertă și infrastructura aferentă e alta.
Surse din cadrul industriei de apărare au indicat pentru FLANC că MApN trebuie să explice ce anume lipsește, cât ar costa și cine ar trebui să plătească pentru o dislocare de F-16 în zona Moldovei, care să fie pregătite mai rapid pentru intervenție.
În tot acest context contează și cooperarea cu Republica Moldova. Adică informațiile primite de peste Prut ar putea câștiga minute bune pentru avertizare, dacă sunt transmise și folosite la timp.
O sursă din cadrul industrei de apărare, specializată în zona de aviație militară, a precizat pentru FLANC că livrarea accelerată a două radare este extem de utilă, dar nu rezolvă singură intervalul până la operaționalizarea întregii capacități.
Până la urmă, securitatea Moldovei nu se măsoară în kilometrii dintre Iași și cea mai apropiată bază aeriană, ci în minutele pe care statul român le câștigă sau le pierde atunci când apare o amenințare.
Iar într-un război în care dronele pot traversa frontiere înainte ca avioanele să ajungă la ele, fiecare minut pierdut poate face diferența dintre o amenințare interceptată și una care lovește. Firește, nu putem controla momentul în care Rusia trimite o dronă spre teritoriul nostru. Dar putem controla cât de pregătiți suntem să o oprim.
DEFENSE MONEY
UFORCE atrage 700 de milioane de dolari. Britanicii investesc în tehnologia ucraineană, dar vor și producția acasă
Compania UFORCE a anunțat pe 12 noiembrie o finanțare de 700 de milioane de dolari, care o evaluează la 6 miliarde. Fondată în Ucraina și stabilită la Londra, compania dezvoltă drone și sisteme autonome pentru operațiuni aeriene, navale și terestre. Interesant este cine pune banii și ce urmărește să obțină. Fondul suveran britanic National Wealth Fund participă cu 113 milioane de lire sterline, aproximativ 150 de milioane de dolari, incluse în această rundă.
Britanicii nu investesc doar pentru că tehnologia ucraineană și-a demonstrat utilitatea pe front. Concret, planul lor e să atragă în Regatul Unit producția, inginerii și competențele care vor susține industria militară în următorii ani.
Aici apare și paradoxul românesc. Suntem vecinii Ucrainei, discutăm despre un proiect comun de drone de 200 de milioane de euro, dar încă încercăm să stabilim cine îl gestionează instituțional. Între timp, alte state atrag capitalul și capacitățile industriale. Iar acest exemplu nu arată în mod dezamăgitor pentru noi că apropierea geografică de război ne oferă acces la experiența ucraineană, dar nu ne garantează că vom beneficia economic și industrial de pe urma ei.
Franța investește peste 1,5 miliarde de euro pentru a-și asigura informațiile militare din spațiu
Airbus a anunțat pe 9 noiembrie un contract de peste 1,5 miliarde de euro pentru programul IRIS, dezvoltat împreună cu Thales Alenia Space. Franța va primi doi sateliți militari de observație, dar contractul acoperă și infrastructura terestră, operarea și mentenanța sistemului până spre sfârșitul anilor 2030.
Guvernul de la Paris investește, practic, într-o capacitate proprie de a observa ce se întâmplă în zonele de interes militar, fără să depindă permanent de disponibilitatea imaginilor furnizate de alții.
Noii sateliți IRIS vor înlocui actuala generație CSO și vor putea obține imagini de foarte înaltă rezoluție, atât ziua, cât și noaptea, folosind senzori optici și în infraroșu. Airbus anunță că sistemul va furniza imagini mai clare, într-un timp mai scurt, și va putea inclusiv să monitorizeze obiecte aflate pe orbită, pentru identificarea amenințărilor spațiale.
Programul rămâne deschis cooperării cu aliații europeni, dar Franța își păstrează controlul asupra capacității de supraveghere. Aici se vede miza investiției: într-un conflict, avantajul militar nu aparține doar celui care deține mai multe arme, ci și celui care poate descoperi primul mișcările adversarului, fără să aștepte ca altcineva să-i furnizeze informațiile. Ăsta-i avantajul atunci când ai sateliți. România nu a înțeles însă acest lucru până acum!
