Trump a pariat „all-in” pe atacul asupra Iranului. De ce s-ar putea transforma operațiunea SUA într-un „Waterloo politic”
Cred că trebuie să ne uităm la nuanțe ca să înțelegem întreaga dimensiune a zilei de azi. Operațiunea militară a Israelului și a SUA asupra Iranului e rezultatul unei planificări în detaliu care a durat luni de zile, după cum a confirmat pentru Reuters un oficial al Ministerului Apărării din Israel.
Decizia finală privind momentul lansării a fost luată în urmă cu câteva săptămâni, semn că Washingtonul și guvernul lui Netanyahu au așteptat conjunctura politică și militară ideală pentru a declanșa ceea ce jurnalista Deborah Haynes de la Sky News numește „cel mai mare pariu de politică externă de la invazia Irakului încoace”.
Și cred că are dreptate când spune asta, căci spre deosebire de atacurile punctuale de anul trecut asupra instalațiilor nucleare iraniene, acum suntem cu toții martori ai unor valuri succesive de bombardamente menite să dezmembreze întreaga infrastructură de putere a Teheranului.
Obiectivele strategice ale atacului coordonat de SUA și Israel au fost extrem de clar exprimate de Trump: eliminarea amenințărilor iminente, privarea definitivă a Iranului de dezvoltarea unei arme nucleare și dezarmarea sau anihilarea Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC). Însă miza supremă, rostită explicit de Donald Trump, rămâne schimbarea de regim prin activarea populației civile.
Asta-i practic o mișcare de „all-in” geopolitic, în care succesul este definit nu doar prin distrugeri materiale, ci prin prăbușirea sistemului teocratic condus de ayatollahul Ali Khamenei.
Dacă obiectivul lui Trump se materializează și regimul de la Teheran este înlocuit cu unul favorabil intereselor americano-israeliene, evident că vom asista la reconfigurarea sferelor de influență și putere în Orientul Mijlociu.
Mai concret spus, o astfel de victorie ar însemna eliminarea principalului finanțator al „Axei Rezistenței” (adică grupările teroriste Hezbollah, Hamas și Houthi), iar acest lucru le-ar oferi americanilor o influență regională incontestabilă și ar valida strategia de forță brută a lui Trump ca instrument de „pacificare”.
Ăla ar fi momentul în care Trump ar putea pretinde că a rezolvat, prin forță, o problemă pe care diplomația globală a eșuat să o gestioneze de aproape jumătate de secol.
Totuși, riscul ca acest plan să eșueze este imens și ar putea deveni un fel de „Waterloo” politic pentru Donald Trump. Dacă regimul ayatolahilor rezistă atacurilor și reușește să-și mențină puterea, Trump va suferi o lovitură de imagine devastatoare. Autoproclamatul „președinte al păcii”, care a criticat constant „războaiele nesfârșite” ale predecesorilor săi, riscă să devină președintele american care a aruncat SUA într-un conflict prelungit și sângeros, destabilizând nu doar o țară, ci întreaga arhitectură de securitate a Orientului Mijlociu.
Pentru a păstra susținerea bazei sale electorale MAGA, Trump are nevoie de rezultate rapide și tangibile, nu de un război de uzură care va duce inevitabil la tulburări economice, politice și mai ales la pierderi de vieți omenești în rândul soldaților americani.
Iar asta ar fi un dezastru înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, căci vulnerabilitatea politică a lui Trump depinde direct de capacitatea operațiunii de a se transforma într-o „victorie totală” într-un timp foarte scurt.
Și e important să ne uităm și la retorica adresată IRGC, cărora Trump le-a spus „depuneți armele sau muriți”, dar și la apelul către poporul iranian de a-și „recupera destinul”. Astea sunt mai mult decât mesaje de război psihologic. Sunt măsuri ale disperării de a evita un nou scenariu de tip „Irak” sau „Afganistan”.
Ce cred că știe Trump în acest moment e că, fără o prăbușire rapidă a regimului de la Teheran, operațiunea de azi a SUA sa va fi etichetată ca o aventură militară costisitoare care a trădat principiile doctrinei „America First”.
Mai mult, extinderea conflictului în Golf, prin atacarea bazelor din Bahrain și închiderea spațiilor aeriene în statele aliate precum Qatar și Emiratele Arabe Unite, pune o presiune imensă pe umerii Casei Albe.
Iar o ripostă iraniană eficientă care să blocheze Strâmtoarea Hormuz (situată între Iran la nord și Oman/Emiratele Arabe Unite la sud, fiind singura cale de ieșire din Golful Persic către Oceanul Indian) ar transforma pariul lui Trump într-o criză economică globală. Iar asta ar submina principalul său atu politic când vine vorba de retorica MAGA: prosperitatea economică.
Dacă se ajunge la blocarea strâmtorii, Trump nu ar mai fi văzut ca arhitectul unei noi ordini în Orientul Mijlociu din care a fost eliminat principalul sponsor al grupărilor teroriste, ci ca cel care a provocat un haos pe care nu îl mai poate controla.
Deci vom afla foarte curând dacă 28 februarie 2026 va rămâne în istorie fie ca ziua în care regimul de la Teheran a început să se prăbușească sub greutatea celei mai agresive politici externe americane din ultimele decenii, fie ca momentul în care Donald Trump și-a supraestimat capacitatea de a dicta cursul istoriei prin forță. În plus, viitorul politic al MAGA este acum legat de succesul sau eșecul operațiunii de azi.