Transformarea lui Nicușor Dan la RTV: de la „Matematică, nu usturoi” la „Politică, nu matematică”
Ei bine, nimic nu ilustrează mai bine transformarea asta a președintelui Nicușor Dan ca apariția de duminică seară, la oră de prime-time, la România TV, ultimul loc unde ar fi vrut să-l vadă fanii săi cei mai înflăcărați.
Dincolo de reacțiile din bulă, prezența președintelui la una dintre cele mai toxice televiziuni din România este un gest profund politic, calculat la sânge. Dar înainte de asta, să explicăm la ce tribună s-a dus Nicușor Dan:
RTV nu este doar un post TV de știri cu o audiență foarte mare. E, în sine, ecosistemul mediatic unde se formează percepțiile electoratului PSD și ale acelui electorat moderat al AUR, unde frustrările economice ale ultimelor luni sunt amplificate zilnic prin dezinformare, unde premierul Bolojan e transformat în bau-baul austerității, iar fiecare zi începe cu o alarmă falsă despre „pericolele” din jur, alarmă menită să capteze atenția.
RTV e TikTok-ul de dinainte de TikTok, adică o fabrică industrială de emoții negative livrate în buclă, într-un format ușor digerabil și imposibil de ignorat pentru un public deja obosit, frustrat și vulnerabil. De peste un deceniu, postul ăsta așa-zis de știri a perfecționat mecanismul prin care anxietățile sociale sunt transformate în audiență, iar audiența în capital politic.
La RTV nicio știre nu e doar o știre, totul devine spectacol, amenințare, conspirație sau alarmism. Și într-o țară cu un nivel scăzut de alfabetizare media și gândire critică, RTV funcționează fix ca un dopaj emoțional permanent: ține publicul în tensiune, apoi îl eliberează prin vinovați gata identificați.
Toxicitatea RTV nu vine doar din minciuni sau manipulări, ci din modul în care mută centrul de greutate al realității. La RTV, austeritatea nu este un proces economic complex, ci o pedeapsă personală aplicată „românului simplu”, inflația nu are cauze multiple, ci e provocată intenționat de „cei de la putere”, iar crizele nu sunt fenomene globale, ci comploturi locale.
Practic, RTV nu explică lumea, ci o deformează strategic, transformând fiecare subiect într-o luptă permanentă între „noi” și „ei”. Iar acest mod de a face televiziune nu informează, ci plantează la propriu resentimente în mintea oamenilor prin faptul că publicului i se servește pe tavă o lume paralelă în care totul este fie amenințare, fie trădare, fie pradă de atac.
În plus, RTV funcționează ca un vector politic mascat în divertisment și indignare. Iar patronajul lui Sebastian Ghiță, condamnat penal pentru corupție și fugar, e cheia către a înțelege întreaga mașinărie de propagandă a acestei televiziuni. De ce? Păi pentru că RTV reproduce zilnic, în forme variabile, narativele utile unei anumite tabere politice și unui anumit mod de a controla spațiul public.
De aceea RTV are impact. Nu doar pentru că minte, ci pentru că oferă un sistem complet de interpretare a lumii, un mediu închis, autoreferențial, care funcționează ca un algoritm înainte să existe algoritmii. Iar publicul care consumă propaganda RTV devine un public care are doar convingeri rigide, emoții negative și o neîncredere totală în orice vine din afara ecosistemului care rulează în regim de „breaking news” din minut în minut pe burtiere.
Aici a mers președintele Nicușor Dan. Acum să vedem ce a declarat:
Au fost, să zicem, câteva direcții principale pe care a vrut să le lanseze președintele către electorat și liderii politici ai coaliției de guvernare. De aceea, Nicușor Dan a intrat în studioul RTV cu un mesaj calibrat pentru un public profund nemulțumit, sceptic și greu de convins prin argumente tehnice.
Prestația președintelui nu a fost nici accidentală și nici timidă. A fost calculată înainte, fix ca să fie o intervenție eficientă în terenul advers. Așa se explică discursul construit să prindă exact acolo unde RTV modelează percepții: frustrarea economică, dezamăgirea față de instituții și nostalgia pentru o ordine mai simplă, mai „sigură”.
