Nicușor Dan s-a împușcat singur în picior. Guvernul tehnocrat Tomac e o capcană politică pentru președinte și o oportunitate pentru toate partidele din Parlament
Nicușor Dan s-a împușcat singur în picior prin dorința lui de a impune la Palatul Victoria un guvern de tehnocrați condus de Eugen Tomac.
Și nu domnul Tomac cred că e problema, ci formula guvernamentală. Erau multe alte variante mai bune, dar un guvern care va fi format exclusiv doar din tehnicieni fără sprijin politic va fi un guvern incapabil să miște vreo reformă sau să adopte vreo mare măsură nepupulară, dar benefică pentru interesul național.
Președintele spune că a ales un premier independent de partidele din Parlament. Corect formal. Dar Eugen Tomac nu e un tehnocrat rupt de politică, ci un politician cu experiență, fost parlamentar, actual europarlamentar, de acum fost lider de partid și consilier prezidențial. E și unul din oamenii cheie care l-au ajutat pe Nicușor Dan să ajungă la Palatul Cotroceni.
Deci experiența anilor de pe urmă îl pot ajuta pe premierul desemnat să vorbească cu toate taberele politice pentru a obține o majoritate.
Dar asta nu rezolvă automat problema de fond: cine își asumă guvernarea și cine plătește costul ei?
Și pentru că tehnocrații nu au partide în spate, răspunsul va fi, evident, Nicușor Dan, adică cel care a finalizat criza politică cu o soluție de guvern tehnocrat.
Acum să facem un pas în spate și să ne uităm mai atent la ce s-a întâmplat înainte de soluția pentru rezolvarea crizei politice. Să ne uităm la începutul crizei, atunci când miza președintelui era să scape de Ilie Bolojan și să pună la Palatul Victoria un premier mai maleabil cu PSD.
De ce voia președinte asta? Pentru că Ilie Bolojan era un premier prea puternic, prea autonom și prea greu de controlat politic. Așa că președintele nu s-a opus momentului în care PSD și AUR au vrut să-l demită.
Însă Nicușor Dan nu a calculat bine toți pașii, crezând, la fel ca PSD, că puciștii din rândul liberalilor, adică gruparea Thuma, vor câștiga meciul și îl vor debarca pe Bolojan de la vârful partidului.
Planul nu a mers și Bolojan a rămas puternic. PNL stă în continuare strâns în jurul lui, iar orice guvern Tomac va fi comparat inevitabil cu guvernul pe care tocmai l-a înlocuit.
Ce arată toate astea? Că președintele a fost prins în offside. Cum?
Păi foarte simplu. PSD a jucat cinic și eficient. A retras sprijinul pentru Bolojan, a împins criza până la capăt, apoi l-a adus pe președinte în punctul în care să cadă în capcana lor, care se baza pe ideea: „ok, l-am demis pe Bolojan, acum descurcă-te”.
Cu alte cuvinte, PSD a scos premierul politic al PNL din joc care le deranja interesele, dar nu și-a asumat soluția pentru criza politică declanșată. A aruncat însă mingea în curtea Palatului Cotroceni și acum așteaptă să vadă cine decontează.
Iar Nicușor Dan, pentru că nu avea o relație bună cu Bolojan și își dorea ca acesta să plece de la Palatul Victoria, a interiorizat capcana PSD ca pe o soluție bună.
De aceea NU A INIDCAT în discursul de joi, de la momentul desemnării, cine e principalul vinovat pentru declanșarea crizei politice și de aia nu a dat mandat de formare a guvernului nici PSD-ului, partidul care a pus la cale dărâmarea guvernului din care a făcut parte.
Sunt două realități de care nu se poate ascunde nimeni. Dacă guvernul Tomac trece de votul Parlamentului, va fi perceput ca guvernul președintelui. Dacă nu trece, vom asista la un mare eșec politic al președintelui.
Dacă PSD susține guvernul pe față, președintele Nicușor Dan va fi acuzat că a ajuns dependent de partidul despre care a promis că-i va limita puterile. Dacă PSD nu își asumă în mod direct o susținere pentru guvernul Tomac, ei bine, guvernul nu va avea o majoritate reală.
Oricum o întoarce președintele, el a fost împins pe un drum foarte îngust unde nu prea are mult spațiu de manevră politică, chiar dacă a început să-i placă să fie un președinte jucător.
Paradoxul de la acest moment e că Nicușor Dan a vrut să scape de un premier politic puternic și riscă să ajungă să aibă un premier tehnocrat vulnerabil, susținut conjunctural de partide care nu vor să își asume guvernarea, dar vor să controleze bucăți din ea.
Un guvern tehnocrat e exact genul de guvern pe care îl laudă toată lumea la început și îl abandonează toată lumea imediat ce încep să apară primele urme de reforme și măsuri nepopulare ori momente de oportunitate politică.
PSD a înțeles foarte bine jocul. Deși gruparea Olguța-Neacșu-Manda care-l controlează pe Grindeanu voia guvernarea cu orice preț, PSD-iștii au înțeles în aceste săptămâni că un guvern tehnocrat le va câștiga timp să se revigoreze politic.
PSD-iștii nu trebuie să controleze direct guvernul ca să aibă puterea. Îi ajunge să îl lase pe președinte să construiască singur o formulă fragilă, apoi să o susțină condiționat, să o blocheze selectiv sau să o critice din interiorul negocierilor. Adică să fie suficient de aproape de Palatul Victoria cât să influențeze deciziile și suficient de departe cât să nu le deconteze politic.
