Țările de pe flancul estic al NATO se pregătesc de un război cu Putin. O nouă „Cortină de Fier” se ridică în Europa
Războiul cu Rusia nu mai e o posibilitate teoretică, ci un scenariu pe care țările din estul Europei îl pregătesc în detaliu. NATO se pregătește pentru ce e mai rău.
Europa de Est se înarmează în fața unei amenințări ruse tot mai probabile, pe fondul slăbirii angajamentului american față de apărarea colectivă transatlantică. Intrarea Finlandei și Suediei în NATO a mărit granița alianței cu Rusia, iar statele de la Marea Baltică până la Marea Neagră accelerează acum investițiile în apărare, reintroduc serviciul militar obligatoriu, construiesc buncăre și fortifică frontierele. În acest nou peisaj strategic, războiul de agresiune pornit de ruși în Ucraina nu mai este perceput ca un caz izolat, ci ca un fel de preludiu al unui potențial conflict mai larg între Moscova și NATO, indică o analiză amplă realizată de Financial Times.
Cazul Finlanda
Finlanda este un exemplu de mobilizare totală în fața unui potențial război declanșat de regimul de la Kremlin. De la intrarea sa în NATO, în 2023, granița directă a alianței cu Rusia s-a dublat, iar Finlanda și-a intensificat pregătirile pentru un scenariu de invazie.
Cu aproape 900.000 de rezerviști la o populație de 5,6 milioane, cu adăposturi antiatomice pentru peste 4 milioane de oameni și depozite subterane pentru combustibil, alimente și muniție, Finlanda are o mentalitate defensivă extrem de bine pusă la punct, cultivată de decenii, după cum bine se mai arată în analiza celor de la FT. Mai mult, exercițiile militare din pădurile Finlandei, cu participarea recruților civili, sugerează o societate dispusă să lupte pentru propria securitate.
La modul concret, strategia Finlandei include nu doar apărare convențională, ci și tactici de retragere planificată și folosire a geografiei naturale. Mai exact, zonele împădurite, mlaștinile și temperaturile extreme sunt considerate aliați strategici în cazul unei invazii. Iar armata este pregătită să distrugă drumuri și poduri pentru a încetini înaintarea inamicului pentru ca civilii din sud-estul țării să fie evacuați din timp.
Spre deosebire de Ucraina, care a fost nevoită să improvizeze după invzia pe scară largă începută de Putin în 24 februarie 2022, Finlanda are planuri detaliate pentru fiecare scenariu și este, de asemenea, una dintre puținele țări europene care deține rachete cu rază lungă de acțiune în cele trei domenii: aer, mare și uscat.
Prin urmare, atacarea activelor rusești pe teritoriul Rusiei în timpul oricărei invazii, așa cum Ucraina a arătat că se poate improviza în mod semnificativ, reprezintă o parte esențială a strategiei de apărare finlandeze.
Puțini finlandezi cred că Rusia ar alege exact frontiera lor pentru primul test al hotărârii NATO, dar sunt pregătiți dacă o va face, mai scrie FT. Finlandezii cred, totodată, că poziția lor strategică îi va ține aproape pe americani, având în vedere că Trump a subliniat clar că vede Arctica ca esențială pentru securitatea SUA.
Nordul Europei stă pe poziții
La rândul ei, Norvegia, deși nu se simte direct amenințată, se pregătește pentru o schimbare de paradigmă. Cu o frontieră de 200 km cu Rusia și regiuni bilingve norvegiano-ruse în nord, guvernul norvegian își va tripla forțele terestre până în 2032. Reconfigurarea districtelor militare de către Moscova și sporirea activității la bazele militare ruse din nord au fost semnale clare că Rusia își regândește postura ofensivă.
Îngrijorarea majoră o reprezintă arhipelagul Svalbard (teritoriu norvegian), dar cu populație rusă, care ar putea deveni un teren de test pentru Moscova în ceea ce privește angajamentul NATO de a-și apăra aliații.
Pe de altă parte, Suedia joacă un rol-cheie în arhitectura de apărare a nordului Europei, în ciuda faptului că a devenit membră NATO în 2023. Trupele suedeze au fost însărcinate să conducă forțe terestre NATO care vor fi desfășurate în regiunea rar populată Lapland, o zonă strategică ce se întinde în nordul Scandinaviei, aproape de granițele cu Rusia.
