Mugur Isărescu a trasat limitele jocului politic: premierul tehnocrat nu e o soluție, iar corecția fiscală deja începută de Bolojan trebuie să continue
Mugur Isărescu a trasat direcția, una care e favorabilă taberei care îl susține pe Ilie Bolojan și care în acelșai timp se simte ca o critică constructivă pentru președintele Nicușor Dan. Spuneam acum două săptămâni, pe 6 mai, a doua zi după moțiunea de cenzură, că întreaga cheie a jocului politic e la BNR în perioada următoare.
Iar marți, guvernatorul BNR a prezentat raportul trimestrial asupra inflației și a spus niște lucruri care, citite printe rânduri, indică direcția corectă a lucrurilor.
Mugur Isărescu a ales să se poziționeze împotriva unor idei ale președintelui Nicușor Dan. Dar nu a fost brutal și combativ, ci a ales să fie elegant și să-și dea cu părerea tranșant despre niște acțiuni pe care ar putea să le ia președintele în perioada următoare.
Mai clar spus, vorbim de ideea numirii unui premier tehnocrat, idee care pare că se consolidează tot mai mult în mintea președintelui. De unde știm? Păi ne-a zis domnul Ciprian Ciucu, unul din liderii PNL prezenți la consultările de la Palatul Cotroceni, care a mărturisit public că președintele i-a întrebat pe liberali ce părere au de varianta unui premier tehnocrat.
Mugur Isărescu spune însă că ideea asta nu reprezintă o soluție pentru România și a amintit de perioada când el a fost premier tehnocrat înainte de alegerile din 2000.
„Nu va fi bine dacă formarea noului guvern se va prelungi foarte mult. Un premier tehnocrat nu ar fi neapărat o soluție. Eu am fost un astfel de premier, dar lumea uită că eu participam la ședințele de guvern încă înainte de asta, pentru că nu erau bani și negociam alături de ei toate acordurile cu FMI. Nu știu cât de ușor i-ar fi unui tehnocrat să intre rapid în probleme și mai ales să influențeze membri guvernului. Spre sfârșitul mandatului de premier vorbeam singur. Era campanie electorală și număram ca un deținut câte zile mai am până plec de la Palatul Victoria”, a spus guvernatorul BNR.
Am ascultat toată conferința lui Mugur Isărescu și cred că a vrut cumva să traseze președintelui, partidelor și mai ales viitorului guvern limitele de joc.
Ce spune Isărescu, de fapt, e că un tehnocrat fără partid, fără mecanism politic și fără disciplină parlamentară ajunge să vorbească singur la Palatul Victoria, cum s-a întâmplat cu el.
Adică un premier tehnocrat poate avea dreptate tehnic, poate avea argumentul cifrelor, poate da un diagnostic corect înainte de o decizie, dar dacă miniștrii, partidele și parlamentarii nu îl ascultă, puterea sa guvernamentală NU EXISTĂ.
Ce a vrut să sugereze guvernatorul BNR e că un premier tehnocrat care vine din exterior poate suna bine pentru o parte din publicul urban, pentru piețele finaciare, pentru partenerii externi și pentru electoratul care vrea competență fără partide. DAR țara noastră nu se guvernează după manual, ci la fierul ierbii, prin negocieri dure și armonizarea intereselor tuturor celor care au o parte din puterea politică necesară pentru învestirea sau demiterea Guvernului.
Degeaba ai un CV bombă dar nu știi să faci majorități, să obții voturi, să capeți sprijinul baronilor politici măcar în anumite conjuncturi politice, dacă nu ai oameni în comisii, în ministere, dacă nu negociezi ordonanțe și dacă nu ai capacitatea de a trece măsuri impopulare prin Parlament, unde puterea politică e extrem de fragmentată.
Să ne înțelegem, Isărescu nu i-a spus direct lui Nicușor Dan să nu numească un premier tehnocrat. A oferit, în schimb, perspectiva că un premier tehnocrat are mari vulerabilități și poate funcționa DOAR DACĂ este învestit cu putere politică reală, nu doar cu speranță publică și pe post de sacrificiu.
Iar exemplul cel mai de succes care mi-a venit în minte atunci când l-am ascultat pe Isărescu a fost Mario Draghi. Fostul guvernator al Băncii Centrale Europene a fost numit premier în Italia, din poziția de tehnocrat. Dar Draghi nu a fost un tehnocrat fără ancoră politică, ci a fost expresia unei urgențe asumate de partide, instituții și piețe. România nu își permite o caricatură a acestui model.
