Cât de complicat este să cadă Lia Savonea
Cât de complicat este să fie dată jos Lia Savonea din fruntea ÎCCJ și să fie slăbit clanul pe care îl conduce? Foarte complicat, din păcate pentru justiție și echilibrul dintre puterile care formează democrația românească.
Din punct de vedere legal, situația este complicată, dar nu imposibilă. Funcția de președinte al ÎCCJ pe care o ocupă Lia Savonea nu e pe viață. Totuși, arhitectura legilor justiției, modificate în ultimii ani chiar sub influența grupării sale, a creat un sistem de protecție extrem de puternic pentru modul în care își desfășoară ea puterea.
Și să fim puțin atenți la detalii, căci diavolul acolo se ascunde. Ca judecător, Lia Savonea e inamovibilă. Asta înseamnă că nu poate fi mutată, retrogradată sau dată afară decât pentru abateri disciplinare grave sau condamnări penale.
În plus, Lia Savonea, ca șefă la Înalta Curte de Casație și Justiție, are un mandat de 3 ani. Din această funcție poate să fie revocată, dar procedura este anevoioasă și controlată tehnic.
Conform legilor justiției, adoptate și promulgate în noiembrie 2022 (dată la care Lia Savonea era membră a Consiliului Superior al Magistraturii și președinta Curții de Apel București), revocarea din funcția de președinte al Înaltei Curți se face de către Președintele României, dar numai la propunerea Secției pentru Judecători a CSM. Or, documentarul Recorder a arătat exact faptul că Secția pentru Judecători a CSM e acum controlată de clanul Savonea.
Practic, ar trebui ca oamenii ei fideli, pe care i-a ajutat să ajungă acolo, să voteze împotriva ei. Iar asta e puțin probabil fără o presiune externă colosală sau o trădare internă, mai ales că Lia Savonea se prezintă în fața colegilor ei drept cea care i-a asigurat că le apără privilegiile (adică pensiile speciale).
Ce motive ar putea sta la baza unei revocări a Liei Savonea din funcția de șefă a ICCJ? Păi mai ales exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale sau faptul că i s-a aplicat o sancțiune disciplinară. Dar, repet ca să fie clar, propunerea trebuie să vină de la CSM.
Lia Savonea poate fi anchetată și în acest moment pentru imixtiune în dosare sau încălcarea codului deontologic, DAR un alt detaliu negru e că Inspecția Judiciară face ancheta. Iar această instituție e condusă de o altă apropiată a Liei Savonea, doamna Roxana Petcu, cunoscută mai ales pentru modul în care a inițiat dosare disciplinare controversate împotriva magistraților incomozi. În luna iunie ea a candidat singură pentru un nou mandat în fruntea Inspecției Judiciare și l-a câștigat.
Documentarul Recorder arată fix faptul că Inspecția Judiciară e „brațul armat” al clanului Savonea. Mai exact, la Inspecția Judiciară se fac cercetări disciplinare pe motive adesea subiective sau minore, scopul fiind ținerea magistratului sub teroare și stres continuu.
Iar aici stă drept exemplu clar cazul judecătoarelor Daniela Panioglu și Alina Guluțanu de la Curtea de Apel București. Vina lor e că l-au condamnat pe Lucian Duță, fostul șef de la CNAS, la 6 ani de închisoare și au dispus confiscarea a 6 milioane de euro, salvând dosarul de la prescripție.
Evident, reacția Inspecției Judiciare a fost să declanșeze o serie de acțiuni disciplinare împotriva lor la sesizarea conducerii Curții de Apel București, acțiuni care au culminat cu excluderea din magistratură. Deși Înalta Curte le-a dat dreptate și le-a reintegrat, Inspecția Judiciară le-a trimis din nou în judecată disciplinară în ideea de a fi transmis mesajul că „cine face ca ele, pățește fix ca ele”.
Așa funcționează rețelele mafiote, deci e greu de crezut că Inspecția Judiciară va demara vreo anchetă care să o vizeze pe Lia Savonea.