Trupele vor include contingente și din Danemarca, Franța, Islanda, Norvegia și Marea Britanie, iar acest demers întărește interoperabilitatea și capacitatea de reacție rapidă a alianței în caz de criză sau chiar de atac.
Ce rezultă din analiza celor de la Financial Times? Că integrarea Suediei în sistemul de apărare al NATO consolidează flancul nordic al Europei și elimină „găurile” de securitate din jurul Finlandei.
În plus, cu o industrie de apărare dezvoltată și o armată profesionistă bine echipată, Suedia aduce un plus de capacitate operațională și de descurajare în zona arctică și baltică. Și, deși nu e direct vecină cu Rusia continentală, poziționarea sa pe axa Norvegia–Finlanda–Marea Baltică o transformă într-un nod strategic al flancului estic extins.
Vulnerabilitatea balticilor
Țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania) sunt considerate cele mai vulnerabile state NATO. Istoricul lor de ocupație sovietică, lipsa de adâncime strategică și proximitatea față de Kaliningrad și Belarus le transformă în potențiale ținte ale unei acțiuni hibride sau convenționale.
Coridorul Suwalki, o fâșie terestră de 100 km care leagă Lituania de Polonia, este văzută drept „călcâiul lui Ahile” al NATO. Dacă ar fi blocat de Rusia, ar izola complet cele trei state baltice de restul alianței.
Spre deosebire de Finlanda, balticii au orașe mari foarte aproape de granița rusă. Vilnius, capitala Lituaniei, se află la doar 30 km de Belarus, iar Narva, în Estonia, este literalmente despărțită de Rusia printr-un râu.
În acest context, fostele planuri NATO care mizau pe o eventuală retragere și recucerire a teritoriului cu ajutor de la aliați ca Germania și Polonia sunt considerate depășite, mai ales după atrocitățile comise de armata rusă în orașe precum Bucha sau Mariupol, mai noteză analiza din FT. De aceea, noile planuri de apărare ale NATO se bazează pe ideea de a lupta „de la primul centimetru”.
Toate cele trei țări baltice lucrează la o „Linie de Apărare Baltică”, care presupune un sistem unitar de obstacole fizice, buncăre, șanțuri și fortificații denumite și dinţi de dragon. Linia e menită să întârzie sau blocheze un atac rusesc.
În paralel, au fost desfășurate batalioane internaționale în fiecare stat, Germania urmând să își crească prezența militară în Lituania până la nivelul unei brigăzi de 5.000 de soldați.
Financial Times mai scrie că fiecare țară baltică își crește capacitățile militare: Lituania vizează o divizie națională de 17.500 de soldați până în 2030; Estonia are o forță de război de aproximativ 43.000; Letonia a reintrodus serviciul militar obligatoriu.
Toate cele trei țări colaborează, de asemenea, la dezvoltarea unor planuri comune de evacuare în masă. La fel ca Norvegia, terenul va juca un rol important și în regiunea baltică. Granița Estoniei cu Rusia include un râu, al patrulea lac ca mărime din Europa, și mlaștini în sud-est. Sunt mlaștini și în Letonia și Lituania, chiar dacă frontiera este mai deschisă.
Scutul numit Polonia
Proximitatea Poloniei față de războiul din Ucraina și lunga sa frontieră cu Belarus o fac un veritabil zid de rezistență împotriva oricărei viitoare agresiuni rusești. Prim-ministrul Donald Tusk a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai creșterii fondurilor militare de către statele UE, iar țara sa este în prezent cel mai mare contributor proporțional la bugetul de apărare dintre aliații NATO, mai precizează Financial Times.
Tusk a propus mai mult decât dublarea armatei până la 500.000 de soldați și instituirea unui sistem de instruire militară pentru toți bărbații adulți până la sfârșitul anului. Împreună cu statele baltice, guvernul de la Varșovia a achiziționat și rachete cu rază lungă de acțiune, capabile să lovescă ținte în interiorul Rusiei.
Polonia își consolidează, de asemenea, frontierele. Construise deja un gard de oțel de 5,5 m înălțime pe o lungime de 186 km la granița cu Belarus, inițial ca răspuns la imixtiunile hibirde pornite de Belarus și Rusia în 2021, prin încurajarea migrației ilegale în Polonia.