De ce e de luat în seamă ce zice Mugur Isărescu?
Pentru că în 36 de ani de când e guvernator al BNR a văzut tot procesul în care România a făcut tranziția la democrație. A văzut toate crizele politice, toate guvernele în funcție (instalate și date jos), toate ajustările economice care au subjugat sau întârit economia (după caz), a văzut și toate momentele în care piețele au fost nervoase, dar și cum premierii ajung să fie consumați de propria singurătate în funcție sau de trădările din jur.
Ce i-a spus guvernatorul BNR președintelui Nicușor Dan fără să-i spună direct e că țara nu are nevoie doar de un nume la Palatul Victoria, ci de o formulă care poate guverna. Adică DE UN GUVERN care să fie în stare SĂ CONTINUE corecția fiscală deja începută.
Cine are curiozitatea să asculte tot ce a zis Mugur Isărescu o să observe că el indică faptul că direcția economică a României este în acest moment una corectă, dar fragilă din punct de vedere politic.
Evident, guvernatorul BNR nu spune că România este bine în sensul confortabil al cuvântului. Sugerează că România a ieșit dintr-o direcție greșită (în care țara a fost împinsă de guvernările Ciucă-Ciolacu), că ajustarea începută de Bolojan era necesară, că măsurile luate până acum au produs efecte și că ar fi o eroare ca noul guvern să o ia de la capăt cu fantezii fiscale, reduceri de TVA sau promisiuni electorale reciclate.
De ce ar fi o eroare? Pentru că România nu are nevoie de populism ca să reducă deficitul și perspectiva negativă privind investițiile în România. Are nevoie de disciplină.
Guvernatorul BNR a avut însă grijă să introducă și o condiție pe care politicienii o uită des: reformele fără suport social nu funcționează. Mugur Isărescu a ținut să sugereze că austeritatea nu poate fi doar contabilă, iar dacă măsurile nu au protecție socială, explicație publică și o minimă distribuție suportabilă a costurilor, ele devin doar combustibil politic pentru următoarea explozie populistă.
Ce trebuie însă înțeles e că Mugur Isărescu s-a poziționat împotriva oricărei forme de improvizație politică, indiferent din ce zonă politică ar veni ea.
Guvernatorul BNR a respins și ideea că România este în pragul incapacității de plată și a insistat că rezervele internaționale sunt adecvate. „Problema de fond a României sunt cheltuielile bugetare fixe, rigide”, spune Mugur Isărescu.
El a mai avertizat și că piețele nu vor ierta o criză politică prelungită sau o relaxare fiscală făcută din populism. Cu alte cuvinte, nu suntem în prăpastie, dar nici nu avem voie să dansăm pe marginea ei, după cum mi-a spus un prieten bancher.
Am observat în anumite zone din presă o interpretare greșită a ceea ce a zis Mugur Isărescu legat de cursul leu-euro. Guvernatorul zice că nu a ținut cursul artificial și că intervențiile BNR au fost mult mai mici decât anul trecut.
Pe ideea asta, publicația Gîndul a titrat apoi că „Isărescu demolează isteria creșterii cursului valutar din cauza demiterii lui Bolojan”, încercând să fixeze narațiunea că economia României nu a fost afectată de căderea guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură.
Ce însă a indicat guvernatorul BNR? Că a cumpărat valută, nu a vândut. „Dacă am fi lăsat surplusul de rezervă în piața valutară, euro s-ar fi făcut 4,4 lei”, spune Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a explicat și că rezervele internaționale au crescut cu 40 de miliarde de euro în ultimii 5 ani, practic dublându-se, ceea ce ar fi fost imposibil dacă banca centrală ar fi vândut cantități mari de valută pentru a menține artificial cursul.
„Noi nu am ținut cursul artificial și asta se vede din evoluția rezervelor. Ar fi trebuit să fi vândut cantități mari de valută ca să fi ținut cursul jos artificial și atunci cum ar mai fi crescut rezervele internaționale? Au crescut cu 40 de miliarde de euro în ultimii cinci ani. 40 de miliarde de euro, adică s-au dublat. Ce înseamnă acest lucru? Am intervenit pe piață, dar în principal cumpărând valută și evitând ca leul să se aprecieze”, a afirmat Isărescu.