Acum pauză ca să puneți pe fundal melodia din „La Piovra” și să continuați să citiți.
Deci ne-am lămurit cu Inspecția Judiciară. Așa că haideți să ne uităm spre cine ar mai putea să o dea jos pe Lia Savonea. Am zis că puterea o are Secția pentru Judecători a CSM, care poate decide sancțiunea de excludere din magistratură. Doar că majoritatea din această Secție e fidelă Liei Savonea și e un fel de „gardă pretoriană” formată din magistrați a căror ascensiune profesională este legată direct de influența sa. Deci majoritatea din CSM e controlată de Lia Savonea.
Cu alte cuvinte, e o utopie să ne imaginăm că oamenii pe care ea i-a sprijinit și promovat vor vota acum împotriva propriului lider. Prin urmare, calea asta-i moartă din fașă, căci sistemul e setat pe modul „autoprotecție”, iar șansele ca CSM-ul actual să propună revocarea Liei Savonea sunt nule în lipsa unei presiuni externe colosale din partea societății civile și a corpului de magistrați din toată țara (la pachet cu decidenții politici, Guvern, Parlament și Președinte), care să fractureze această majoritate toxică.
🔴 Desigur, teoretic ar mai fi calea penală ca soluție. Dar, din nou, detaliile legislative încurcă lucrurile. Iar înainte să continuați să citiți, vă rog puneți să ruleze în surdină și „Love Theme” din filmul The Godfather cu Marlon Brando și Al Pacino.
Dacă apar probe clare de corupție, cum ar fi trafic de influență sau abuz în serviciu, cine o anchetează pe Lia Savonea? Mulți ar spune DNA. Ei bine, NU.
O victorie a sistemului corupt din justiție a fost scoaterea DNA din ecuație în cazul magistraților prin Legea nr. 49 din 11 martie 2022. Legea spune clar că, după desființarea SIIJ, competența nu revine la DNA, ci competența pentru a ancheta judecători, chiar și pentru fapte de corupție, aparține exclusiv unor procurori „anume desemnați” din cadrul Parchetului General (Secția de Urmărire Penală) și al Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel.
Și aici se închide capcana perfectă: Cine îi desemnează pe acești procurori speciali? Plenul CSM. Adică Lia Savonea. Practic, sistemul a fost desenat astfel încât ea să aibă un cuvânt greu de spus chiar în alegerea celor care ar trebui, teoretic, să o tragă la răspundere penală. Este un cerc vicios al imunității, în care anchetatorul depinde în cariera sa de votul celui anchetat sau al prietenilor acestuia.
Totuși, chiar și dacă am ignora acest blocaj legislativ și ne-am uita la imaginea de ansamblu, speranța nu vine nici dinspre structura anticorupție. Așa cum am văzut cu toții în documentarul Recorder, DNA-ul condus de Marius Voineag a devenit o instituție defensivă, „pe linie” cu interesele sistemului.
De ce contează asta, chiar dacă DNA nu o poate ancheta direct pe Savonea? Pentru că o fapta de corupție în justiție are întotdeauna doi actori: mituitul (judecătorul) și mituitorul (politicianul sau omul de afaceri). DNA are încă competență pe mituitori. Dar, sub conducerea procurorului Voineag, instituția manifestă o pasivitate complice față de zonele de putere, preferând liniștea în locul anchetelor care ar putea destabiliza ecosistemul. Un DNA puternic ar putea ancheta rețelele din jurul magistraților corupți, tăindu-le sursele de influență. Un DNA defensiv, însă, nu face decât să garanteze liniștea deplină a Clanului.
În timp ce documentam acest text mi-am adus aminte de ce mi-a răspuns președintele Nicușor Dan atunci când l-am întrebat, pe 25 iunie, la summitul NATO de la Haga, despre numirile controversate din justiție.
