SAFE și industria de apărare românească: Cum să nu ratăm un moment istoric. Interviu cu Radu Miruță, Ministrul Apărării
Într-o Europă care începe să vorbească tot mai des, chiar și în șoaptă, despre scenarii pe care până ieri le considera de neimaginat, întrebarea nu mai este doar cât de puternic e NATO, ci cât de pregătită este România să nu mai trăiască exclusiv din reflexul protecției venite din afară.
Am stat de vorbă cu ministrul Apărării, Radu Miruță, pe care l-am întrebat direct cât ar rezista România singură în fața unui atac rusesc de tipul celui lansat împotriva Ucrainei în 2022. A refuzat să livreze răspunsul simplu pe care opinia publică l-ar fi vrut. „N-am un răspuns care să vi-l dau, pentru că și ipoteza dumneavoastră e una foarte variată”, a spus el, invocând multitudinea de scenarii și variabile care ar schimba radical o astfel de ecuație.
Dar dincolo de această prudență, ministrul Miruță a făcut o radiografie mult mai importantă: România încearcă să își redefinească postura de securitate într-un moment în care relația transatlantică este traversată de fisuri, iar Europa este forțată să înțeleagă că nu mai poate miza doar pe intervenția automată a Washingtonului.
Radu Miruță insistă că Bucureștiul nu vede contradicții între Uniunea Europeană, NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite, ci trei niveluri complementare de protecție. În formularea lui, România privește securitatea „prin trei prisme”: UE, NATO și relația bilaterală cu SUA.
În același timp, ministrul respinge ideea că în Europa s-ar lucra deja, oficial, la o formulă NATO fără americani, dar admite că discuțiile și șocurile politice din ultimii ani au forțat statele europene să își privească mai lucid propriile limite.
L-am întrebat pe ministrul Apărării și de doctrina din Armată privind „Poarta Focșaniului” și despre vechea logică strategică ce lăsa impresia că Moldova ar putea deveni, la nevoie, teritoriu de sacrificiu.
Radu Miruță a respins frontal această ipoteză, dar mai important decât negarea simbolică este faptul că a vorbit despre nevoia unei armate care nu doar cumpără echipamente, ci învață să proceseze în timp real datele produse de radare, avioane, nave, tancuri și puncte de observație, astfel încât ele să poată deveni input pentru reacții rapide, inclusiv pentru roiuri de drone.
De altfel, poate cea mai ambițioasă idee a ministrului este că România nu trebuie să construiască doar depozite de drone, ci o capacitate permanentă de producție și adaptare tehnologică.
„România astăzi, și în Armata Română, nu se produce, se cumpără”, spune Miruță, iar de aici pornește întreaga lui viziune: Armata nu ar mai trebui să fie doar client, ci să preia în interiorul ei măcar zona critică de software, integrare și procesare a datelor sensibile.
Într-un război care se schimbă mai repede decât ciclurile birocratice ale achizițiilor publice, ideea că pentru orice actualizare de software trebuie să treci printr-o licitație de un an pare, în logica sa, aproape absurdă.
Când am ajuns la dicuția despre SAFE, ministrul Miruță a făcut și o distincție dură între producția reală în România și vechile formule de offset cosmetizat, pe care le descrie fără menajamente: „‘Offset’ a fost denumirea așa sexy a unei localizări din care lumea să nu prea priceapă mare lucru”.
Pentru ministrul Miruță, localizare înseamnă fabrici, angajați, infrastructură, control și capacitate reală pe teritoriul național, nu donații sau compensații ambalate frumos pe hârtie. Din această perspectivă, apărarea nu mai înseamnă doar securitate, ci și reindustrializare strategică.
Mesajul central al ministrului Apărării Radu Miruță este că România încearcă să iasă din postura comodă de stat-client și să intre, cu toate întârzierile și contradicțiile ei, într-o etapă în care vrea să producă, să integreze și să gândească mai mult cu capul ei.
Ministrul Radu Miruță nu promite miracole și nici nu oferă răspunsuri absolute. Dar spune limpede că „NATO este mult mai slab fără Statele Unite”, la fel cum spune limpede că România trebuie să facă mai mult pentru ea însăși.
Ei bine, iar între aceste două adevăruri, dependența de alianță și obligația de a ne întări capacitățile de apărare, cred că se joacă, de fapt, adevărata discuție despre viitorul apărării românești.
Transcrierea integrală a interviului cu Ministrul Apărării Naționale se poate citi mai jos:
Marco Badea: Domnul Ministru, vă întreb direct: azi, dacă nu ar mai exista NATO, cât am rezista singuri în fața unui atac rusesc similar cu Ucraina 2022?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Știu că ați avea nevoie de un răspuns într-o oră, pe ceas, însă răspunsul ăsta trebuie înțeles un pic, că e condiționat de context. Și nu mă refer la ipoteza improbabilă că n-ar mai exista NATO. Mă refer, pur și simplu, de dragul conversației, la ipoteza pusă pe masă de dumneavoastră. Nu poate să fie o acțiune identică cu cea din Ucraina, pentru că lungimea graniței e diferită, pentru că avem și zonă de apă, pentru că avem un context un pic diferit. În interiorul Ministerului Apărării sunt scenarii pentru aproape toate variantele posibile. Care este gradul de suprapunere unui scenariu cu ce s-ar întâmpla într-o situație sugerată de dumneavoastră, e o chestiune care depinde de foarte multe variabile, adică pe unde ar intra, când ar intra, în ce context s-ar întâmpla asta? N-am un răspuns care să vi-l dau, pentru că și ipoteza dumneavoastră e una foarte variată.
Marco Badea: Dar cât cât de credibile mai sunt garanțiile de securitate, ținând cont de modul în care este fracturată relația transatlantică. Nu vorbim neapărat de relația între România și Statele Unite, ci de ruptura dintre Europa și Statele Unite, având în vedere declarațiile administrației Trump?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: România este într-un scenariu de parteneriat strategic de curând reconfirmat. Noi avem un parteneriat cu Statele Unite din 2005 și dincolo de conținutul acestui parteneriat, de curând, acum 3 săptămâni, când s-a pus problema deciziei în Parlament de a sprijini solicitarea Statelor Unite cu prezența aeronavelor de realimentare pe teritoriul național, cu prezența acelor elemente de comunicații prin satelit pe teritoriul național. Este tocmai o confirmare a faptului că noi ne respectăm înțelegerile. Nu este o înțelegere nouă pe care am avut-o acum. Ce este doar respectarea unei înțelegeri care este între noi și Statele Unite din 2005. În al doilea rând, noi, ca țară, dincolo de toate parteneriatele pe care le avem, trebuie să ne uităm la care sunt modalitățile prin care ne urmărim sporirea gradului de securitate, integritate națională, integritate teritorială, protecție, grad de descurajare. Și România se uită prin trei prisme la lucrurile astea.
Se uită, odată, prin prisma interacțiunii cu Uniunea Europeană, pentru că avem canale care ne sunt avantajoase și pentru care contribuim proporțional cu Uniunea Europeană. Ne uităm prin prisma NATO, că este un alt nivel, un alt strat. Ne uităm prin prisma relație cu Statele Unite.
Cele trei destinații, Uniunea Europeană, NATO, Statele Unite nu sunt una opusă celeilalte în ceea ce privește interesele pe care România le are. Așadar, situația actuală este un context bun pentru România. România a luat decizie corectă în a răspunde pozitiv Statelor Unite, în timp ce din Statele Unite, față de diverse alte țări, se vorbește cu un ton mai neutru sau chiar critic. Raportarea la România se face cu un ton apreciativ, ceea ce nu e un lucru puțin. România și-a respectat toate asumările la nivel internațional, crescând cheltuielile pentru apărare, făcând pași în extinderea capacităților de producție în zona de apărare pe teritoriul național.
