Unde greșește Ilie Bolojan
Guvernul Bolojan riscă să piardă sprijinul public prin lipsa de empatie în comunicarea măsurilor de reformă. Premierul trebuie să schimbe modul în care comunică și să atace rețelele de privilegii.
Concret, premierul a intrat la guvernare cu imaginea unui reformator hotărât, omul venit de la Oradea pentru a scoate statul din criză și căruia nu-i este frică să „taie în carne vie”. Problema e că, deși discursul lui funcționează pe hârtie, în practică îi lipsește o componentă esențială: empatia.
În loc să explice oamenilor de ce anumite măsuri sunt necesare și cum vor duce ele, în timp, la un stat mai eficient și mai corect, Bolojan transmite mesajul rece al unui contabil care taie cheltuieli fără să vadă și costul uman al reformelor.
Această lipsă de comunicare empatică creează o ruptură între intenția bună și percepția publică. Iar cetățenii nu pot fi convinși să accepte măsuri dureroase dacă li se pare că guvernul îi tratează ca pe simple cifre din buget. În special atunci când văd că povara cade tot pe umerii lor, în timp ce marii evazioniști scapă, iar rețelele transpartinice de sinecuri și privilegii continuă să prospere.
Iar atunci când simți, ca cetățean, că sacrificiul tău nu e împărțit echitabil, apare frustrarea. Iar în momentul în care ea s-a creat, nu mai e cale de întoarcere, oricât de multă gândire critică ai avea, căci te arde la buzunar și la cum îți trăiești viața. Asta face ca încrederea în orice intenție de reformă să se prăbușească.
Spune premierul Bolojan, într-un interviu pentru TVR, că este rezervat, de principiu, față de instituirea unor excepții la plata asigurărilor de sănătate pentru anumite categorii. Care sunt acele categorii? Păi mamele aflate în concediu de creștere a copilului, veteranii de război, deținuții politici și călugării. Acestor patru categorii le-au fost deja eliminate scutirile prin Pachetul 1 de măsuri de echilibrare bugetară, care deja a intrat în vigoare, dar PSD a anunțat că va iniția trei proiecte de lege „reparatorii pentru anumite excese care au fost parte din pachetul 1”.
În replică la propunerile PSD-ului, Bolojan a spus, referindu-se la relația dintre partidele din coaliție, că sunt greșite calculele potrivit cărora crearea unor dispute ar aduce voturi unora dintre aceste partide. Premierul a făcut această afirmație după ce a fost invitat să comenteze declarația făcută de către Sorin Grindeanu, potrivit căreia PSD nu va guverna „cu pistolul la tâmplă”.
E clar din acest schimb de replici că tensiunile din coaliție sunt mari și că, pentru a se ajunge la niște reforme, se fac compromisuri din partea tuturor părților, dar mai ales din partea echipei Bolojan.
Problema e că această echipă pare că se concentrează obsesiv pe măsurile care aduc economii rapide la buget, cum ar fi creșterile de taxe sau reducerile unor măsuri de sprijin pentru componenta socială a statului, în loc să atace frontal adevăratele găuri bugetare ale statului, cum ar fi deficitul de colectare de TVA.
E nevoie de curaj pentru a închide robinetele prin care se scurg miliarde: companiile de stat politizate, contractele umflate pentru clientela de partid ori sinecurile plasate în instituții parazitare. Atâta timp cât aceste privilegii rămân intacte, reforma pare doar că e mimată, nu că se face cu adevărat.
Iar de aici se întărește tot mai mult ideea în spațiul public că măsurile de austeritate îi lovesc pe cei mulți și care nu au voce, dar cei cu putere sau care gravitează în jurul rețelelor de influență și putere rămân protejați.
Riscul cel mai mare e ca guvernul Bolojan să repete greșelile anilor ’90, când Convenția Democrată a venit la putere în anul în care m-am născut cu un discurs reformator, dar a aplicat măsuri dure și haotice fără să ofere și protecția socială necesară.
Atunci, oamenii simpli și vulnerabili au simțit că sunt abandonați de putere, iar PSD a revenit spectaculos în intenția de vot, vânzând imaginea „partidului oamenilor buni” și câștigând următoarele alegeri.
Istoria, deci, poate să se repete, ținând cont că deja acest guvern a început să fie perceput ca inuman și rupt de cetățeni. Iar când se creează o astfel de percepție, care e împărtășită și de oamenii de bună credință, dar și de propagandiștii care vor doar să destabilizeze puterea pentru a-și conserva privilegiile, acest lucru deschide calea către putere celor care știu să capitalizeze emoția, chiar dacă nu au soluții reale. Și la fel de bine ca PSD cântă aceeași partitură, în acest moment, și AUR.
De fapt, cheia succesului guvernului condus de premierul Bolojan nu stă doar în eficiența tehnică a reformelor pe care și le-a propus pentru a salva țara la propriu de la junk și incapacitate de plată, ci în modul în care ea este prezentată și explicată.