Ce am întrebat: Mă reîntorc la programul „România Onestă”, cu care ați candidat și ați câștigat alegerile din 18 mai. La capitolul Justiție, dumneavoastră ați promis „reforma Inspecției Judiciare”, „promovarea meritocratică a magistraților” și „reforma Curții Constituționale”. Și colegii mei de mai devreme au vorbit despre numirile controversate în justiție din ultima perioadă, doamna Lia Savonea la Înalta Curte, domnul Mihai Busuioc numit de către PSD la CCR și avem și doamna Roxana Petcu la Inspecția Judiciară, care a câștigat un nou mandat. Doamna Petcu și doamna Savonea au candidat singure pentru mandatul pe care l-au obținut. Întrebarea mea către dumneavoastră este cum veți începe să faceți reforma în Justiție pe care ați promis-o, având în vedere acest aspect, având în vedere că avem niște numiri care trag un semnal de alarmă și au fost deja contestate în spațiul public românesc.
Ce a răspuns Nicușor Dan: Este un ecosistem în care Președintele are anumite atribuții pe care și le poate manifesta în timp și poate să influențeze direcția pe care acest ecosistem o ia. Și vă asigur că parte importantă din energia mea va fi acolo. Este un ecosistem, cu niște legi, cu niște relații interpersonale care s-au creat, să schimbi direcția în care el merge nu e ceva ce un Președinte poate să facă în câteva zile.
Ce am mai întrebat eu: Păi și unde mai este meritocrația despre care vorbeați, dacă vorbim de relații interpersonale?
Ce a răspuns Nicușor Dan: Păi, meritocrația o să fie, dacă în Justiție și în multe alte zone economico-sociale o să avem meritocrație, o să fie o evaluare pe care cetățenii români o să facă peste cinci ani, la sfârșit de mandat.
Ieșirea din impotență a președintelui Nicușor Dan
Dacă chiar își dorește să rezolve lucrurile, așa cum a spus, președintele are posibilitatea să o facă. Cum? Păi, deși nu are „arma nucleară” a demiterii directe a Liei Savonea, Nicușor Dan poate folosi „soft power-ul” funcției prezidențiale, adică poate prezida ședințele CSM și poate forța punerea pe ordinea de zi a problemelor de management defectuos și poate amplifica vocea comună a sutelor de magistrați care denunță problemele din justiție.
Strategia președintelui ar trebui să fie una de combat activ, dar calculat, care să încurajeze o revoltă a bazei sistemului juridic. Concret, Nicușor Dan trebuie să lărgească această fisură până când costul politic și de imagine pentru membrii CSM care o susțin pe Lia Savonea devine insuportabil.
De ce trebuie să facă asta președintele? Pentru că Lia Savonea nu va pleca prin proceduri standard, pentru că ea însăși controlează procedurile. Iar singurul scenariu în care „monstrul” creat de ea și clanul ei își pierde capul este cel al unei mase critice din interiorul magistraturii care să își recupereze instituția reprezentativă, adică CSM-ul.
Mai clar spus, Adunările Generale ale judecătorilor pot cere revocarea membrilor CSM. Dacă se ajunge la dizolvarea CSM-ului controlat de Savonea și se recompune un CSM reformist, acela poate propune revocarea Liei Savonea din poziția de șefă a ÎCCJ. DAR și aici avem detalii care ascund diavolul.
Iar detaliile se ascund în Legea 305 din 15 noiembrie 2022 privind organizarea CSM. Articolul 57, alineatul 3, litera (a) permite, teoretic, ca magistrații care i-au ales pe membrii consiliului să îi și revoce.
„Propunerea de revocare se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită” - asta spune legea.
Dar acest articol se aplică doar membrilor aleși (judecătorii și procurorii votați în CSM). Liei Savonea nu i se aplică, căci nu e „membru ales” care să reprezinte o anumită categorie de instanțe în acest moment, ci este membru de drept al CSM datorită funcției de președintă a ICCJ. Deci, pentru ea, nici măcar acest mecanism complicat de 2/3 nu poate fi declanșat.