Chiar în aceste momente rulăm până la cele 21 de proiecte prin SAFE, care acum șase luni de zile nu existau. Aegeți-vă dumneavoastră ce interval vreți, în ultimii 30 de ani, și n-o să găsiți șase luni în care apar 21 de proiecte noi în zona de înzestrare a Armatei Române, în care nu doar cumpărăm, în care tragem producția aici și dezmorțim niște capacități.
Deci, România își menține asumările pe care le avem și față de Statele Unite. România își menține asumările pe care le avem și față de NATO. România își menține și față de Uniunea Europeană. Așadar, România este văzută ca o entitate care emană seriozitate atunci când se pune problema interacțiunii internaționale. Și eu văd, ca ministru, nu e un lucru deloc puțin. Intră în sală 27 de miniștri sau, mă rog, la NATO, un alt număr.
Raportarea se face gândindu-te sau având în context cât de serioasă este țara respectivă. În înțelegerile politice contează și ce scrie pe foaia pe care o apropii și spui că ești de acord cu ea. Dar foarte mult, n-aș pune că mai mult, dar foarte mult contează gradul de încredere față de interlocutor. Ai încredere că cel care spune că-i de acord cu ce scrie pe foaia asta va și face asta? Că asta nu pot s-o garantez decât prin seriozitate pe termen lung.
Marco Badea: Domnule ministru, nu întâmplător am făcut referire la această discuție, pentru că a existat chiar în presa americană un articol în Wall Street Journal chiar zilele acestea, în care a s-a insistat pe ideea că în Europa există deja discuții și vreau să ne confirmați sau să ne infirmați cum că aliații europeni din NATO s-ar pregăti pentru o eventuală retragere a Statelor Unite, în ideea de a folosi tot ceea ce înseamnă echipament, baze NATO în acest moment în eventualitatea unei agresiuni, dar fără Statele Unite implicate.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Vă infirm o astfel de procupare. În același timp, a fost un duș rece, dar sănătos la conferința de securitate de la Munchen, de anul trecut, când s-a adus pe tapet nu doar articolul 5, acela în care dacă o țară este atacată, toate vor interveni să o sprijine, ci și articolele 3 și 4, care spun că fiecare țară trebuie să facă cât de mult se poate pentru a spori capacitatea cu care contribuie la apărarea teritoriului național și la apărarea teritoriului NATO. România este în situația în care nu stă pe fotoliu, mănâncă popcorn, vine cineva și îi sparge geamul, pune mâna pe telefon și sună în baza articolului 5: „NATO, auziți, veniți și adunați cioburile și vedeți ce s-a întâmplat, că eu nu mă mic de pe canapea”.
România este în situația în care crește cheltuieli pentru apărare, crește capacități de producție în zona de apărare, face tot ce poate și pune mâna pe telefon dacă i se sparge geamul și spune: „Eu am făcut tot ce a ținut de mine”.
E o abordare complet diferită și observația mea este, apropo de ceea ce invocați dumneavoastră mai devreme, e că acolo suntem. Uniunea Europeană a conștientizat că are spațiu să facă mai mult pentru securitatea proprie, raportată la creșterea capacității în interiorul Uniunii Europene, nu așteptând tot timpul sprijin din partea partenerului american. În același timp, trebuie să spunem foarte clar: nu există grad de echivalență ca putere de descurajare la nivel NATO, la nivel de Uniune Europeană, dacă nu există interacțiune și sprijin și parteneriat cu Statele Unite. NATO este mult mai slab fără Statele Unite. Capacitatea de descurajare a Europei este mai mică fără parteneriatul cu Statele Unite. E un lucru cert ăsta, iar cine încearcă să-l împacheteze altfel, aprecierea mea este că e îndepărtat totuși de puterea Statelor Unite, spunând că e același lucru cu sau fără Statele Unite și că nu-i nicio diferență dacă ai un parteneriat cu Statele Unite sau nu. Nu.
Însă și Statelor Unite, sunt țări care le arată că nu se bazează, așteptând doar ca Statele Unite să vină să le sprijine. Ci fac și ele pași, țări care fac pași, astfel încât să își rezolve o parte din entitățile care cresc capacitatea de descurajare și fără a se baza doar pe Statele Unite. Crește-ți tu capacitatea proprie, îmbunătățește-ți condiție din armată, ai mai multe capabilități de apărare pentru a-ți rezolva o suprafață mai mare pe care ți-o poți apăra sau prin care poți descuraja de unul singur.
Marco Badea: Domnul Ministru, cum putem să facem tranziția de la doctrina veche la doctrina nouă. Pentru că știți, în mod sigur și probabil ați fost și informat imediat după ce ați preluat portofoliu la Ministerul Apărării despre ideea de „Poartă a Focșaniului” care ne-ar apăra în eventualitatea unei agresiuni și care cumva arată Moldova ca un teritoriu de sacrificiu, nu un teritoriu care poate fi apărat. În logica războiului viitorului, unde vedem că Ucraina a cucerit un punct strategic de luptă doar prin roboți și drone, în logica războiului dronelor, cum putem să ne îndepărtăm de această logică a „Poarții Focșaniului”?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: O întrebare bună. Înainte să vă răspund, resping ideea că există vreo suprafață a teritoriului național care e de sacrificiu pentru apărarea altui teritoriu. Evident că Moldova, fiind mai aproape de Federația Rusă, care este considerată în strategia națională de apărare un risc major, e mai aproape de acel pericol. Dar asta nu înseamnă decât că planurile Armatei Române pentru apărarea Moldovei sunt unele mai intense. Nu înseamnă că este un teritoriu de sacrificiu. În același timp, doctina asta nu este un document care se ștampilează acum, se bagă la sertar și se deschide peste 20 de ani și mai este în continuare valabil. Este ceva ce se actualizează în permanență.
Avem un episod nou al conflictului, acela al interacțiunii dronelor, care nu exista la nivelul ăsta înaintea războiului din Ucraina. Da, ne adaptăm. Da, luăm în calcul asta. Da, avem achiziții de drone. Da, suntem preocupați să producem drone chiar în România. Și Da, una dintre preocupările mele, care se suprapune și cu pregătirea mea profesională, aceea de inginer în software în telecomunicații, este să centralizăm toate informațiile, toate datele care sunt generate de diverse dispozitive ale Armatei Române (radare, avioane de vânătoare, nave, tancuri, puncte de observație) generează date.
Datele astea nu sunt puse în aceeași cameră astăzi, parsate pe toate modalitățile pe toate părțile și extras cu analiză software anumite informații care să devină poate imput pentru o decizie autonomă a unui roi de drone care să plece la o anumită parte. Trebuie să se întâmple asta și facem pași ca asta să se întâmple. Facem pași să digitalizăm toate aceste entități care produc date în Armata Română.