În războiul modern, să vezi primul poate însemna (și înseamnă de cele mai multe ori) să lovești primul. Să aștepți informația de la alții poate însemna (și înseamnă de cele mai multe ori) să reacționezi prea târziu.
BATTLEFIELD
Bayraktar TB2 poate transporta acum drone FPV. Ce înseamnă asta pentru cele 18 aparate cumpărate de România?
Turcii de la Baykar au testat o nouă configurație a dronei Bayraktar TB2, transformând-o într-o platformă capabilă să transporte și să lanseze alte drone, de dimensiuni mai mici. Potrivit Defence Blog, un TB2 a transportat 16 drone FPV, dintre care două au fost lansate cu succes asupra unor ținte.
Aparatul funcționează ca o „navă-mamă”, transportând dronele mai aproape de zona de operațiuni și asigurându-le comunicațiile după lansare. România a cumpărat 18 astfel de aparate, în configurația standard, iar dezvoltarea ridică întrebarea dacă flota noastră ar putea primi aceleași capabilități, scrie HotNews.
Avantajul este că dronele FPV, pilotate prin intermediul imaginilor transmise de camerele lor, ar putea fi lansate mai aproape de ținte fără ca operatorii să se afle în imediata apropiere a frontului. Dar demonstrația nu ne spune cât de bine funcționează sistemul într-un mediu în care Rusia bruiază intens comunicațiile și folosește apărare antiaeriană. Nici distanța pe care o poate parcurge TB2 nu trebuie confundată cu raza efectivă de atac a dronelor transportate. De ce? Păi pentru că o configurație testată cu succes nu devine automat o capacitate militară verificată în luptă.
O companie olandeză dezvoltă senzori care pot „asculta” nave de la 100 de kilometri
Compania olandeză Optics11 dezvoltă o tehnologie de supraveghere subacvatică bazată pe fibră optică, ce poate detecta vibrațiile și zgomotele produse de nave. Potrivit Defense News, sistemul poate utiliza senzori instalați permanent pe fundul mării sau tractați de nave. Producătorul susține că tehnologia a reușit să detecteze un petrolier de la aproximativ 100 de kilometri.
Jurnalistul Victor Cozmei atrage atenția în HotNews că tehnologia merită urmărită și în contextul protejării infrastructurii energetice din Marea Neagră, inclusiv a proiectului Neptun Deep, a conductelor și a cablurilor submarine.
Mai exact, în loc să descoperi o avarie după producerea ei, astfel de senzori ar putea identifica din timp o activitate neobișnuită în apropierea unor obiective sensibile. Numai că eficiența depinde de condițiile acustice, de traficul maritim și de capacitatea de a distinge o amenințare reală de zgomotul obișnuit al mării. Iar un sistem care detectează vibrații nu poate stabili singur că cineva pregătește un sabotaj.
Mai există însă o problemă, poate chiar mai importantă decât tehnologia: cine intervine atunci când senzorul identifică o amenințare?
Sursele din cadrul MApN au invocat limitele intervenției forțelor armate române dincolo de apele teritoriale, precizând că mai departe, acolo, responsabilități are MAI, adică în zona economică exclusivă. Chestiunile acestea de organizare juridică sunt importante pentru România și mai ales pentru infrastructura energetică offshore din Marea Neagră.
Contextul ne indică că nu e suficient să cumpărăm sisteme de supraveghere. Trebuie să existe și un mecanism clar de intervenție, pentru că poți să ai senzori care detectează o amenințare de la 100 de kilometri, dar dacă instituțiile statului încep să discute cine are competența să intervină abia după ce primesc alerta, avantajul tehnologic se pierde înainte să fie folosit.
CYBERSECURITY
Hackerii au spart Rosstat și susțin că Rusia ar fi pierdut până la 450.000 de oameni în războiul din Ucraina
Două grupări de hackeri, Belarusian Cyberpartisans și Silent Crow, susțin că au obținut acces la datele Rosstat, institutul oficial de statistică al Rusiei, și că au descoperit indicii privind amploarea pierderilor umane provocate de războiul din Ucraina. Potrivit Kyiv Independent, estimările variază între 394.000 și 450.000 de decese asociate conflictului, în funcție de metodologia folosită.
