Reportaj: Cum sistemul TACTICOS, care ar putea fi pus pe navele construite cu bani din SAFE și care e dezvoltat pe jumătate de ingineri români, apără resursele și interesele României la Marea Neagră
În contextul războiului de agresiune al rușilor în Ucraina și, mai nou, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, în eventualitatea în care se declanșează un conflict mai larg, cum și cu ce ne apărăm la Marea Neagră?
Răspunsul vine din ceea ce ne-a fost alocat de Comisia Europeană. Pentru a ne consolida capacitățile de apărare, țara noastră a primit al doilea cel mai mare împrumut prin programul european SAFE, iar o parte din acești bani sunt direcționați către întărirea securității la Marea Neagră prin dotarea forțelor navale cu două navele de supraveghere de tip OPV (Offshore Patrol Vessel), care sunt practic adevărate scuturi plutitoare menite să protejeze infrastructura critică.
Suma alocată înzestrării cu aceste două OPV-uri este de 700 de milioane de euro, iar în acești bani, Forțele Navale Române ar trebui să primească două nave complet echipate de luptă, capabile nu doar de patrulare, ci de reacție rapidă în scenarii complexe, de la sabotaj subacvatic la atacuri cu drone sau rachete.
De ce e importantă înzestrarea asta?
Pentru că forțele navale sunt cele mai slab înzestrate categorii de forță din armata română, iar fără consolidarea lor nu putem să avem pretenția că ne apărăm interesele economice care ne-ar putea transforma într-un hub energetic regional pentru următorul deceniu.
Războiul lui Putin în Ucraina a redesenat harta riscurilor și nu mai vorbim doar despre nave și echipamente, ci despre capacitatea reală a statului român de a-și proteja interesele economice și suverane.
Securitatea la Marea Neagră nu mai este un concept abstract din documente NATO, ci o realitate care ține de exploatarea gazelor, platforme offshore, rute comerciale și, inevitabil, potențiale amenințări.
Iar pentru a înțelege cum arată, în termeni practici, modalitățile de consolidare a securității la Marea Neagră, Explicativ a participat, la invitația Thales Group, la o sesiune de informare privind soluțiile companiei franceze pentru forțele navale române (și nu numai).
Vizita din Olanda a cuprins o simulare a unor situații de luptă în care este utilizat TACTICOS, sistemul care reprezintă, practic, „creierul” unei nave de război.
Jost, trainerul specializat pentru forţele navale al celor de la Thales, ne-a spus nouă, jurnaliștilor, că sistemul Tacticos este „precum dirijorul unei orchestre”.
În plus, ne-au fost prezentate și sistemele radar produse în facilitatea de la Hengelo, un oraș de aproximativ 80.000 de locuitori, aflat aproape de frontiera cu Germania.
În acest spațiu industrial am văzut cum arată, în realitate, infrastructura tehnologică din spatele unei nave moderne, de la algoritmi care procesează amenințări în timp real, console care simulează atacuri cu drone și rachete și ingineri care transformă date brute colectate în decizii de luptă.
De la Hengelo începe, de fapt, povestea despre ce ar putea face viitoarele nave românești care vor patrula Zona Economică Exclusivă din Marea Neagră.
De ce este atât de vitală protejarea acestei zone? Răspunsul a venit în luna ianuarie din gura generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Armatei. El a declarat atunci, într-o discuție deschisă cu jurnaliștii acreditați la MApN, că există riscuri de securitate majore pentru România, făcând referire directă la perimetrul de exploatare Neptun Deep.
Această zonă e locul unde se află cel mai mare zăcământ de gaze naturale offshore descoperit vreodată în UE. Gazele din Neptun Deep reprezintă, în termeni cât se poate de pragmatici, o șansă istorică prin care România ar putea să-și câștige independența energetică totală și să nu mai importe în momentele de criză.
Dincolo de consumul intern, aceste resurse ne-ar putea oferi o pârghie de negociere geopolitică pe care Bucureștiul nu a mai avut-o niciodată. Dar, ca orice bilet câștigător la loteria resurselor, acesta atrage priviri invidioase și tactici de hărțuire din partea celor care văd în independența noastră un eșec al propriilor strategii de dominare. Iar aici vorbim desigur de Rusia.