Și PNL a înțeles același lucru, adică faptul că nu trebuie să fie neapărat în guvern ca să aibă putere în următoarea perioadă. Mai ales dacă Bolojan rămâne centrul de greutate al partidului.
Așa că PNL poate încerca să stea suficient de aproape de o formulă guvernamentală tehnocrată condusă de Eugen Tomac cât să influențeze programul de guvernare, deciziile și reformele, dar suficient de departe cât să nu deconteze austeritatea, blocajele și eșecul unui guvern fragil.
Deci, dacă e să ne uităm la prioritățile ambelor partide, PSD vrea influență fără responsabilitate și PNL vrea să nu piardă monopolul pe zona de reformă și să se revigoreze electoral pentru 2028.
Cât despre USR, și partidul condus de Dominic Fritz a înțeles că într-un guvern fragil, puterea stă în capacitatea de a controla bucăți esențiale din decizie. De aceea, când USR spune că negociază doar dacă rămân în guvern miniștrii săi, nu vorbește efectiv despre oameni, ci despre garanții politice că va fi aproape de decizia politică de la Palatul Victoria.
USR-iștii vor să se asigure că nu oferă voturi pentru o formulă de guvernare condusă de Tomac care, sub eticheta de guvern tehnic, ar putea ajunge dependentă de PSD, influențată de PNL și folosită apoi împotriva USR.
Cu alte cuvinte, fiecare partid trage deja pentru interesul propriu. Și PSD, și PNL și USR vor să negocieze, dar nimeni nu vrea să deconteze. Toate partidele vor să aibă influență politică, dar cât mai puțină responsabilitate.
Și fiecare dintre partidele parlamentare din fosta coaliție, la cum arată acum lucrurile, își pregătește deja explicația pentru momentul în care lucrurile nu vor merge.
Așa că soluția propusă de Nicușor Dan la criza politică e riscantă. Președintele a încercat să rezolve lucrurile cu o soluție de avarie, dar soluția lui e un guvern perceput din fașă ca un guvern al Cotroceniului și toate eșecurile acestui guvern vor fi puse direct în cârca președintelui.
Iar partidele nu vor ezita să-și joace rolul de opoziție când o să le convină, căci nu vor trage atunci doar în premier, ci și în președinte. Doi dintr-un foc, cum ar veni.
Premierul Tomac va avea nevoie constant de voturile partidelor, iar președintele Nicușor Dan va trebuie să coboare în arenă și să negocieze ori de câte ori guvernul lui e blocat. Deci președintele va fi prins în capitivitatea tuturor crizelor unui guvern fără rădăcini reale în Parlament.
Eu cred că desemnarea lui Eugen Tomac nu e doar o soluție de avarie. E cel mai important test politic pentru Nicușor Dan.
Președintele a încercat să mute jocul peste capul partidelor, dar partidele i-au pus criza în brațe. Pe scurt, Nicușor Dan nu a scăpat nici de Bolojan, nu a neutralizat nici PSD și riscă să deconteze un guvern pe care partidele îl vor folosi cum vor, dar nu îl vor apăra deloc.
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan și Eugen Tomac? Să forțele partidele să își asume public ce negociază și hotărăsc în privat. Adică dacă PSD vrea influență, să spună ce reforme susține, dacă PNL vrea să apere linia Bolojan, să spună ce condiții pune pentru depolitizare și disciplină bugetară, iar dacă USR vrea miniștri, să explice ce garanții cere pentru reformă, nu doar ce portofolii vrea să păstreze.
Altfel vom repeta scenariul 2016, când guvernul de tehnocrați condus de Dacian Cioloș a eșuat pentru că nu avea rădăcini politice reale și a fost vulnerabil la sabotajul administrației controlate de PSD.
Degeaba ai miniștri buni la vârf, dar dedesubt, în eșaloanele inferioare ale puterii, ai secretari de stat, agenții, companii, deconcentrate și majorități parlamentare ostile. Atunci reforma se blochează înainte să înceapă.
Riscul pentru Nicușor Dan e ca partidele să voteze acum guvernul Tomac și și apoi să-l blocheze cu totul și să spună după că „au fost responsabile și au dat o șansă, dar președintele și-a pus oamenii și a eșuat”.
Asta este capcana unui guvern tehnocrat girat politic de președinte: pare o soluție deasupra partidelor, dar inevitabil ajunge să fie folosit de partide împotriva celui care l-a născut.
Iar de aici și până la prizonierat politic exercitat prin amenințarea suspendării nu e decât un pas. Suspendarea președintelui Nicușor Dan poate deveni o realitate dacă partidele reușesc să construiască narațiunea că președintele a depășit rolul constituțional, a confiscat guvernarea printr-un premier dependent de Cotroceni și a transformat Parlamentul într-o anexă de validare a politicilor pe care și-a dorit să le impună.
Toate direcțiile astea retorice pot deveni muniție pentru PSD, AUR sau orice majoritate conjuncturală la care poate să adere și PNL sau USR, majoritate care va vrea să îl pună la zid pe Nicușor Dan sau să-l amenințe că îl pune la zid dacă nu forțează guvernul tehnocrat condus de Tomac să le satisfacă interesele.
Partidele l-au lăsat pe președinte să își asume guvernul. Apoi îl vor lăsa să se lovească de realitate. Iar la final vor spune nu doar că guvernul a eșuat, ci și președintele care l-a impus. Ăla va fi momentul în care rana pe care și-a provocat-o joi la picior Nicușor Dan va duce la amputarea întregii sale puteri politice cu care a fost învestit de cetățeni.