Eu cred că nu este indicat ca România să aibă depozite de drone, că sunt perisabile tehnologic, ci România e musai să aibă capacitatea de a produce oricând este nevoie drone de ultimă generație. Și asta nu se întâmplă pentru că noi într-o dimineață ne trezim și spunem „avem și noi nevoie să producem drone de mâine”, ci asta se întâmplă dacă tot timpul suntem cu mâinile într-un software de drone care este personalizat pentru contextul Armatei Române și care astăzi produce drone. Nu știu, se vând în alte părți sau ajutăm Ucraina cu ele, dar avem prin această metodă pregătirea ca noi oricând să dăm drumul la o producție mai mare. România astăzi, și în Armata Română, nu se produce, se cumpără. Armata Română trebuie să facă pasul, cel puțin pentru chestiunile astea care sunt la limita tehnologiei, nu doar să fie client, nu doar să achite facturi, ci să și producă în interiorul Armatei Române.
Și eu cred că nu este prea ambițios ca în Armata Română să avem o producție de drone, să avem o echipă care să viseze software-ul dronei respective, să avem o echipă care oricând poate personaliza diverse bucăți de software pentru o nouă nevoie a Armatei Române. Astăzi, software-urile Armatei Române, dacă vrem să fie modificate, trebuie o achiziție nouă. Trebuie o procedură de achiziție prin care solicităm ceva, se va contesta. Durează un an, un an și ceva până când vom primi o bucată nouă de software, timp în care se mai întâmplă 10 lucruri și am mai avea nevoie de 10 ori.
Lucrul ăsta, care are legătură fantastică cu o dinamică a evoluției pe câmpul de luptă, trebuie să fie gestionat în interiorul Ministerului Apărării. Ca inginer software am rămas plăcut impresionat să aflu că în Ministerul Apărării sunt vreo 450 de militari cu astfel de pregătire.
Nu-mi dau seama încă de nivel lor. Probabil că sunt și foarte buni și medii, ca peste tot. Acești 450 de militari, bine coordonați și bine încărcați, ar trebui să aibă capacitate să gestioneze așa ceva. Și e provocarea și a mea, cât sunt ministrul Apărării, să fac pași în diverția asta.
Marco Badea: Bun și în direcția asta, considerați că e nevoie de know-how-ul armatei ucrainene? Pentru că știu că au existat discuții cu partea ucraineană. Chiar eu v-am întrebat în conferința de presă din 2 aprilie despre discuțiile pe care le-a purtat MApN-ul cu o delegație a companiilor ucrainene în România.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Ministerul Apărării a avut o discuție cu 15 companii ucrainiene care au fost aduse de Ministerul Apărării din Ucraina. Nu le-am selectat noi. Ele au selectat. Aceste 15 companii produc drone în Ucraina. Am avut o discuție, făcând o fișă tehnică, cu fiecare dintre aceste 15 companii. Am analizat și am înțeles ce pot ele să producă, din spusele lor. Facem și noi niște verificări. Am avut o discuție cu șeful Statului Major al Apărării pentru a vedea dacă ce pot aceste companii să producă este nevoie să fie un pic personalizat și pentru interesul tactic al Armatei Române.
Armata Română are niște nevoi care pot fi diferite de cele din Ucraina. Ne interesează să co-producem cu Ucraina, dar să co-producem ceva ce este util Ucrainei, dar este util și României.
Și în aceste zile se face această analiză, după care venim cu o listă scurtă, o comunicăm Ministerului Apărării din Ucraina cu privire la selecția pe care noi am făcut și vom începe discuții îngustate cu aceste 3,4,5 companii pe care Ministerul Apărării din Ucraina le sugerează pentru interacțiunea cu de co-producere a dronelor cu România. Este un program al SAFE, care este specific de celelalte programe și care spune că se primește finanțare doar dacă există coproducție între România și Ucraina.
Marco Badea: Dar care este cadrul legal, pentru că MApN-ul nu poate să producă efectiv. Există o lege din 2002, care desemnează MApN-ul ca fiind un client. Dumneavoastră ați recunoscut, inclusiv într-un interviu din 8 aprilie, la Digi 24, că vă doriți ca MApN-ul să fie și un producător, nu doar un client.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Se fac pași pentru asta. Orice lege e făcută să fie și desfăcută, să fie actualizată, să fie modificată. Tot în Uniunea Europeană sunt și alte țări care au deja o astfel de abordare. Tot în Uniunea Europeană sunt țări membre NATO și țări membre UE care respectă acel tratat de funcționar al Uniunii Europene, care reglementează un pic cine trebuie să producă, cine trebuie să fie client.
Eu vă spun că, din perspectiva mea, ca ministru al Apărării, cu mintea pe care o am în cap, este mare eficiență dacă pentru chestiuni de software pentru drone, care centralizează informații sensibile de la diverse dispozitive al Armatei Române, asta se întâmplă „in house”. Imaginați-vă că ar trebui luat un flux de date de la nu știu care radare ale Armatei Române. Ar trebui luate date de la Centrul de Monitorizare și Control al Armatei Române. Ar trebui luate date de la avioanele 16. Astea sunt niște date foarte sensibile. Nu pot fi date ca atare alte entități.
Este legitim ca ele să fie procesate în interiorul Armatei Române. Mai mult decât atât, orice produs am cumpăra, el nu va fi construit după chipul și asemănarea specificului Armatei Române. Când cumperi de pe raft ceva, îndeplinește foarte multe condiții, dar nu le îndeplinește pe toate, având în vedere specificul fiecărei armate și gradul cu dinamica cu care se schimbă acest specific. Armata Română nu este dotată cu echipamente de la un singur producător și de acolo mi-a pornit ideea asta.
Avem, nu știu, produse de la un anumit producător, care au un software care centralizează interacțiunea, dar știe să vorbească doar cu produsele lui. Avem în Armata Română produse și de la alt producător, care au și ele, la rândul lor un software, care vorbește doar cu produsele lui.
Noi nu putem să cumpărăm produse de la un singur producător pentru întreaga zestare a Armatei Române, din multe motive. Nici nu putem avea 10 traducători, 10 translatori care vorbesc „hub and spoke” așa cu fiecare produs. Este nevoie ca toate aceste date să fie puse într-o singură oală și acolo un bucătar, care trebuie să fie Armata Română, să împartă și să le analizeze, generând de acolo o altă decizie.
Vă dau doar un exemplu: Imaginați-vă, avem situația asta cu dronele care vin spre Federația Rusă și atacă porturile ucrainiene de la Dunăre de câteva ori pe săptămână. Dacă noi am avea, în loc să ridicăm avioanele F-16, dacă noi am avea un set de drone dispus pasiv, așa, în diverse puncte din Delta Dunării și dacă atunci când software-ul ăsta ar analiza situația de la radare, de la echipele de la sol, a lua decizia ca punctul cinci să-și ridice 15 drone. Și s-ar întâmpla asta automat, fără intervenție umană, ar fi mult mai rapid, mult mai eficient, cu un cost mult mai mic și convingerea mea e și cu un randament mult mai mare.
Marco Badea: Dar, domnule ministru, cum ar arăta acest parteneriat, acest ioint venture între Ucraina și România? Aveți în vedere să fie Ministerul Apărării Naționale cu companiile acestea din Ucraina care sunt selectate de Ministerul Apărării din Ucraina, dar și cu companii din România, private sau publice? Și mă refer aici la companiile care sunt în subordinea Ministerul Economiei, unde statul este acționar majoritar.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Nu există în niciuna dintre logicile unor oameni sănătoși la cap varianta ca Ministerul Apărării să treacă și la producția de hardware. Da, n-o să vedeți plăcuți electronice făcute cu sigla MApN pe ele, că nu suntem într-o logică absurdă. Nu putem înlocui în mediul privat și nici nu vreau asta. Și pe acest proiect de coproducție cu Ucraina, nu vom produce toate tipurile de drone necesare Armatei Române. Armata Română are nevoie de mai multe tipuri de drone. Restul vor fi evident în interacțiune cu privat complet. Însă pentru framework-ul acela de software care să gestioneze informațiile sensibile din Armata Română, eu cred că este sănătos ca asta să se întâmple exclusiv în interiorul Armatei Române, fără punerea la dispoziție a acestor informații esențiale, de altfel, oricărei alte companii, indiferent cât de multe documente are compania respectivă. Dar ăsta este un tronson îngust.