Motivele revocării unui membru CSM sunt însă stricte. Nu poate fi revocat doar pentru că ar face parte din clanul Savonea. Trebuie dovedit că magistratul în cauză nu și-a îndeplinit atribuțiile sau le-a îndeplinit necorespunzător, în mod grav și repetat. Și pentru fiecare dintre cei care ar face parte din clanul Savonea trebuie aceeași procedură.
De exemplu, pentru a revoca un membru care reprezintă Curțile de Apel (unde Lia Savonea are influență maximă), ar fi nevoie ca 2/3 dintre toate Curțile de Apel din țară să se întrunească și să voteze împotriva lui. Este un prag de majoritate largă gândit fix să blocheze orice tentativă de schimbare care nu are o susținere largă.
Prin urmare, nemulțumirea magistraților care semnalează problemele din sistem trebuie să se transforme acum într-un vot administrativ care să decapiteze actuala majoritate din CSM. Mecanismul însă, după cum vedem, e infernal de greu de activat.
Și mai e o mare problemă aici, care așteaptă să lovească fix după consumarea efortului de a-i uni pe magistrați pentru a face o schimbare, cerând revocarea unui membru CSM. Să zicem că, printr-o minune organizatorică, se strâng cele 2/3 din voturi pentru inițiere. Urmează apoi votul propriu-zis de revocare în cadrul tuturor adunărilor generale. Decizia de revocare se ia cu majoritatea voturilor magistraților din adunările generale respective.
După tot acest efort, rezultatul votului ajunge pe masa plenului CSM, adică exact la colegii celui revocat și chiar la Lia Savonea, în calitate de președintă ICCJ și membru de drept. Plenul CSM verifică îndeplinirea condițiilor legale și constată încetarea mandatului. DAR aici apare marele risc.
Dacă actuala majoritate din CSM (controlată de Lia Savonea) consideră că procedura nu a fost respectată „la virgulă” sau că motivele invocate nu sunt „grave și repetate”, poate încerca să blocheze constatarea revocării în instanță, intrând într-un litigiu de durată.
Dacă furia din sistem e reală, matematica legii 305/2022, gândită pentru stabilitatea mandatului, nu pentru responsabilitate, poate fi învinsă. Cum? Printr-un mare efort de logistică și curaj ca să îndemne o mișcare mai mare. Cei 700 de magistrați care au semnalat problemele din justiție într-o scrisoare publică trebuie să acționeze coordonat, ca o armată bine instruită, și să convoace Adunările Generale în instanțele lor (Tribunale, Judecătorii, Curți de Apel) și să pună pe ordinea de zi revocarea reprezentanților lor din CSM.
Miza acestui demers este schimbarea raportului de forțe. CSM-ul are o Secție pentru Judecători formată din 9 membri aleși. Dacă revolta reușește să revoce chiar și 2 sau 3 membri cheie ai clanului Savonea și să-i înlocuiască cu magistrați reformiști prin noi alegeri, majoritatea toxică se prăbușește.
Dar, așa cum am explicat mai sus, încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se constată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre. Iar „a constata”, deși pare o formalitate, în realitate înseamnă, în cazul plenului CSM, demararea unei verificări de legalitate înainte să se constate.
Cu alte cuvinte, Plenul CSM nu funcționează ca un simplu notar care „ia act” de voința majorității, ci și-a arogat rolul de instanță supremă care verifică „legalitatea și temeinicia” procedurii. Aici intervine blocajul total.
Într-un CSM controlat de Lia Savonea, plenul are libertatea de a invalida poziția a sute de judecători invocând vicii de procedură imaginare sau, și mai grav, considerând că motivele revoltei nu sunt suficient de „serioase”. Este definiția perfectă a conflictului de interese transformat în lege și care arată pe față cum acuzatul este și judecătorul propriei sale demiteri. Dacă plenul decide că revocarea nu respectă „virgula” legii, cerințele magistraților sunt, cum ar spune francezii, „a la poubelle”.