Trebuie să ne apărăm singuri resursele
O nuanță importantă de care trebuie să ținem cont. Mulți români trăiesc cu senzația confortabilă că umbrela NATO acoperă fiecare centimetru unde flutură tricolorul, însă realitatea din teren e mai nuanțată. Apărarea din partea aliaților se aplică strict teritoriului național suveran, adică pământului și apelor teritoriale.
Iar într-un scenariu de criză în care perimetrul Neptun Deep ar fi hărțuit sau atacat de nave ori avioane sau drone rusești, România nu poate presupune o intervenție automată a Alianței, așa cum ar face-o pentru un atac asupra Portului Constanța.
În Zona Economică Exclusivă, adică aria adiacentă apelor teritoriale, care se poate întinde până la maximum 370 de kilometri de la țărm, conform Convenției ONU, un stat costier precum România deține drepturi suverane stricte privind explorarea și exploatarea resurselor naturale, fie că vorbim despre ceea ce se află sub fundul mării, în subsolul acestuia sau în coloana de apă. Este, practic, „grădina noastră de resurse”, dar o grădină care nu are garduri naturale și care trebuie păzită cu sisteme de detecție performante.
Prin urmare, responsabilitatea primei linii de apărare ne revine aproape exclusiv nouă, statului român.
⤵️ Aceasta este o demonstrație Thales a sistemului TACTICOS:
Rolul OPV-urilor și sistemul TACTICOS
Deci Zona Economică Exclusivă din Marea Neagră aduce la pachet cu beneficiile sale și un vid de securitate pe care trebuie să-l umplem cu tehnică proprie, cu nave capabile să descurajeze orice tentativă de sabotaj sau agresiune. Iar cele două OPV-uri din programul SAFE devin astfel nu doar achiziții militare, ci polițe de asigurare pentru economia națională.
Navele astea nu sunt fregate grele, dar sunt suficient de robuste și versatile pentru a asigura supravegherea permanentă, prezența descurajantă și reacția rapidă. Ele pot monitoriza traficul maritim, pot escorta nave civile, pot detecta activități suspecte și pot interveni în caz de sabotaj sau amenințare asimetrică.
Însă o navă, oricât de bine construită, este doar o platformă. Ceea ce o transformă într-o navă militară modernă este sistemul de management al luptei. Iar cel care e de așteptat să fie integrat pe aceste OPV-uri este sistemul TACTICOS al celor de la Thales.
TACTICOS este un sistem integrat de management al luptei. El colectează date de la senzori, radar, sonar și sisteme de armament, le procesează în timp real și oferă comandantului opțiuni de reacție rapide.
⤵️ Aceasta este o demonstrație Thales a sistemului TACTICOS:
În războiul modern, unde viteza este totul, o navă fără un sistem de management al luptei performant este doar o țintă plutitoare. TACTICOS este considerat „standardul de aur” în domeniu, fiind creierul electronic care procesează mii de date la secundă pentru a oferi comandantului o imagine clară a câmpului de luptă.
Cu alte cuvinte, TACTICOS este sistemul care ajută militarul să ia decizii critice în doar câteva secunde, pentru că poate identifica și doborî, folosind armamentul de la bord, diverse tipuri de ținte: de la rachete anti-navă care zboară la firul apei, până la noile și periculoasele roiuri de drone kamikaze.
„Tacticos este un sistem de management al luptei care, de fapt, transformă o navă într-o navă militară, într-o navă de război. Pregătește nava pentru îndeplinirea misiunii sale, recunoaște amenințările din jurul navei și propune soluții pentru a contracara aceste amenințări, creând astfel o zonă de siguranță în jurul navei”, a explicat Gerben Edelijn, CEO-ul Thales Olanda, într-o discuție cu jurnaliștii români la fabrica din Hengelo, făcând practic distincția clară dintre o ambarcațiune civilă și o mașinărie de luptă veritabilă.
Practic, sistemul creează o „bulă” de protecție în jurul navei și, implicit, în jurul obiectivelor pe care aceasta le păzește, cum ar fi platformele de foraj din Neptun Deep. Fără acest sistem, reacția umană ar fi mult prea lentă în fața unei rachete care călătorește cu viteze supersonice.