Dincolo de cifre, investigația încearcă să lumineze una dintre cele mai bine păzite informații ale Kremlinului: costul uman real al invaziei. Moscova nu publică un bilanț complet și verificabil al militarilor morți pe frontul din Ucraina, iar accesul la statisticile relevante este limitat.
Kyiv Independent nu a putut verifica imediat autenticitatea înregistrărilor divulgate sau estimările.
Hackerii au declarat că au obținut acces la rețeaua Rosstat cu aproximativ șase luni înainte de lansarea atacului, colectând sistematic documente interne și alte date înainte de a viza infrastructura IT a agenției în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie. De altfel, Rosstat a recunoscut că sistemele sale au fost vizate de atacuri cibernetice între 29 octombrie și 1 noiembrie, dar a negat că bazele sale de date au fost compromise sau că informațiile au fost scurse. Agenția a raportat ulterior întreruperi ale unora dintre serviciile sale și prelungirea termenelor limită pentru transmiterea anumitor date statistice.
Până la 6 noiembrie, publicația independentă rusă Mediazona , în colaborare cu BBC Russian și voluntari, identificase 285.881 de militari ruși uciși în Ucraina prin intermediul unor cercetări open-source. Jurnaliștii au subliniat în repetate rânduri că numărul lor verificat este incomplet și că numărul real al morților este considerabil mai mare, mai scrie publicația ucraineană.
THE DOCUMENT
Apărarea europeană după Colby: problema dublei planificări de contingență a NATO
Un studiu de 10 pagini publicat în revista International Affairs, semnat de Henrik Breitenbauch, decanul Colegiului Regal Danez de Apărare, explică una dintre cele mai importante schimbări din istoria recentă a NATO.
După discursul susținut de Elbridge Colby în februarie 2026, europenii trebuie să înceapă să-și planifice apărarea pornind de la două scenarii: unul în care Statele Unite participă cu forțe militare importante și altul în care sprijinul american vine târziu, este limitat sau lipsește.
Washingtonul nu renunță la descurajarea nucleară și nici la NATO, dar cere Europei să preia responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a continentului. Problema e că aceleași resurse americane de informații, apărare antirachetă și lovire la mare distanță sunt necesare și în Pacific sau Orientul Mijlociu. Războiul cu Iranul a demonstrat cât de repede pot fi consumate stocuri de muniții care necesită ani pentru a fi refăcute.
Studiul merge însă mai departe și pune sub semnul întrebării chiar modul în care NATO se pregătește să lupte. Planurile actuale se bazează în mare măsură pe capacitatea americanilor de a coordona operațiuni complexe, folosind sateliți, informații în timp real, comunicații și lovituri de precizie.
Fără aceste resurse, armatele europene ar putea fi obligate să adopte o strategie diferită, concentrată pe apărarea pozițiilor, blocarea înaintării adversarului și uzarea forțelor rusești.
Statele baltice au început deja să construiască fortificații care reflectă această logică. Aici apare contradicția: Europa investește sute de miliarde în înarmare, dar o parte dintre planurile după care își dezvoltă forțele presupun că americanii vor fi disponibili exact atunci când europenii vor avea nevoie de ei. Iar această disponibilitate nu mai poate fi considerată garantată.
Henrik Breitenbauch propune ca NATO să introducă oficial ambele scenarii în procesul său de planificare militară, înainte ca statele membre să decidă ce echipamente cumpără și ce capacități dezvoltă.
Transformarea ar putea dura cel puțin un deceniu, spune Breitenbauch, pentru că Europa nu dispune încă de întreaga infrastructură industrială, de informații și de lovire la distanță necesară pentru a înlocui contribuția americană.
Pentru România, concluzia lui Breitenbauch este importantă, căi arată în mod foarte direct că nu es suficient să creștem bugetul Apărării dacă nu știm exact cum ar trebui să reziste armata în primele zile ale unui conflict, în condițiile unui sprijin american limitat.
Altfel spus, marea întrebare pentru NATO nu mai este doar cât cheltuiește Europa pentru apărare, ci dacă poate apăra teritoriul european atunci când America are de purtat un alt război. Și momentan răspunsul ăla al dracului de sincer e că NU!