Prin ton, președintele a vrut să recupereze o bucată din publicul PSD și publicul moderat al AUR, adică oamenii ăia care nu sunt radicalizați ideologic, ci extenuați social și economic. Pentru ei, prezența la RTV a lui Nicușor Dan nu a părut o trădare, ci un semn că „șeful statului îi vede”, că nu vorbește doar pentru elita urbană care l-a votat.
În același timp, mesajele președintelui au avut rolul de a consolida relația strategică cu PSD, un partid cu care a dus războaie locale, dar de care depinde instituțional în următorii ani.
Iar când președintele spune în direct, în fața publicului PSD, că are un dialog „foarte bun” cu social-democrații și că vorbește cel mai des cu Sorin Grindeanu, nu face doar o constatare, ci o investiție în stabilitatea politică a mandatului său.
Practic, să nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume, Nicușor Dan a făcut o validare simbolică a elitei care conduce acum PSD, la pachet cu o încercare de a o aduce într-o zonă de co-responsabilitate pentru echilibrul politic.
De ce a avut Nicușor Dan strategia asta?
Păi președintele nu e deloc un om prost și probabil că a înțeles sau a fost sfătuit că într-o Românie predispusă la crize din ce în ce mai mari și mai neașteptate, un singur lucru îi poate pune sub semnul întrebării mandatul: o ruptură cu PSD, într-un Parlament dominat de ei. De aceea, în spatele frazelor calme, există un instinct clar de conservare politică care s-a văzut în atitudinea lui Nicușor Dan.
Și aici cred că responsabilii pentru a-l face pe președinte să înțeleagă jocul sunt noii săi consilieri, care mai mult ca sigur i-au prezentat imaginea de ansamblu din care se deduce că PSD-iștii sunt singurii care îl pot suspenda, pentru că ei au puterea reală în Senat și Camera Deputaților.
Și care e cel mai bun mod de a-i ține aproape pe PSD-iști? Proiectezi o narațiune legată de un viitor în care ei prosperă și în care, în logica rotativei guvernamentale, le-ar asigura din nou puterea la vârful Guvernului prin numirea unui prim-ministru din primăvara lui 2027.
Iar această strategie de a ține aproape PSD-ul se vede cel mai bine în felul în care președintele a vorbit exact pe limba publicului RTV. Înainte să transmită semnale către Grindeanu, Manda, Olguța Vasilescu și restul liderilor din Kiseleff nr. 10, Nicușor Dan a avut grijă să calmeze chiar baza lor electorală, adică pe oamenii care sunt cu adevărat puterea PSD în orice confruntare cu Palatul Cotroceni.
De aceea a intrat președintele în registrul emoțional al audienței și a vorbit despre inflație, despre greutatea ultimelor luni și despre măsuri „care puteau fi făcute altfel”. Nu pentru că e stilul lui, că știm că nu e, ci pentru că aici e cheia de a convinge: dacă vrei pace cu PSD, începi prin a-ți face loc în mintea și furia propriului lor electorat. Și discursul președintelui Nicușor Dan a fost vizibil calibrat pentru a captiva exact acest public.
Ce știm sigur? Că măsurile guvernului condus de Ilie Bolojan au lovit dur în buzunarele românilor de rând, mai ales din mediul rural, iar inflația a dus la o nemulțumire generalizată atât în rândul întregii populații, cât și în rândul mediului de afaceri. Știind aceste aspecte, președintele Nicușor Dan a adoptat un ton pe care nu îl folosește des în comunicarea obișnuită pentru că nu-i vine natural. De data asta nu a mai fost rigid, ci cald, empatic, aproape „de-al lor”.
Mesajul despre inflație și despre faptul că „românii o duc mai rău față de acum șase luni” a fost, în fapt, o validare a principalelor frustrări ale audienței RTV. Nicușor Dan nu a contrazis narațiunea televiziunii lui Ghiță, ci a folosit-o în favoarea lui. Iar asta nu e întâmplător.
Nu a venit să le spună oamenilor care se uită la RTV că „lucrurile nu sunt chiar așa” cum le zice televiziunea, nu a încercat să îndrepte discursul manipulator al televiziunii, ci a ales să valideze emoțiile acelui public.