Prin mesajul ăsta, Mugur Isărescu a încercat să indice că formarea guvernului nu trebuie să se prelungească și că ajustarea fiscală a viitorului guvern este esențială inclusiv pentru stabilitatea cursului.
„Ca premier trebuie să ai ochi nu numai în față, ci și în stânga, în dreapta și mai ales în spate să vezi cine te înjunghie pe la spate, sau cel puțin să te poți feri. Mult mai greu să fii premier. Un job extrem de solicitant”, a mai indicat Mugur Isărescu.
Ce vrea el să spună mai exact e că politica produce trădare, întârziere, sabotaj și fugă de responsabilitate, iar premierul trebuie să știe să se ferească de toate astea și în același timp să guverneze.
Mugur Isărescu a validat și poziția Consiliului Fiscal cum că problema României stă în cheltuielile fixe, adică în pensii, salarii bugetare, dobânzi, care înghit aproape tot spațiul bugetar. Dar Guvernatorul BNR a avertizat împotriva reflexului prost de a tăia investițiile, adică exact ceea ce România a făcut de prea multe ori, sacrificând astfel viitorul economic.
Dacă tai investițiile, da, poate calmezi bugetul pe hârtie. Dar omori creșterea, infrastructura și capacitatea țării de a ieși din cercul vicios al deficitelor, asta a dat de înțeles Mugur Isărescu când s-a referit la necesitatea de a avea o politică activă de investiții.
A existat și un moment în care Isărescu a certat presa pentru modul în care relatează situația economică a României și a respins interpretările catastrofice. De ce a făcut asta?
O sursă din BNR mi-a spus că guvernatorul nu e adeptul panicii, căci ea produce decizii proaste. Ori România nu este în colaps.
România e într-o corecție dificilă, într-o economie cu inflație încă prezentă, deficit mare și nevoie de finanțare. Însă a spune că vine apocalipsa nu ajută. Iar a spune că putem reveni la populism fiscal este la fel de iresponsabil, mi-a mai precizat sursa din BNR.
Isărescu a vorbit și despre ROBOR.
De ce? Păi pentru cine nu știe, Consiliul Concurenței se află în faza finală a investigației privind cele zece bănci participante la panelul de stabilire al cotațiilor zilnice ROBOR. Raportul preliminar, care a fost trimis băncilor comerciale, cât și BNR, arată posibile încălcări ale legii concurenței, în opinia comisarilor, ceea ce s-ar putea transforma în sancțiuni după o decizie a plenului Consiliului, așteptată la începutul lunii următoare.
„Noi nu colaborăm cu Consiliul Concurenței. Eu mi-am spus punctul de vedere față de ceea ce a ieșit în public, nu neapărat față de ce e scris în raport, cu toate că l-am citit. 500 de pagini plus 300 de anexe. Dar nu mă pot referi la el, pentru că este un raport adresat băncilor comerciale și este un proces în derulare.
Mă refer la ce s-a spus public: că băncile au crescut ROBOR-ul ca să crească costurile creditării și să-i apese mai tare pe debitori. Păi, care ROBOR? A crescut de la 1% la 7%. Atât. În toată lumea au crescut la fel ratele de politică monetară.
ROBOR-ul nu poate să fie decât între facilitatea de depozit și facilitatea de lombard, plus-minus 1%. Rata de politică monetară iese de aici, fie face guvernatorul o declarație, fie intervine piața. De aceea mă feresc să dau semnale foarte clare când fac declarații, pentru că piețele reacționează imediat.
Ca să vă dau un exemplu din 2008: au venit băncile seara să ia bani de la Banca Națională. Zice directoarea:
— „Aveți titluri de stat?”
— „Nu.”
— „Și atunci cum vreți să luați lei?”
Pentru un trezorier, asta e rușinea rușinilor. Nu știi cum funcționează piața.
Deci, dacă ROBOR a stat permanent cu plus-minus 1% în jurul ratei de politică monetară, și rata de politică monetară a crescut de la 1 la 7%, iar dumneavoastră spuneți că ROBOR a crescut din practici neconcurențiale înseamnă că vă referiți de fapt la Banca Națională. ROBOR este un instrument al pieței monetare controlat de Banca Națională, cu minim, cu maxim, suprareglementat. Este ca un mercurial, cu limite clare.