Dacă plenul CSM refuză să emită hotărârea de revocare a unui membru, magistrații revoltați trebuie să dea CSM-ul în judecată la Înalta Curte și să aștepte o sentință definitivă. Exact, ați ghicit, Înalta Curte condusă de Lia Savonea.
Bătălia, atenție, nu este doar juridică, ci și psihologică. Clanul Savonea știe că procedura este greoaie și mizează pe fragmentarea magistraților. Și orice tentativă va fi combătută de încercarea de blocare a vreunei convocări a adunărilor. Se va încerca intimidarea inițiatorilor și se va folosi Inspecția Judiciară pentru a „tăia capetele” liderilor informali ai revoltei înainte ca aceștia să strângă majoritatea necesară.
În esență, activarea Adunărilor Generale este testul suprem de maturitate pentru justiția din România. Dacă magistrații vor reuși să treacă peste pragul birocratic de 2/3, vor demonstra că sistemul are anticorpii necesari pentru a se vindeca singur. Dacă vor eșua, blocați de proceduri și frică, vor valida implicit starea de captivitate expusă în documentarul Recorder pentru încă mulți ani.
Cheia celulei în care este închisă justiția se află chiar la ei, dar efortul de a o răsuci în broască, cum mi-a zis un prieten avocat aseară la protestul din Piața Victoriei, necesită o forță colectivă pe care România nu a mai văzut-o niciodată din partea acestei profesii.
Avem de-a face cu un sistem de tip matrioșka al impunității, iar funcția o apără în acest moment pe Lia Savonea de magistrații care s-au poziționat împotriva sa și majoritatea din CSM o apără de o posibilă revocare din partea președintelui Nicușor Dan. Prin urmare, la momentul la care citiți aceste rânduri, Lia Savonea nu este doar un magistrat puternic, ci definiția însăși a inamovibilității politice, fiind, tehnic vorbind, mai greu de demis decât Președintele României.
A reușit să ajungă la acest statut pentru că și-a creat un sistem de tip „buncăr”, ale cărui chei (CSM și Inspecția Judiciară + DNA) sunt în buzunarul ei. Doar o revoltă generalizată a bazei de magistrați ACTIVI (undeva la 4.000 - 5.000 de judecători și procurori) care să răstoarne majoritatea din CSM poate duce la demiterea ei legală. Altfel, ea rămâne intangibilă legal și protejată de un sistem pe care l-a proiectat special pentru a rezista exact unor astfel de momente de criză.
Și mai e și elefantul din Piața Victoriei, despre care nu trebuie să ne ferim să vorbim.
Mai exact, strada cere acum demisii. Și e foarte bine că face asta. E un gest de sănătate democratică și de intoleranță la abuzuri. DAR avem și aici draci ascunși printre detalii.
Diferența fundamentală dintre criza actuală și momentul OUG 13 este absența butonului de „stop”. În 2017, strada cerea abrogarea unei ordonanțe. Asta era o țintă clară și tangibilă, iar retragerea ei a detensionat instantaneu situația. Astăzi, însă, ne luptăm cu o hidră instituțională, nu cu un text de lege.
Chiar dacă prin absurd ar demisiona mâine ministrul justiției de la PSD Radu Marinescu sau ministrul de Interne de la PNL Cătălin Predoiu, plecarea lor ar fi doar o mișcare de imagine, o schimbare de fațadă care nu ar clinti cu nimic structura de rezistență a clanului Savonea.
De ce? Pentru că răul e mult mai complex și el se ascunde în miile de dosare controlate, în majoritățile betonate din CSM și în frica impusă în interiorul sistemului juridic. Asta nu înseamnă că actualul și fostul ministru al Justiției nu au fost complici ai problemelor. Dimpotrivă.
Altfel spus, starea actuală a lucrurilor e amplificată și de războiul politic dintre partidele din coaliție. Iar criza din justiție se va transforma rapid într-o monedă de schimb și discuția nu va mai fi despre principii, ci despre tranzacționarea vinovaților: „Vreți capul lui Marinescu? Atunci dați-ne capul ministrei USR Buzoianu pentru criza apei”, o să spună vuvuzelele PSD.