Mai recent, Varșovia a consolidat aceste apărări cu instalarea camerelor cu vedere nocturnă și termică și construirea unui drum nou pentru supravegherea frontierei. Cel mai ambițios proiect de protecție a frontierei al Poloniei este așa-numitul „Scut Estic”, care combină sisteme de apărare aeriană și infrastructură terestră, de la șanțuri antitanc la obstacole tip „arici” și sol minat.
Premierul Tusk descrie acest proiect ca o „investiție în pace”, dar și ca o garanție de descurajare în fața Moscovei.
Toate aceste pregătiri au un numitor comun: incertitudinea privind angajamentul SUA. Comportamentul impredictibil al lui Donald Trump, inclusiv ambiguitatea față de Articolul 5 al NATO, a alimentat anxietăți majore în capitalele europene. Liderii din Europa Est încep să formuleze planuri alternative, iar întrebarea care planează peste întreaga Europă este una esențială: cum va evalua Rusia capacitatea și voința NATO de a reacționa colectiv la o agresiune?
Răspunsul la această întrebare va decide, poate, dacă următorul conflict va fi prevenit sau declanșat.
Dacă Rusia va simți că NATO e dezbinată sau indecisă, riscul unui conflict real va crește. Iar dacă SUA vor impune Ucrainei o pace nefavorabilă, acest lucru ar fi perceput ca o înfrângere occidentală și o validare a tacticii lui Putin. Suntem, deci, nu doar în faza în care armatele europenilor sunt testate, ci întreaga arhitectură de securitate care a garantat pacea Europei timp de opt decenii.
Noua „cortină de fier” a Europei
Publicația britanică The Telegraph scrie că în fața amenințării tot mai directe din partea Rusiei, cinci țări de pe flancul estic al NATO (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia) au decis să părăsească Convenția de la Ottawa, adică tratatul internațional din 1997 care interzice utilizarea minelor antipersonal. Aceste cinci țări urmează să producă, să depoziteze și să desfășoare mine terestre la frontierele cu Rusia și Belarus.
Iar această schimbare, scriu jurnaliștii britanici, marchează revenirea unei noi „Crtine de Fier” pe continentul european, de-a lungul a peste 3.400 km de graniță estică a NATO.
Decizia celor cinci țări este motivată de realitățile militare de pe frontul din Ucraina și de dinamica gopolitică. Rusia nu a semnat niciodată Convenția de la Ottawa și, în paralel cu distrugerea stocurilor de mine ale țărilor occidentale, a acumulat până în 2024 peste 26 de milioane de mine terestre.
Iar experiența Ucrainei, unde mii de kilometri pătrați au fost contaminați cu mine rusești, a convins guvernele de pe linia frontului de est al NATO că interdicțiile morale sau juridice sunt inutile în fața unui adversar care le ignoră complet. În acest context, liderii baltici și polonezi spun că nu-și mai pot permite „luxul” idealismului post-Război Rece.
Exemplul lituanienilor e foarte bun pentru a înțelege mișcarea. Autoritățile de la Vilnius, conduse de ministrul apărării Dovile Šakalienė, susțin că minele sunt esențiale într-o strategie de tip „contra-mobilitate”. Acestea nu doar încetinesc înaintarea inamicului, ci oferă timp prețios pentru mobilizarea aliaților și contraatac.
Guvernul lituanian a alocat deja 800 de milioane de euro pentru producerea de mine antipersonal și antitanc, iar minele moderne vor fi stocate strategic și activate doar în caz de urgență. Tehnologia actuală, ei bine, permite dezactivarea la distanță, iar riscul pentru civili poate fi diminuat, însă nu eliminat complet.
Scut pe doi, britanicii de la The Telegraph sugerează că în această nouă eră de confruntare, frontierele Europei nu mai sunt doar linii pe hartă, ci devin din nou tranșee, garduri de sârmă ghimpată și câmpuri minate, lucru care părea de neconceput în urmă cu doar un deceniu.
Foarte bun articolul! Poate ne trezim si noi, mai la sud, sa facem ceva in directia asta ca nci planuri nu stiu sa avem.Ar fi momentul :https://mihaidan.substack.com/p/momentul-romaniei?r=5a5l93