Dacă spui că ROBOR a crescut de la 1 la 7% ca să strângă de gât debitorii, spui că rata de politică monetară n-ar fi trebuit să crească. Dar ea a crescut la fel și în zona euro, și în Polonia, și în Ungaria. Care este practica neconcurențială?
Datoria noastră este să ne protejăm mecanismele de transmitere a politicii monetare. Când Consiliul de Administrație decide să reducă rata de politică monetară, să zicem, de la 6,5% la 6%, cum se transmite asta în economie? Nu prin declarații — se transmite prin piața monetară, unde dobânzile scad în consecință, mai mult sau mai puțin, în funcție de condițiile de lichiditate. Banca Națională nu are relație directă cu niciun agent economic, ci doar cu băncile comerciale. Acesta este mecanismul.
Gândiți-vă: se fac în jur de 300.000 de plăți pe zi în România. Fiecare bancă are 10-15.000 de plăți zilnic. E posibil ca în timpul zilei o bancă să rămână fără lichiditate, că a încasat mai puțin decât a plătit. Dacă blochează plățile, se poate declanșa o reacție în lanț. Unde se duce rapid după lichiditate? Nu din eter, nu din exterior. Se duce pe piața monetară, unde o altă bancă are surplus și negociază. Cu jumătate de oră înainte de ora 11, când se face fixing-ul, două bănci pot face deja o tranzacție. Nu pe vorbe, pe fapte, bat palma. Și acum spuneți că au schimbat informații strategice? Au făcut o tranzacție în piață, o împrumutare. Atât.
Apărăm cu tărie piața monetară, pentru că fără ea nu putem funcționa. Și mai e ceva grav: dacă referirea la practici neconcurențiale vizează creșterea ROBOR din 2021-2023, de la 1 la 7%, când și rata de politică monetară a crescut exact la fel, înseamnă că te referi la deciziile Băncii Naționale. Iar Tratatul Uniunii Europene spune clar: băncile centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale nu au voie să primească instrucțiuni de la nimeni. Vreți să spuneți că n-ar fi trebuit să ridicăm rata de politică monetară? Nu avem dreptul ăsta?
Piața monetară din România este vitală pentru transmiterea politicii monetare, iar ROBOR se stabilește acolo după un regulament foarte clar”, a ținut să explice Mugur Isărescu, potrivit CursDeGuvernare.
Guvernatorul BNR spune, în esență, că nu poți transforma piața monetară în țap ispășitor politic și apoi să te aștepți ca economia să funcționeze normal. ROBOR-ul, dobânzile, lichiditatea dintre bănci, transmiterea politicii monetare nu sunt chestii abstrace, ci sângele economiei. Iar dacă mediul fiscal e instabil, politicul e fragmentat, iar piața monetară e demonizată, atunci statul se subminează singur.
Isărescu a mai vorbit și despre finanțarea României, mutând discuția de la întrebarea „cine va fi premier?” la întrebarea „cine poate păstra accesul statului la bani în condiții suportabile?”.
De ce? Păi pentru că adevărata amenințare nu este neapărat un euro care crește mult peste noapte, deși și aia e o mare problemă, nici incapacitatea de plată, nici apocalipsa economică strigată la televizor de tot felul de propagandiști.
Adevărata amenințare, sugerează guvernatorul BNR, e momentul în care piețele (adică investitorii și creditorii care finanțează statul român) nu mai au răbdare cu România. Atunci încep să-și impună ajustarea și riscăm ca FMI să vină la București.
Cum impun piețele ajustări în economia românească? E mai simplu decât pare. Dacă investitorii cred că România nu mai controlează deficitul, ei bine, cer dobânzi mai mari ca să împrumute statul sau evită să mai cumpere titluri de stat românești în condiții convenabile.
Asta înseamnă că statul se împrumută mai scump și ajunge să aibă mai puțin spațiu bugetar. În acel moment, corecția fiscală nu mai este o alegere politică ordonată, ci o constrângere. Iar guvernul e obligat să taie cheltuieli, să amâne investiții, să crească taxele și mai mult și să reducă deficitul mai repede decât și-a asumat prin calendar.
Deci această corecție impusă de piețe nu e una care pote fi negociată și nu e nici graduală sau are în vedere vreo sensiblitate socială ori vreun calcul politic al partidelor. Corecția fiscală impusă de piețe se face în ritmul celui care încă mai acceptă să te finanțeze.