Ce urmărim între 13 și 19 noiembrie
18–19 noiembrie | Armata Română discută cum trebuie să arate apărarea țării în 2045. La București are loc Conferința internațională Gândirea militară românească, organizată sub egida Statului Major al Apărării.
19–20 noiembrie | Bucharest Forum 2026. Cine mai stabilește regulile securității într-o lume în care alianțele se reașază? La Palatul Parlamentului are loc cea de-a 15-a ediție a Bucharest Forum, organizată de Institutul Aspen România și German Marshall Fund of the United States, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Tema din acest an, On the Edge of Realignment, aduce în discuție schimbarea echilibrului global de putere, viitorul relației transatlantice, securitatea Mării Negre și rolul industriei de apărare. Eu voi modera un panle de discuții în cadrul acestui eveniment.
17 noiembrie | Elbridge Colby discută cu miniștrii europeni ai Apărării. La Consiliul Afaceri Externe în format apărare, organizat la Bruxelles, participă și subsecretarul american pentru politica de apărare. Miniștrii vor discuta relația transatlantică, sprijinul pentru Ucraina și dependențele strategice față de China. Prezența lui Colby este importantă înaintea evaluării așteptate în decembrie privind trupele americane din Europa.
17–19 noiembrie | NATO discută la Izmir despre tehnologia de care are nevoie pentru următorul război. NATO Edge 26 reunește reprezentanți ai Alianței, companii și experți pentru prezentarea viitoarelor cerințe de achiziții și a soluțiilor tehnologice.
Trei recomandări care merită timpul tău
Ce să citești: Într-o analiză publicată pe 10 noiembrie în Futura Doctrina, generalul australian în retragere Mick Ryan prezintă concluziile celei de-a șaptea vizite de documentare în Ucraina, desfășurată între 30 octombrie și 3 noiembrie. Ryan descrie un Kiev tot mai afectat de bombardamentele rusești și avertizează că Moscova își modernizează dronele și rachetele mai repede decât reușesc ucrainenii și aliații lor să adapteze apărarea antiaeriană.
În același timp, susține că armatele occidentale continuă să confunde studierea războiului cu învățarea lecțiilor sale. Propune șapte schimbări, de la pregătirea pentru un conflict de lungă durată până la reformarea instruirii militare și colaborarea directă dintre industrie și unitățile de pe front. Merită citit mai ales pentru concluzia lui: nu contează câte rapoarte despre Ucraina au citit armatele occidentale, ci ce au schimbat efectiv în felul în care se pregătesc să lupte. Mai realist de atât nu o putea spune nimeni!
Ce să asculți: Lex Fridman a publicat pe 10 noiembrie un interviu de aproape trei ore cu Michael Kofman și Preston Stewart, doi analiști care urmăresc îndeaproape războiul din Ucraina. Recomand în special secvența care începe la minutul 22, despre drone și transformarea frontului într-o zonă extinsă în care aproape orice mișcare poate fi observată și atacată.
Discuția explică și de ce imaginile spectaculoase cu drone care distrug tancuri nu spun întreaga poveste a războiului și cât de complicat a devenit să concentrezi trupe pentru o ofensivă. E o conversație utilă pentru a înțelege de ce superioritatea tehnologică nu garantează automat câștiguri teritoriale și de ce adaptarea tactică a devenit vitală pe front!
Ce să vezi: NATO a publicat pe 6 noiembrie imagini de la exercițiile desfășurate în Letonia, unde peste 30 de țări și 100 de parteneri industriali au testat drone, sisteme de interceptare, senzori și aplicații bazate pe inteligență artificială. În imagini apar inclusiv roiuri de drone și o interceptare aeriană. Merită urmărite mai ales explicațiile despre conectarea radarelor, a rețelelor de comunicații și a sistemelor de armament.
Dacă acestă ediție ți-a fost utilă, trimite-o unui coleg sau unui prieten care crezi că trebuie să știe ce se întâmplă nou în materie de securitate și apărare.
Ediția de vinerea trecută se citește aici: ⤵️
FLANC #10 | România oferă bani pentru trupe americane permanente, bruiaj pe flancul estic al NATO, disputa Musk vs. Ucraina continuă, iar UE mai are de dat 21,3 miliarde de euro prin SAFE
Salut și mulțumesc că ai deschis a zecea ediție FLANC!