Gerben Edelijn a indicat și logica din spatele acestor sisteme: „Timpul de reacție devine din ce în ce mai important, mai ales că amenințările din jurul navei se intensifică, în special din cauza dronelor, roiurilor de drone care se îndreaptă spre tine. Complexitatea crește și ai nevoie de un sistem care să facă față unui astfel de mediu”.
Are dreptate CEO-ul Thales Olanda. Complexitatea mediului de luptă de la Marea Neagră a crescut exponențial, iar un sistem precum TACTICOS este singurul capabil să gestioneze simultan zeci de ținte, prioritizându-le pe cele mai periculoase și automatizând răspunsul defensiv.
Întrebat dacă vom vedea astfel de sisteme pe navele românești pe care le vom achiziționa prin SAFE, CEO-ul Thales Olanda a fost tranșant: „Este inevitabil”.
Ei bine, certitudinea asta nu vine doar dintr-o dorință comercială, ci dintr-o necesitate strategică pe care partenerii noștri o resimt la fel de acut.
„Investim în România și facem asta cu un motiv, pentru că vrem să ajutăm România să aibă capabilități excelente pentru Forțele Navale”, a completat Gerben Edelijn, sugerând că parteneriatul cu Thales depășește simpla achiziție de echipament.
Tacticos e pe jumătate românesc
Un detaliu extrem de important este că România nu este doar un simplu cumpărător de tehnologice de apărare. Aproape 50% din dezvoltarea sistemului TACTICOS este realizată la centrul de excelență Thales din București. Peste 150 de ingineri români lucrează la personalizarea și integrarea acestui software complex, ceea ce reprezintă un transfer real de competență critică.
Deci nu suntem doar beneficiari, suntem co-autori ai sistemului care ne va păzi Marea Neagră, iar asta e o dovadă că inteligența românească poate juca în liga mare a industriei de apărare.
Un alt avantaj major al acestei colaborări este suportul în timp real pentru forțele navale române. În războiul modern, nu e suficient să ai o navă bună. Trebuie să o poți repara și actualiza software-ul instantaneu dacă inamicul își schimbă tactica.
Faptul că dezvoltarea se face și local înseamnă că, în caz de criză, inginerii români pot interveni imediat pentru a adapta sistemele la noile realități din teren, un factor decisiv care poate înclina balanța între victorie și înfrângere.
Grupul Thales estimează că numărul angajaților români specializați în aceste tehnologii înalte va depăși 1.800 de specialiști până în anul 2030.
Vorbim despre locuri de muncă extrem de bine plătite, despre o elită tehnică ce va rămâne în țară și care va contribui la dezvoltarea unui ecosistem industrial pe care România l-a pierdut în anii de tranziție. Asta înseamnă, în esență, reconstrucția unei industrii pe baze moderne și digitale.
Mai mult, prin dezvoltarea TACTICOS în România și prin înființarea unui viitor centru de training și suport local, Forțele Navale ale Românei ar beneficia de modernizări rapide, adaptate specificului unic al Mării Negre, care e o mare închisă, cu salinitate diferită și provocări diverse pentru radare.
Iar această „localizare” a tehnologiei permite militarilor români să se antreneze pe sistemele pe care le vor folosi efectiv în luptă, eliminând barierele de limbă sau de logică operațională care apar adesea în cazul echipamentelor cumpărate din extern.
„Inginerii din România… știți, desigur, atunci când începi să lucrezi la un sistem atât de complex, este nevoie să acumulezi experiență. La început au existat unele îndoieli – pot ei să facă asta? Însă între timp avem echipe extrem de competente. Iar dacă comparăm echipele din România cu cele din Olanda, vedem că sunt cu adevărat la același nivel”, a ținut să precizeze CEO-ul Thales Olanda.
Suportul ar urma să fie asigurat de o echipă mixtă, militari români și ingineri locali, care să gestioneze atât TACTICOS, cât și sistemele pentru războiul contra minelor, protecția infrastructurii critice și supravegherea navală. Într-un conflict modern, mentenanța și actualizarea software pot fi la fel de importante ca muniția.
„Amenințările se schimbă permanent și primim feedback constant de la clienții noștri din cele 25 de Forțe Navale care folosesc soluții Thales pentru a le menține relevante în actualul context. De aceea avem un proces continuu de dezvoltare, pentru a putea livra cele mai moderne sisteme clienților noștri”, a mai spus Edelijn, CEO-ul Thales Olanda, în discuția cu jurnaliștii români.