Necesarul de drone pentru Armata Română este pe un segment mult mai larg. Restul bucăților din segmentul ăsta vor trebui acoperite de mediu privat. Armata Română totuși n-are obligații principale nici cu clubul Steaua, nu are obligații principale nici să producă hardware, nici să producă toate tipurile de muniție. Dar trebuie să ne asigurăm că lucruri critice sunt gestionate de Armata Română.
În caz de război, Armata Română are nevoie brusc de niște lucruri. Nu e suficient să scoți pe masă niște contracte: „Uite, în 3 săptămâni trebuie să-mi aducă nu știu care firmă, nu știu ce”, că s-ar putea să nu se mai aducă. E sănătos, pentru un set minim și critic, lucrurile să fie gestionate de Armată.
Marco Badea: Există, de fapt, un mesaj al dumneavoastră, ca ministru al Apărării, pentru, să spunem, companiile private din România care vor să se partenerieze cu statul și cu ucrainenii?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: La Ministerul Economiei mă întâlneam și de trei-patru ori pe săptămână cu companii care spuneau că sunt interesate să facă drone și veneau doar cu power point-uri. Niciuna cu drona.
Ministerul Apărării nu este entitatea din statul român care poate neapărat ajuta la crearea unui business până la nivelul la care să poată fi cumpărat de Armata Română.
Ministerul Apărării are un set foarte clar de criterii operaționale. Drona trebuie să îndeplinească condițiile A,B,C, D, E. Dacă vii cu o dronă de nivelul ăsta, Armata Română e interesată să o cumpere.
Armata Română nu poate sprijini o companie care acum nu produce drone, ca ea să crească pentru a produce done pentru Armata Română. Asta se face la Ministerul Economiei, se face la Ministerul de Finanțe. Statul român trebuie să aibă alte mecanisme de susținere a mediului privat.
Armata Română susține prin faptul că cumpără, prin faptul că este un client cu sume mari, dar sunt multe companii care vin și spun: „Semnați un contract cu mine astăzi că eu în 2-3 ani, cu banii pe care îi iau de la voi, voi ajunge să produc o dronă care îndeplinește criteriile astea”.
Nu prea funcționează așa, pentru că dronele sunt produse perisabil tehnologic și noi nu putem să ne permitem să așteptăm dacă compania respectivă va fi în stare să-și ia zboruri pentru a produce drone la asemenea caracteristici sau nu. Da, companiile astea trebuie sprijinite, dar statul român are mai multe pârghii prin care se întâmplă lucrurile astea și nu neapărat prin intermediu Ministerului Apărării, care, vă repet, are principala componentă de sprijin, sprijină pentru că garantează cumpărarea, garantează vânzarea acestor produse. Când cineva își face o fabrică, întrebarea principală pe care și-o pune: „Vând suficient de multe produse încât să îmi permit să mențin fabrica asta?”.
Armata Română e foarte previzibilă la comenzi. Este planul de înzestrare al Armatei Române pe următorii 5 ani, trecut prin Parlament și public. Orice companie din lumea asta știe ce va urma să cumpere Armata Română. Mai mult decât atât, Armata Română nu face.
Marco Badea: Bun. Apropo de cumpărare, sunt unele voci critice care spun că MApN-ul cumpără armament greu și industrie veche, când războiul este al dronelor, al roboților, al sistemelor A. Cum răspundeți acestor critici?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Este complet neadevărat. Și vă justific prin proiectele pe care le avem pe SAFE. Sunt proiecte de ultimă generație, de la mașina de luptă a infanteriei (chiar în discuțiile pe care le avem spun: „Domnule, dar cereți acolo cam cele mai performante dotări care pot fi puse”), la nava de patrulare, la arma de asalt.
Condițiile puse de Armata Română sunt ultima generație existentă astăzi. Deci ipoteza că Armata Română cumpără lucruri vechi este invalidată de toți producătorii de astfel de echipamente care, dimpotrivă, se plâng de nivelul de cerințe pe care Armata Română îl cere și care îi pune pe într-o imposibilitate aproape tehnică de a livra ceea ce noi solicităm. Adițional, de când sunt la Ministerul Apărării și am venit cu inerția asta de la Ministerul Economiei, nu punem condiție doar de a cumpăra, ci suprapunem și condiții de localizare.
Și asta nu numai pentru că vrem să ajutăm industria, și e normal să faci orice poți pentru a ajuta industria, ci și pentru că e foarte sănătos ai pe teritoriu național producție.
Eu sunt foarte deranjat. Acum două săptămâni a venit ultima oră în Guvern și am văzut venind constant Hotărâri de Guvern prin care Guvernul României să stingă obligația de localizare pentru contractele vechi. Și m-am uitat și eu să văd ce contracte s-au făcut, domnule, prin 2022, 2023. Era o propunere de la Ministerul Apărării venită de 2,8 milioane de Euro prin care Guvernul României stingea o obligație de localizare. Și zic: „uite ce frumos, au terminat un contract, au făcut localizare. Ia să vedem ce au făcut”. De fapt era o Hotărâre de Guvern prin care stingerea obligației de localizare presupune acceptarea unor donații.
Adică niște produse construite în altă țară, în industria din altă țară, cu beneficii economice pentru altă țară, ne erau donate nouă în echivalența a 3 milioane de euro. Și asta presupune, la vremea respectivă, obligație de localizare. Nu temelie săpată aici. Nu fabrică făcută aici, nu angajați aici, nu facilitate de producție făcută aici. Un set.
Marco Badea: Adică un offset din ăla pe vechi.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: „Offset” a fost denumirea așa sexy a unei localizări din care lumea să nu prea priceapă mare lucru. Localizarea înseamnă atunci când se produce pe teritoriul național. Atunci când lucrează angajați români acolo. Atunci când facilitatea există acolo, atunci când, în caz de război, Guvernul, Parlamentul, Președintele, CSAT decid diverse lucruri pentru facilitatea respectivă. Altfel nu înseamnă localizare, înseamnă un stat în genunchi în fața unor companii care au avut obligație de localizare pe care statul român a acceptat-o prin a i se dona niște produse produse într-o altă țară. Nu semnez așa ceva și niciunul dintre contractele pe care le va semna MApN cât eu voi fi ministru nu va presupune ca localizarea să fie donația din altă parte.
Marco Badea: Care sunt industriile civile cele mai importante pentru dual use, adică acele sectoare care pot susține simultan economia civilă și apărarea?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Producători de mașini, componente auto, prelucrări metalice, componente electrice, suduri, în principiu cam ce se folosește pentru producerea de echipamente al Armatei și cam de asta este nevoie. Spre exemplu, Piranha V (Mașina de luptă a infanteriei) de la Uzina Mecanică București suda carcasa la Șantierul Naval Mangalia - 2 Mai. Tabla pentru diverse tuburi de gloanțe, metalul pentru carcasa mașinii de luptă a infanteriei. Toate elementele de bază, care în principal sunt metalice, sunt de interes și pot fi convertite la dual-use.