Președintele a transmis oamenilor că le vede realitatea de zi cu zi, că le înțelege supărarea și că nu minimalizează greutatea facturilor pe care trebuie să le ducă în spate acești oameni care au devenit captivi în ecosistemul RTV.
Cu alte cuvinte, Nicușor Dan a vrut să se prezinte fix ca cel care spune Constituția că trebuie să fie, un mediator într-o țară extenuată din punct de vedere social. În același timp, modul în care președintele a criticat guvernul Bolojan a fost calibrat la milimetru. Nu a lovit brutal, nu a dat satisfacție completă RTV-ului, ci a oferit o critică „soft”, suficientă cât să ajungă la urechile publicului PSD fără să genereze indignare la vârful partidului.
Președintele a spus că măsurile „puteau fi făcute altfel”, exact atât cât trebuie ca mesajul să fie preluat de oamenii supărați. Dar nu a făcut și pasul următor, cel care l-ar fi obligat să acuze și guvernarea Ciolacu pentru deficitul acumulat în 2024.
A evitat asta tocmai pentru a nu răni orgoliile PSD-iștilor. În logica momentului, critica lui a fost mai degrabă un masaj politic decât un avertisment: suficient cât să placă publicului RTV, fără să destabilizeze partenerul de care depinde mandatul său.
Ce trebuie înțeles de toată lumea e că președintele nu pare că se dezice total de Ilie Bolojan, dar îl așază într-o paranteză politică utilă pentru acest moment, pe ideea: „El e premierul crizei. După el vine revenirea.”
Iar când Nicușor Dan spune că economia va crește abia „din 2027”, nu face doar o predicție economică. Și nici nu e prima dată când spune asta. Face și un cadou discursiv PSD-ului. Exact atunci, spune președintele, „va fi mai bine”. Iar mesajul ăsta e o aliniere subtilă la narațiunea social-democrată că austeritatea lui Bolojan va trece și bunăstarea va reveni odată cu ei.
Ce a făcut Nicușor Dan, ca să nu o mai dăm după gard ca la Giurgiu, e o invitație la un parteneriat politic în sens mai larg cu PSD și o investiție în propriul viitor politic, pentru că ce face acum are în vedere ca rezultat o reconstrucție a unei relații care în trecut a fost fracturată, dar care acum devine pilonul de stabilitate al mandatului său.
Așadar, întrebarea firească de 1.000 de puncte necesită azi multă cofeină, dacă încă nu ați băut cafeaua: E Nicușor Dan prizonierul PSD?
Răspunsul este și da, și nu. Ar putea să nu fie, dacă ar alege modelul Băsescu, adică o confruntare directă în numele interesului național, chiar cu riscul unei suspendări. Dar pentru asta ai nevoie de un tip de energie politică pe care președintele nu o are și nici nu pare să o caute.
La fel de bine ar putea alege varianta Iohannis: confortul liniștii, înțelegeri discrete cu PSD, evitarea scandalurilor și menținerea unei stabilități artificiale. Doar că acest „calm” înseamnă, în realitate, conservarea aceluiași mecanism de privilegii, sinecuri și complicități care a blocat România în subdezvoltare ani de zile.
Nicușor Dan pare prins exact între aceste două modele: suficient de conștient de riscurile unei rupturi, dar și prea preocupat de supraviețuirea sa instituțională ca să riște o luptă politică reală. Cu alte cuvinte, nu a devenit neapărat un prizonier politic al PSD, dar nici nu e complet liber. E mai degrabă un președinte care a înțeles că puterea, în România, se negociază zilnic cu cei care pot să ți-o ia.
Ce știe în acest moment Nicușor Dan cel mai bine? Că dacă PSD se supără, guvernul se poate destrăma. Iar dacă guvernul se destramă, se poate declanșa o criză politică. Într-o criză politică, PSD poate fi tentat să apese pe butonul roșu: suspendarea. De aceea Nicușor Dan nu-și permite să transforme criticile economice într-o confruntare deschisă.
Strategia președintelui e o sabie cu două tăișuri: pe de o parte, irită propriul electorat. Pe de altă parte, instituțional, îl va ține în viață. Și tocmai asta îl face azi pe Nicușor Dan mai politician decât a fost vreodată.