Prin ce spune, Gerben Edelijn recunoaște că războiul nu mai este static, ci un ecosistem dinamic și că Marea Neagră a devenit laboratorul de testare pentru noile tehnologii de hărțuire hibridă și atacuri asimetrice. Iar România trebuie să se blindeze pentru a le face față.
⤵️ Aceasta este o demonstrație Thales a sistemului TACTICOS:
Tehnologia fără infrastructură industrială rămâne o promisiune
Pentru ca sistemul TACTICOS să funcționeze în interesul de securitate al României, trebuie integrat pe cele două OPV-uri care încă nu există.
MApN și-a exprimat interesul ca navele de patrulare finanțate prin SAFE să fie construite la șantierul Naval de la Mangalia, dar și ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat în repetate rânduri că și-ar dori implicarea directă a Șantierului în acest program de înzestrare. Adică navele să fie construite acolo.
Pentru ministrul Miruță și pentru comunitatea locală, asta e văzută ca o șansă reală, poate ultima, pentru salvarea șantierului de la faliment. Este ideea nobilă a „patriotismului economic”, în care o parte din banii europeni se întorc în salariile muncitorilor noștri.
Numai că realitatea de la Mangalia este departe de a fi roz, după cum arată și o analiză a publicației Monitorul Apărării. .Șantierul are restanțe salariale și un litigiu de peste 150 de milioane de euro cu grupul olandez Damen. Relansarea producției pentru nave militare complexe presupune linii tehnologice funcționale, personal calificat și parteneri strategici solizi.
Deci problemele de acolo sunt structurale, adânci și riscă să aducă întârzieri catastrofale programului de înzestrare care, prin mecanismul SAFE, vine la pachet cu un termen limită extrem de clar: anul 2030.
România nu își permite luxul de a aștepta după o infrastructură care scârțâie. Dacă navele nu sunt gata la timp, pierdem și finanțarea, și protecția, rămânând descoperiți într-un moment de vulnerabilitate maximă.
Ce ar trebui să facă, în mod concret, șantierul de la Mangalia pentru a fi capabil să producă astfel de nave de luptă sofisticate?
În primul rând, ar trebui să aibă infrastructura necesară și, mai precis, să o repornească. Adică liniile de producție trebuie modernizate, iar fluxurile tehnologice trebuie adaptate. În plus, trebuie debirocratizat mecanismul de luare a deciziilor.
Apoi, marea provocare este resursa umană. Este nevoie de personal înalt calificat, de sudori specializați și ingineri navali care să lucreze după standarde NATO, plus parteneri internaționali puternici care să garanteze transferul de tehnologie.
„Lucrăm cu multe țări europene în cadrul programului SAFE. Nu doar România, ci și altele. Și, desigur, dacă ai 25 de clienți diferiți, trebuie să te asiguri că în toate aceste 25 de țări ai active și echipe de cooperare. Avem o bază foarte largă de companii și parteneri cu care colaborăm pentru a oferi valoare adăugată clienților noștri în fiecare țară, iar același lucru este valabil și pentru România”, a mai spus Edelijn, CEO-ul Thales Olanda, în discuția cu jurnaliștii români.
SAFE oferă României o oportunitate rară: finanțare europeană consistentă, al doilea cel mai mare împrumut din program, și o fereastră de timp limitată pentru a-și consolida capabilitățile navale. Dar banii nu țin loc de viziune.
Dacă aceste OPV-uri vor fi construite la timp, echipate corect și integrate într-un concept coerent de apărare maritimă, ele pot deveni coloana vertebrală a securității noastre la Marea Neagră. Dacă nu, vom avea încă un program întârziat și o vulnerabilitate strategică expusă.
Marea Neagră nu mai este periferia Europei. Este linia de contact dintre NATO și Rusia, este coridor energetic, este teatru de război hibrid. Iar România, cu al doilea cel mai mare împrumut SAFE, are acum nu doar șansa, ci și obligația de a-și asuma acest rol.
Ce trebuie cu toții să înțelegem, dar mai ales decidenții români, e că independența energetică fără protecție militară este doar o iluzie. Iar securitatea la Marea Neagră nu se negociază, ci se construiește.