Marco Badea: V-am întrebat și în conferința de presă, dar revin cu această întrebare: De ce MApN-ul nu are un plan multianual de achiziții de echipamente militare corelat cu planul de înzestrare pe care îl are pe 10 ani, care să permită cumva industriei autohtone să poată respira, să-și poată face un plan, să-și pregătească din timp producția, pentru că sunt furnizori români de rang doi și trei care nu știu astăzi complet ce comenzi vor avea peste 2,3 sau 4 ani?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Ei știu. Furnizorii și producătorii. Unii dintre ei sunt supărați că nu sunt ei cei care au câștigat selecția. Planul de înzestrare al Armatei Române este unul public. Da, deci pe următorii 5 ani e clar ceea ce Armata Română va cumpăra. Armata Română nu poate să spună acum că va cumpăra asta în anul trei sau când va cumpăra în anul doi, pentru că bugetul este anual. Cât timp nu ai buget, cât timp nu ai credite de angajament aprobate, nu poți să angajezi astfel de contracte.
Marco Badea: Păi sunteți și în Parlament. Nu se poate face o lege prin care să se construiască acest plan multianual de investiții, nu de achiziție, care să spună: „Uite, ăsta este bugetul pe achiziții în bugetul care se face anul viitor”?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Să știți că există asta. Sunt foarte multe contracte care sunt multianuale, care au fost contractate acum doi, trei ani și avem șarjă de plată în fiecare an. Achiziția de F-35, plătim în fiecare an la ea, achiziția tancurilor Abrams, plătim în fiecare an la ea, achiziția sistemelor Patriot, plătim în fiecare an la ea. Achiziția Iveco. Avem contract multianual. Există lucrurile astea. Cobra, contract multianual, există așa ceva. Contractele pe care noi le semnăm nu sunt toate cu plata în cursul aceluiași an, dar noi ne compunem bugetul știind ce obligații avem în următorii doi-trei ani și în fiecare an punem câte o rată din obligația de plată pe care o avem. Se știu lucrurile astea pentru cele mai multe dintre contracte.
Marco Badea: Dar achizițiile achizițiile acestea presupun cea mai înaltă tehnologie? Luăm cele mai înalte produse sau produsele pe care le-am fixat la momentul în care a semnat contractul?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Nu. Atunci când se semnează contractul se definesc care sunt termenii și condițiile acelui contract. Adică, da, cele mai multe sunt de cea mai înaltă tehnologie la momentul semnării acelor contracte. Avem achiziția de drone care, de asemenea, e de prin 2023 semnată și pentru unele am plătit doar 30%. Restul se plătesc pe parcurs. Lucrurile astea sunt distribuite în timp.
Ce este, observ eu, un interes, și-n înțeleg, este ca unele firme din România care devin subcontractori pentru producătorii mari să fie desemnați tot de Ministerul Apărării. Este, apreciez eu, și incorect, și ilegal. Ministerul Apărării interacționează cu cine livrează produsul. Ministerul Apărării nu poate interacționa și cu cei care lucrează pentru cel care va integra produsul respectiv. Însă pentru a-i ajuta pe aceștia, Ministerul Apărării, de când sunt eu, pun o condiție: ca un procent din acel produs să se deruleze prin interacțiune cu mediul de afaceri din România. Dar nu cu cine, nu cu Badea sau cu Miruță. Ci Ministerul Apărării spune „eu garantez, un trotuar pe unde vor putea merge firme din România”. Care dintre ele vor merge este o interacțiune liberă, economică, între firmele din România și cel mare care va integra produsul la preț, la rapiditate, etc.
Marco Badea: Miza fiind dezvoltare a ecosistemului. Adică să se crească economia, nu?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Vine cineva mare, da? Mașina de luptă a infanteriei nu poate fi produsă de niciuna din cele 263 de firme care sunt autorizat în industra națională de apărare. Nu au capacitatea tehnică și licență pentru așa ceva Sunt trei, patru internaționali care poate să facă asta. Cel care va face România asta va avea obligația să interacționeze cu cei din plan local.
Cei din plan local vin și spun: „La semnarea contractului cu ăla mare, trece-mă și pe mine cu nume și prenume, ca subcontractor”. Nu se poate asta! De acolo sunt multe presiuni la adresa mea. De acolo sunt multe interese politice, pentru că firmele care vor asta nu sunt străine de mediu politic. S-au învățat să primească foarte ușor niște sume foarte mari de bani. Contractarea cu Ministerul Apărării e o variantă economică foarte bună, pentru că sumele sunt mari, pentru că sumele sunt garantate, pentru că unele dintre ele nu sunt în văzut lumii din diverse motive strategice, în care informația e clasificată. Și atunci, pentru un operator economic, este un deziderat să interacționez cu Armata Română. Și ar vrea să nu se întâmple asta competitiv, ci ar vrea să fie pus cu pixul. S-a întâmplat în trecut, nu se întâmplă tura asta.
Marco Badea: Bun, dar în regulamentul SAFE, statul are un rol esențial în stabilirea eligibilității acestor companii.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Haideți să discutăm deschis și despre asta. Achizițiile de armament nu au doar o componentă de preț. Achizițiile de armament în toată lumea asta au și o componentă geopolitică, de diplomație, e de compensare a diverselor metode de sprijin din partea țărilor respective pentru Guvernul României, pentru Armata României. Adică așteptarea asta, să cumperi armament care se vinde din două în trei locuri, așa cum ai cumpăra înghețată pe Calea Victoriei, e o așteptare nerealistă.
Și încercarea de punere pe același nivel a achizițiilor din zona de armament cu orice achiziție publică, din nou, e o chestiune un pic greșită. Pentru că este o zonă mai sensibilă și nu o face doar România așa. Din zona asta au apărut acele tipuri de contract de Guvern la Guvern, adică se stabilește că Guvernul României interacționează cu Guvernul, nu știu, Franței, Germaniei, Statelor Unite etc. Și România face asta. Contractele de achiziție cu Statele Unite sunt Guvernul la Guvern, cele mai multe. Adică România, în baza parteneriatului, a negociat diverse lucruri.
Sigur, Armata Română nu este implicată în selecția asta, Armata Română spune: „Astea sunt caracteristicile tehnice pe care, cine vreți voi, va trebui să le îndeplinească”. Și se face o situație, nu știu, 3,4,5 țări sunt care îndeplinesc asta. Și se face o metrică care are legătură și cu timpul de livrare, și cu costul, că nu vom cumpăra produs doar pentru că este venit dintr-o țară, dacă el e dublu ca preț.
Cum vă spun și am spus-o public și o repet și la dumneavoastră, dacă aceste companii nu-și vor coborî prețul raportat la ce au trimis până acum, Armata Română nu va semna contracte cu ei. SAFE este un instrument financiar pentru România, mult mai avantajos decât latul banilor de la bancă. Este o dobândă foarte mică de 3 până la 3,5% cu returnare în primii 10 ani cu perioadă de grație, după care 40 de ani. România nu poate să acceseze bani mai avantajos decât acest SAFE.
Marco Badea: Deci intervin niște criterii. Pe lângă criteriu geopolitic, intervine și criteriu de transparență și de corectitudine.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Noi știm cât trebuie să coste un produs. Am demontat, spre exemplu, navele de patrulare, ca la lego, până la nivel de șurub. Și am luat preț pe cât e șaibă asta, cât e tunul ăsta, cât e software-ul ăsta și cât costă integrarea lor. Am văzut cât ar costa, știm ce se întâmplă în piață, știm care sunt prețurile corecte. Mai mult decât atât, avem oferte din partea companiilor înainte de SAFE. Unele dintre ele au venit acum cu o propunere de preț cu 30-40% mai mare, pentru că știu că România trebuie să semneze aceste contracte până la finalul lunii mai.