Iar această echivalare a dezastrelor, în care justiția capturată este pusă pe același palier cu o criză provocată tot de PSD, duce la o paralizie perfectă. Nimeni nu pleacă, pentru că nimeni nu vrea să fie primul care clipește, iar coaliția va prefera cel mai probabil să protejeze un ministru compromis decât să riște un efect de domino care ar putea destabiliza întregul guvern.
În această ecuație a supraviețuirii, presiunea străzii complică și mai mult calculele puterii, cerând imperativ nu doar plecarea lui Radu Marinescu, protejatul Olguței Vasilescu, ci și demisia lui Cătălin Predoiu, ministru liberal perceput ca arhitectul legislativ care a permis ascensiunea și consolidarea grupării Savonea.
Pentru oamenii din stradă, Predoiu și Marinescu sunt două fețe ale aceleiași monede și garanții politici ai impunității transpartinice, însă pentru PNL, demiterea lui Predoiu ar echivala cu recunoașterea oficială a complicității la dezastrul din justiție, iar Bolojan știe că aripa dură a partidului pe care îl conduce nu vrea asta.
Scurt pe doi, suntem prinși în acest cerc vicios al neputinței, cu un PSD care îl ține în brațe pe Marinescu pentru a nu ceda în fața partenerilor din coaliție, cu un PNL care știe că demiterea lui Predoiu i-ar vulnerabiliza și cu un USR care trage cu dinții să nu devină și mai vulnerabil decât este în acest moment, pierzându-și al doilea ministru în doar 6 luni la guvernare.
În tot acest context, Lia Savonea se află într-o situație de „totul sau nimic”. Ea nu poate face niciun pas în spate, pentru că puterea ei se bazează exclusiv pe mitul invincibilității. În momentul în care ar ceda un singur milimetru sau ar demisiona, semnalul transmis în sistem ar fi de slăbiciune, iar șandramaua construită pe complicități și favoruri s-ar prăbuși cu totul peste ea.
Pentru această Ana Pauker a Justiției, funcția nu mai este doar un privilegiu, ci un scut de libertate, iar pierderea acestui scut ar deschide calea către propriile dosare penale, având în vedere abuzurile semnalate. De aceea, ea va rezista pe poziții cu disperarea celui care știe că nu are unde să se retragă.
Ce ne așteaptă? Un război de uzură, nu o revoluție rapidă, cum iluzoriu se crede în Piața Victoriei și în restul marilor orașe din România unde sunt proteste. Schimbarea legilor justiției ar trebui să urmeze, dar un astfel de proces ar dura luni de zile și s-ar lovi fix de complicitatea puterii politic parlamentare, care e în contact direct cu clanul Savonea.
Singura variabilă care poate sparge acest cerc vicios rămâne presiunea constantă a „străzii” și revolta magistraților din interior. Fără o „masă critică” la nivel social și în rândul corpului magistraților care să facă costul politic al menținerii Liei Savonea insuportabil pentru partide, vom asista la o lungă agonie instituțională, în care sistemul va încerca să supraviețuiască prin ignorarea realității, sperând că cetățenii vor obosi înaintea lor.
Și vine Crăciunul. Dacă vrem să mai avem la anul unul într-o democrație, nu într-o oligarhie, ar trebui să-l petrecem pe acesta în stradă și să punem presiune pe cei pe care i-am votat să facă legi pentru noi, nu în interesul clanului politico-juridic cu care coabitează sau din care fac parte.
Victimele magistraților sunt persecutate juridic continuu de procurori și de judecători.
Trebuie o lege care să protejez victimele abuzurilor și să beneficieze de o îndemnizație financiară de la stat.
Cei care persecută juridic oameni nevinovați azi primesc salariul și pensie de drept de la sat.
Și victimele torturii supuse sclaviei sunt oameni și trebuie ajutate să fie reabilitate și integrate în societate cu drepturi respectate.