Românii, în ciuda faptului că politicienii îi cred proști, nu resping schimbarea, dar o acceptă doar dacă simt că există și un dram de înțelegere față de greutățile lor individuale.
Dacă însă liderul care cere populației să accepte că lucrurile se schimbă transmite ideea că e un personaj politic rece, care are un comportament militarizat, a cărui unică credință e eficiența prin tăiere și creșteri de taxe, acesta pierde bătălia imaginii, chiar dacă cifrele se îmbunătățesc temporar.
În schimb, un lider care combină empatia cu fermitatea unor decizii care trebuie luate pentru a putea scoate de la terapie intensivă bolnavul ăsta numit România și a-l duce pe salon pentru recuperare poate să câștige și respectul, și susținerea publicului pentru planurile sale de reformă.
Deci, ca să ne înțelegem, dacă Ilie Bolojan nu își ajustează comunicarea și nu își mută atenția spre marile probleme structurale, riscă să-și compromită chiar proiectul de reformă.
Iar PSD așteaptă doar un pas greșit pentru a prelua din nou monopolul asupra imaginii partidului care apără omul simplu.
Românii, în marea lor majoritate, apreciază empatia mai mult decât cruzimea unor decizii reci, oricât de corecte ar fi ele, chiar dacă există un segment mic din urbanul mare și dezvoltat care cere „reformă cu orice preț”. Majoritatea, în schimb, se tem de excese și vor să simtă că există un dram de înțelegere și pentru ei în deciziile celor pe care i-au votat.
Iar înțelegerea începe prin a vorbi empatic cu oamenii, nu prin a le dicta termeni, spunându-le că asta faci pentru că trebuie. Știm că TREBUIE, dar e necesar să știi și tu, ca decident, că ne doare mai ales pe noi atunci când trebuie să ținem în cârcă compromisul la care ajungi tu, ca premier, cu restul partidelor din coaliție pentru a da înainte cu pachetele de reformă.
Dincolo de cifre, tabele și obiective macroeconomice, politica rămâne un act profund uman. Un lider care vrea să conducă o societate aflată într-o criză structurală nu poate miza doar pe forță și pe eficiență contabilă.
Are nevoie să transmită că vede și partea nevăzută a reformei: adică viețile oamenilor care se schimbă odată cu ea. Asta nu înseamnă renunțarea la măsuri dure, ci capacitatea de a le însoți cu o explicație clară și cu un limbaj care să transmită solidaritate, nu distanță.
Viitorul guvernării Bolojan depinde de această balanță fragilă: între fermitate și empatie, între tehnică și înțelegere, între cifre și oameni. Dacă reușește să o mențină, există șansa unei schimbări reale și durabile.
Dacă însă va insista doar pe logica rece a cifrelor, ignorând emoția colectivă, atunci reformele riscă să rămână fără susținere și să se prăbușească sub propria lor greutate.
bolojan trebuie să înțeleagă că într-o democrație, adevărata putere nu stă doar în decizie, ci în capacitatea de a-i aduce pe cetățeni de partea ta.
Problema sprancenatului nu este una de comunicare, este una de substanta. Nu poti sa comunici utilitatea unor asemenea ticalosii intr-un mod empatic, e ca si cum ai pune o fundita pe rahat - tot rahat ramane.
Ca asa-zisul deficit putea fi reparat fara sa dea-n omul de rand este clar din cat de urgent si musai necesar ies ei si spun ca este. O adevarata liturghie si nu alta.
Sa fim seriosi: nu poti convinge ca e absolut necesar sa am taxe pe microintreprindere marite de 6 ori fata de acum 5 ani, ca nu am dreptul la facilitati fiscale si, simultan:
- un pungas ca videanu sa primeasca 25 milioane de euro;
- dacia sa primeasca ajutor de stat, care dacia a facut si lobby pentru taxa auto;
- draxlmaier sa primeasca ajutor de stat;
- el la judet acolo, alaturi de altii sa ia microbuze de 200 ursule bucata;
- se poate finanta un stadion cu 100 de milioane de euro;
- musiu sucu sa dea dulapul de pal la 2000 lei bucata, doar n-a cantat el degeaba cazania pro-europeana-n timpul campaniei trecute.
Adica noi astia mici nici macar n-am cerut sa ni se dea cat am cerut sa ni se ia mai putin, ca nu putem sa transmitem total povara fiscala, insa in timp ce noi suntem striviti astialalti primesc ajutorare de milioane de euro.
Si nici macar n-am intrat in costurile energiei si alte asemenea observatii, ca tot statul profita din toate astea.
Nu te pacali ca pacaliciul asta poate si vrea altceva. Omul e bolnav mental, un birocrat epileptic, ca toti aia pe langa care se-nvarte, si nu poate intelege cetateanul decat ca un robinet care poate fi inchis sau deschis la cherem, eventual scos de tot si dat o ordonanta sa curga banii mai repede. In definitiv nu cu mult diferit fata de fratii lui liberali care-au pus soldati romani sa traga in tarani romani in 1907.