Marco Badea: Și ce faceți dacă vă forțează?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Nu vom semna, pentru că asta va însemna că România acceptă să se împrumute cu o dobândă mult mai mică, plătind un produs care e de două ori mai scump.
Marco Badea: Păi și pierdem banii?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Nu, nu pierdem banii.
Marco Badea: Semnăm cu alții?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Posibil să semnăm cu alții.
Marco Badea: Ok, SAFE a fost gândit pentru Europa și pentru consolidarea autonomiei strategice. Dar în ce condiții există și care sunt caracteristice prin care în SAFE ar fi integrate companii non-europene, elvețiene, americane (cu care ați spus că avem parteneriat, de la Guvern la Guvern) japoneze, sud-coreene și așa mai departe?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Este ceva ce trebuie să demonstreze ei că sunt eligibili. Ei trebuie să demonstreze în fața Comisiei Europene că îndeplinesc acele condiții, adică 65% din producție, din materialele utilizate, să fie produse pe teritoriul Uniunii Europene, acționariatul lor să aibă legătură cu cetățeni ai Uniunii Europene.
Adică sunt niște condiții foarte clare, pe care nu le influențează statul român. Ei trebuie să demonstreze că sunt eligibili, raportat la aceste condiții publice, dintre care v-am enumerat mai devreme, care au legătură cu decizia Comisiei Europene.
În momentul în care îndeplinesc condițiile astea intră în malaxorul decizional al statului român, unde responsabilitățile sunt foarte clar asignate. Armata Română și-a îndeplinit aceste responsabilități de aproape două luni. Adică am emis, conform OUG care reglementează SAFE în România, care sunt criteriile. Spre exemplu: „Vreau telefonul ăsta, o să aibă camera atât, să fie gors, să fie subțire, să aibă hardware, să aibă procesare”.
După ce Armata Română spune asta, Ministerul Economiei, Cancelaria prim-ministrului agregă și ce localizare cere Ministerul Economiei și restul condițiilor.
Armata Română a dat asta. E cumva în curtea colegilor de la Economie, de la Cancelarie, care au început și ei să și termine din bucata asta de responsabilitate. Urmează să fie o nouă decizie CSAT și, foarte important, tot ceea ce se muncește pe SAFE trece prin Parlament. Adică Parlamentul României va încuviința, va aproba aceste contracte cu aceste sume.
Noi nu cerem o aprobare din asta în avans, generic, așa o foaie-n alb. Mergem și spunem cumpărăm 298 de mașini de luptă a infanteriei de la compania X, cu prețul acesta, cu condițiile de localizare acestea.
Marco Badea: Adică să le fac aici.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Să le fac aici în diverse procente. Unele nu se pot face 100% aici. Spre exemplu, pentru niște elicoptere moderne cu care suntem în discuții cu cei de la Airbus, pentru un elicopter mai vechi ne spun că îl fac 100% în România. Pentru ceea ce Armata Română are nevoie, adică de ultimă generație, spun că ne fac 100% dacă luăm 42, nu 12.
Sunt niște condiții comerciale care se întâmplă într-un mod legitim în interacțiunea asta. Noi spunem: „noi nu putem cumpăra acum 42, cumpărăm 12. Hai să facem pentru asta ceva parțial localizare aici”. Și e o negociere care se întâmplă în permanență.
Marco Badea: Ați enumerat arma de asalt, mașinăria de luptă a infanteriei și dronel. Sunt mai multe companii din industria de apărare care au acuzat public, nu pe dumneavoastră personal, ci au acuzat statul român că pentru programele astea importante din SAFE nu au primit solicitări de informații sau semnale că statul vrea o competiție reală. Cum le răspundeți acestor companii și creerii percepției că România a decis să cumpere direct de la anumiți furnizori, prin decizie politică, și nu printr-o competiție tehnică reală?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Sunt mai multe componente de răspuns. Una, pentru a produce în Induția Națională de Apărare trebuie să fie autorizat. Deci România știe toate companiile care sunt autorizate să producă pentru Armata Română, pentru MAI și așa mai departe. Când am plecat-o de la Ministerul Economii erau vreo 240 de astfel de companii.
Niciuna dintre aceste companii nu au licență pentru a produce aceste produse mari. Mașina de luptă a infanteriei, nava de patrulare, elicoptere. Nu este licență pentru a produce asta.
Marco Badea: Dar nu vorbim doar de companii românești, vorbim și de alte companii.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: O secundă, că discuția și acuzațiile erau pentru companiile românești. Am văzut o acuzație din partea directorului de la Romarm că pe cei de la Romarm nu i-a întrebat cineva despre asta. Și vă răspund foarte ferm. Pe cei de la Romarm, timp de 30 de ani, nu i-a oprit nimeni să se ducă pe culmile succesului.
Marco Badea: Dar n-au făcut-o.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Nu i-a oprit nimeni să facă asta. Nu-i oprește nici astăzi. E mai degrabă o neputință și un stat în genunchi și spus că „mi-e ciudă că alții pot”.
Al doilea răspuns foarte ferm vi-l dau. Conducerea Romarm a fost trimisă la DNA și este acuzată de incompatibilitate. Cam în ce măsură, cu cine să interacționăm acolo în momentul de față? Pe noi ne interesează susținerea industriei naționale de armament, nu raportat la o conducere sau alta. Însă cei de la Romarm, și nu ei, că de fapt Romarm nu produce nimic. Romarm este un intermediar al acestor situații. Produc fabricile, produc filialele. Filialele din Industria Națională de Apărare vor fi implicate în aceste proiecte.
Marco Badea: Dar nu doar de companiile românești vă spuneam. Există companii care au dat declarații publice, care au spus: „Unele companii au fost selectate de statul român, deși noi am trimis tot felul de interpelări, le-am spus care sunt pozițiile noastre, am colaborat cu statul român pe diverse proiecte și acum nu ne bagă în seamă”. Cum le răspundeți acestor companii?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Unele dintre companii spun că îndeplinesc niște condiții pentru care nu au putut face dovada că îndeplinesc. Adică ele trebuie să îndeplinească prima oară condiția de a fi eligibilă prin SAFE. Unele au trimis dosare de 167 de pagini, una dintre companii, în care foarte frumos scriau acolo niște lucruri, dar nu au pus dovada, pentru că ce scrie acolo este și real. Și atunci statul român nu o poate considera eligibilă. Ei trebuie să vină cu dovada eligibilității, că pot fi integrate prin acest program SAFE.
Nu e suficient să vrei. Toată lumea vrea contracte cu Armata Română. Trebuie să faci dovada că poți. Dovada asta pentru unele nu a fost făcută. Pentru unele este făcută. Cu o parte dintre cele care este făcută, există interacțiune. S-a dat un ordin al grupului de lucru condus de Cancelarea premierului, care prevede asta. Mai mult decât atât, cadru pe lângă cel european SAFE, a fost setat printr-o hotărâre de CSAT care nu este publică și care include componente de care vă spuneam mai devreme, care se întâmplă peste tot în lume. Acela este cadrul în care ne mișcăm.
Marco Badea: Dar cine a stabilit cercul companiilor care au intrat în dialog cu statul, ca apoi să se intre în CSAT?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Gradul de eligibilitate al acestor companii. Nu vă imaginați că sunt zeci. Sunt două, trei, maxim companii pe fiecare dintre produsele din safe. Unele dintre produsele din SAFe nu sunt făcute decât de o singură companie.
Marco Badea: Deci competiția nu e atât de mare.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Nu este deloc. Este interesul foarte mare. Mașina de luptă a infanteriei este un contract de aproape 3 miliarde de euro. Nu există nicio companie foarte mare în lumea asta care să spună că nu este preocupată de un contract de 3 miliarde de euro. Însă mașina de luptă infantări e făcută de câteva companii mari. Unele nu îndeplinesc condițiile prin SAFE.
Marco Badea: Dar pe drone sunt zeci de companii. Sau pe cel puțin așa e percepția.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Pe drone sunt companii. Unele dintre proiectele pe drone sunt achiziții în comun, nu sunt achiziții individuale făcute de statul român. Achiziții în comun înseamnă că Ministerul Apărării se urcă în aceeași barcă cu Ministerele Apărării ale altor țări care au deja contracte pentru aceste produse.
E un avantaj major pentru statul român. Unu, căci cumpără la un preț mult mai mic același produs. Noi vrem, nu știu, 72 de drone. Franța poate vrea 300, Germania 500. Se face comandă de 1000 de drone, din care România va lua bucata de 72 de drone, dar va plăti prețul obținut pentru comanda de 1000. Și atunci, având în vedere că aceste achiziții sunt la comun, nu mai era opțiunea României, că România nu desfășura un astfel de contract. Era alegerea României să facă „join” la achiziția altei țări, care este deja în desfășurare.
Mai mult decât atât, România are deja achiziționate un anumit tip de drone. Nu este scalabil să ne jucăm cu foarte multe produse diferite utilizate de aceeași soldați. Din motive de scalabilitate, ne interesează să dotăm cu un anumit nivel întreaga Armată Română.
Nu putem să cumpărăm la Craiova o dronă, la Focșani o altă dronă, la Balotești o altă dronă pentru aceeași țintă, pentru același risc. Adică eu înțeleg asta, vin din mediul privat. Eu n-am lucrat la stat decât când predăm la facultate. Și acuma în Guvernul României, însă lucrurile se întâmplă transparent și cu explicații pentru fiecare. Atunci când una dintre firme nu reușește, unele înțeleg, unele zic: „A fost ceva acolo care m-a dezavantajat pe mine”. Nu e cazul ăsta.
Marco Badea: Dar referitor la arma de asalt, că e un program al MApN de înzestrare a Armatei.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Este MAI cu MApN și SRI cu SPP.
Marco Badea: Și se va produce în România?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: E obligatoriu. Gândiți-vă că arma de asalt n-a fost schimbată, nu știu, din anii ‘75. Acea armă de aslat veche. Acum noi luăm una dintre cele mai moderne arme de asalt existente astăzi în lume, care va fi la piciorul fiecărui militar, polițist. Sunt mai multe tipuri în comanda asta, de la pistol, pușcă și așa mai departe. Armata Română are doar o bucată de comandă. MAI are o bucată mai mare.
Marco Badea: Dacă la drone sunt câteva zeci, cel puțin. Așa e percepția. La mașina de luptă a infanteriei ați spus că sunt doi sau trei. La arma de asalt câți competitori sunt?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Tot doi sau trei.
Marco Badea: Vreau doar să vă întreb dacă există companii dispuse să producă integral în România, fără cost suplimentar semnificativ pentru stat?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Pentru produsele care sunt în SAFE, nu. Nu neapărat că nu sunt dispuse, ci că nu au capacitatea, nu au licența tehnologică pentru produsele respective. Și aici sunt produsele foarte mari, produsele care sunt făcute de cele două-trei companii din lumea asta.
Trebuie să ai licență de producție pentru ele, pentru că eu nu pot să spun ca ministrul militarilor români, care în caz de război se duc cu pieptul dezgolit să încaseze poate gloanțe, să le spun: „Luați un produs un pic mai prost, pentru că produsul mai bun e făcut de o altă companie de la care noi nu vrem să cumpărăm”. Preocuparea mea de ministru este ca Armata Română și militari Armatei Române să primească cele mai bune produse la cel mai bun preț și trăgând prin faptul că noi dăm banii, condiționăm să tragem producția în România.
Marco Badea: Domnule ministru, dumneavoastră sunteți unul din miniștrii care au venit și au oficializat transparentizarea la MApN. Asta ați declarat public, ați ieșit în conferință de presă, ați spus că există cazuri de corupție, Spitalul Militar Clubul Steaua, unitățile acelea din nordul României. Întrebarea mea este ce măsuri luați, că am văzut că sunteți pus pe treabă,pentru a vă asigura că ofițeri activi sau în retragere nu acționează împotriva ordinii constituționale, având în vedere suspiciunile deja existente în spațiul public cu privire la implicarea unor ofițeri activi sau militari ân retragere în sprijinul unor candidați sau politicieni de dreapta radicală, de exemplu Călin Georgescu?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Asta s-a întâmplat în perioadă care nu eram eu ministru. Nu o să invoc greaua moștenire. Vă spun doar că nu voi sta pe gândul nicio secundă când din partea structurilor Armatei Române mi se aduce la cunoștință o neregulă, să nu fac ceva cu ea. Și dumneavoastră mă întrebați de măsuri concrete. Eu nu știu toată adâncimea problemei, cât de multe probleme și nereguli mai există, care nu au fost descoperite. Nu cred că știe nimeni. Pe măsură ce ele ies la iveală, cercetare disciplinare administrativă, cine a greșit de a ajuns să se întâmple asta. Cel care a făcut asta e trimis la Parchet, apoi recuperarea prejudiciului.
Marco Badea: Dar în acest moment n-a venit nimeni să vă spună că în interior al Armatei Române sunt persoane care cochetează cu radicalismul?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Nu. Trebuie să vedem ce e și legal, că să aibă și ei câte o opinie nu e neapărat ceva ilegal. Că fac mai mult, adică dacă fac nu știu, acte de sabotaj, atunci sunt măsuri legale. Eu nu pot să acționez decât în limitele prevăzute de lege. Vă spun doar să știți că în Armata Română sunt structuri care își fac treaba și faptul că e scola iveală cât o faptă de corupție nu înseamnă că Armata Română e neapărat coruptă, ci înseamnă că în Armata Română există structuri care scot asta la suprafață.
Este un mecanism de protecție autoimună și instituțională care ridică asta la nivel de ministru, s-o vadă și să îi ia gâtul. Sunt 115 oameni la corpul de control, mai există câteva zeci la Direcția de audit, la Direcția de antifraudă, la Direcția de Informații a Armatei. Oamenii ăștia își fac adesea treaba.
Ce muncesc acești oameni este adus pe masă ministrului. Ministru are opțiunea să ambaleze așa un pic, să-i mai trimită să mai obțină diverse informații, să-i mai plimbe de la De la Ana la Caiafa, să nu facă nimic sau să pună piciorul în prag și să ducă mai departe munca acestor oameni.
Pe măsură ce oamenii văd că nu ești tu ministru care bagi la sertar munca lor, ci faci ceva cu ea, am observat că crește provocarea ca ei să mai facă curățenie. Nu înseamnă că e coruptă Armata Română. e o chestiune care ține de oameni. Armata Română are 87.000 de oameni și mai are vreo 90.000 de rezerviști, care tot în gestiunea Armatei Române. La 170.000 de oameni mai există probleme. Ce este sănătos e că problemele instituțional sunt scoase la iveală, nu sunt ascunse sub preș. Ot mai fi și un ascunse sub preș, dar ele durează până ajung la ele.E o chestiune de timp.
Marco Badea: OPV-urile? Mangalia sau Galați? pentru că ați spus că vă doriți să să le construim cât mai rapid. Avem nevoie de ele pentru protejarea Mării Negre.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Am venit cu hotărârea asta de la Ministerul Economiei, de a salva șantierul naval de la Mangalia 2 Mai. Este șantierul cu cea mai mare capacitate dintre toate țările membre a Uniunii Europene la marginea Mării Nergre, într-o țară membră NATO.
Marco Badea: Dar a intrat în faliment.
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Singura metodă, din punctul meu de vedere, care mi-am consumat multă energie cu situația financiară a acelui șantier. Ca acest șantier să fie salvat este să facă aceste comenzi pe care intenționat poate le-am pus acolo ca să dăm de lucru acestui șantier. Dacă nu se va reuși ca acest șantier să producă cele patru nave, două vedete de intervenție și două nave de patrulare, în sumă de aproape 1 miliard de Euro, eu nu văd altă metodă ca acest șantier să fie salvat.
Am făcut tot ce a depins de mine. S-au pus aceste proiecte în SAFE, sunt incluse într-un pachet ca să fie mai avantajos pentru a prelua acest șantier. Sigur că trebuie făcut o bucătărie internă, că dacă cineva va prelua aceste comenzi cu obligația de a le face la Șantierul Naval Mangalia 2 Mai și va spune „dă-mi șantierul, dăm cheia la șantier într-o lună de zile” trebuie parcurse niște proceduri ca să-i dai șantierul respectiv.
Șantierul ăla este într-o situație groaznică din cauza și a statului român și a partenerului cu care a interacționat statul român acolo. Acest șantier are o valoare de inventar de 87 de milioane de euro și are o datorie în dispută, ce-i drept, de 180 de milioane de euro. Niciun privat în lumea asta nu va plăti 180 de milioane ca să cumpere ceva care valorează 87, că acolo s-a ajuns. Statul român a stat în genunchi și a acceptat să fie dezbrăcat și dat cu biciul ud în cap. Aici suntem.
Marco Badea: Soluții de avarie nu există, dacă nu salvăm șantierul de la Mangalia?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Soluții de avarie, nu este ca cineva să pompeze în permanență. Soluția de avarie presupune că acolo să se desfășoare activitate ca să se auto-întrețină acest șantier. Și acolo suntem.
Am gândit datul acestei comenzi prin SAFE de 1 miliard de Euro pentru ca miliardul ăsta de euro să fie suficient de atractiv pentru un producător care să vină să-și asume pierderea, eventual de 180 pentru valoarea de 87, pierderea asta fiind compensată de profitul pe care l-ar face prin producția la Mangalia 2 Mai a acestor patru nave.
Marco Badea: Dacă un tânăr se uită la dumneavoastră acuma și vă ascultă, ce i-ați spune ca să-l convingeți că încă mai este atractivă pentru noua generație cariera militară?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Eu n-am făcut armata pentru că n-aveam cum s-o fac. În 2007, când s-a scos armata obligatorie, eram la facultate, că mulți mă întreabă „alo, dar ne-ai făcut armata?”. De nici nu puteam să fac armata, pentru că nu mai exista metoda să faci armata. Când am făcut eu vârsta să facă armata, după ce m-am întors de la facultate, armata se scosese.
Din cele pe care le-am mai citit, din discuțiile pe care le-am avut, condițiile în Armata Română acum 20-30 de ani, că sunt ultimii despre care se mai vorbește când toată lumea făcea armata, sunt complet diferite de condițiile de astăzi. Azi Armata Română este la standarde NATO. Azi Armata Română are suficient de multe beneficii pentru un tânăr care acceptă să intre în armată. Trebuie să-și placă, însă salarii nu sunt neapărat mici. Există și niște beneficii pe parcursul activității, există și niște nedreptăți cu cei care s-au pensionat în 2017, pentru care, mă rog, alții sunt de vină, dar eu sunt ministru și sunt preocupați să le corectez încet, încet, aceste nedreptăți.
Este un cadru în care poți crește. Este o provocare să urci în grad. Este un cadru în care avansarea asta în grad se întâmplă destul de trasabil. O mai fi și nereguli, dar armata are metode să-și curețe neregulile astea. Este un salariu și o activitate certe. Dacă unele companii, nu știu, se mai desființează, dacă unele se mai comasează, nu se pune problema Armatei Române să nu fie cert locul de muncă. Îți servești patria, trebuie să-și placă și trebuie să simți să faci asta. Și da, e datoria Guvernului să facă suficient de atractiv și financiar asta.
Eu am decis să mă fac inginer software de telecomunicații, nu să intru în Armata Română pe bani. Dar în același timp e de neacceptat să spun că nu trebuie să existe armată. Și atunci, din meseria pe care eu am făcut-o, sunt dispus să plătesc o sumă de bani ca alții să se ocupe de bucata de armată.
Trebuie ca statul român să mențină asta la un nivel suficient de atractiv în societate încât oamenii să vină. Că e o chestiune de cerere și ofertă. Ai suficient de beneficii, atunci mai mulți oameni vor să se ducă spre acele beneficii. O faci foarte neatractivă, oamenii nu se vor mai duce. Și atunci degeaba avem profesori foarte buni, medici foarte buni, arhitecți foarte buni, economiști foarte buni, dacă n-avem o armată care să fie așa o umbrelă de securitate sub care să se desfășoare toate aceste activități economice. Pentru asta trebuie să plătim. Nu funcționează altfel.
Marco Badea: Dacă mandatul dumneavoastră se termină pe 1 mai, într-un caz ipotetic, pentru că există tot felul de tensiuni în coaliție, ce lăsați în urmă mai bun decât ați găsit la Ministerul Apărării?
Ministrul Apărării, Radu Miruță: Eu sunt Ministrul Apărării de la începutul acestui an. Las în urmă un pic de igienă. Mi-am propus ca aceste programe SAFE care vin și se desfășoară în interiorul Armatei Române să găsească o casă mai curată. De aceea am trimis corpul de control în toate cotoanele Armatei Române pentru a curăța un pic curtea în care vin acești bani.
Las, sigur și cu o implicare a fostului ministru Moșteanu, un program de 21 de proiecte noi prin SAFE care au fost muncite de colegi din MApN. Sigur, este și atributul colegilor, este și a ministrului că a gestionat lucrurile astea.
Las în urmă niște mecanisme mai transparente în interiorul Ministerului Apărării. Las în urmă dovada faptului că se poate chiar și în Armata Română, unde deciziile sunt așa erarhic-instituționale, să aduci un grad de transparență și de corectitudine și, sper eu, să mai am timp în care să duc lucrurile astea la îndeplinire, cu o digitalizare a Armatei Române la un nivel la care s-ar schimba foarte mult lucrurile.
Nu e suficient doar să investim miliarde de euro în armamente, dacă nu avem capacitatea de a fructifica toate informațiile generate de aceste capacități și de a lua decizii cu alte capabilități pe baza acestor date. E o componentă care nu a fost adresată până acum, pentru că armata era învățată doar să cumpere și să bagi în priză.
După ce bagi în priză îți dai seama că mai sunt caracteristici ale acelui produs care pot fi folosite de jur împrejur altfel. Și eu cred că asta va fi o competiție majoră între armatele țărilor preocupate de evoluție, capacitatea de a procesa date.
