Operațiunea „Decredibilizarea”. Cum folosește clanul Savonea o greșeală a judecătoarei Raluca Moroșanu pentru a ascunde problemele din justiție
Am scris din nou mult, dar vă rog să citiți până la final pentru că e foarte important să ne ferim de manipulare în aceste momente, căci asistăm în ultimele 24 de ore la o desfășurare clasică de forțe a mașinăriei de discreditare, activată de fiecare dată când cineva îndrăznește să ridice covorul de pe gunoiul din justiție.
Ținta predilectă a devenit acum judecătoarea Raluca Moroșanu, femeia care, îmbrăcată în robă, a spart tăcerea complice de la începutul conferinței de presă de ieri de la Curtea de Apel București. Pentru că mesajul ei „Suntem terorizați pur și simplu” a fost prea puternic și prea adevărat pentru a putea fi combătut cu argumente, rețeaua media de propagandă și vuvuzelele aferente au recurs la o armă obișnuită și favorită: atacul la persoană și decredibilizarea.
Brusc, a fost scos de la naftalină un dosar controversat din această vară (despre care am scris și eu la vremea respectivă aici și aici), în care judecătoarea Moroșanu a făcut parte dintr-un complet la Curtea de Apel București care a schimbat încadrarea juridică pentru milionarul Mihai Bizu, acuzat că a încercat să-și înece soția în jacuzzi, din tentativă de omor în loviri și alte violențe.
Evident, cred că e esențial să fim onești și să nu ascundem sub preș această realitate. Așa că trebuie să spunem fără emoție că decizia din iunie în cazul Bizu, prin care s-a schimbat încadrarea juridică după ce completul de judecată din care a făcut parte și judecătoarea Raluca Moroșanu a acceptat argumentația cinică a avocatului Radu Marinescu (actualul ministru al Justiției din partea PSD și un apropiat al Olguței Vasilescu), conform căreia victima nu a fost ținută suficient de mult sub apă pentru a fi considerată tentativă de omor, e o pată profesională greu de șters și o eroare judiciară care dovedește încă o dată modul în care justiția eșuează de multe ori în a proteja victimele violenței domestice.
Însă, așa cum corect a scris jurnalista Diana Oncioiu, cea care a documentat cazul Bizu de la cap la coadă, această speță, oricât de gravă e (și ESTE), nu are nicio legătură logică cu actul de curaj de ieri și nu anulează veridicitatea semnalului de alarmă tras de judecătoarea Raluca Moroșanu privind teroarea administrativă din instanțele românești, teroare impusă de clanul Savonea.
Cu toate acestea, mecanismul de manipulare pus în funcțiune de rețelele de propagandă și de „vuvuzelele” clanului politico-juridic patronat de Savonea e unul pervers: se folosește un adevăr incomod despre mesager pentru a îngropa un adevăr devastator despre sistem.
Ca jurnalist și om care se pricepe la a traduce comunicarea, înțeleg că logica impusă publicului e acum una binară și falsă în ideea că „dacă judecătoarea a greșit în trecut, înseamnă că tot ce spune acum despre corupția și presiunile din justiție este nul”.
Asta, prieteni, e rețeta perfectă pentru a deturna atenția de la marele elefant din cameră pe care conducerea Curții de Apel București a demonstrat ieri în conferința de presă că nu îl vede sau se face că nu îl vede. Evident că mă refer la prescripțiile pe bandă rulantă, dosarele aranjate prin schimbarea completelor de judecată și protecția oferită marilor corupți.
Acum se încearcă, practic, inducerea în spațiul public prin anumiți vectori media de propagandă a ideii că „doar un sfânt imaculat” are dreptul să denunțe mizeria, o condiție imposibilă într-un sistem care te forțează constant la compromisuri.
Iar judecătoarea Moroșanu primește exact același tratament de linșaj public pe care l-a primit ieri și fosta sa colegă, Daniela Panioglu, după ce a declarat la Euronews că „nu știu dacă funcționează ceva mai bine în România decât corupția din justiție”.
Drept răspuns la declarația asta, șefa Curții de Apel, Liana Arsenie, a difuzat în conferință de presă o înregistrare scoasă din context, menită să o prezinte pe Panioglu ca fiind un fost magistrat cu apucături isterice.
Iar tiparul ăsta e descris foarte bine de sociologul Dan Ariely în cartea „Misbelief. Ce îi face pe oamenii raționali să creadă lucruri iraționale”. Pe scurt, atunci când nu poți contesta mesajul, distrugi mesagerul. Se construiește astfel narativul că avertizorii de integritate sunt fie incompetenți, fie instabili, fie agenți ai unor interese obscure (cum s-a încercat din partea clanului Savonea etichetarea judecătorului Beșu care apare în documentarul Recorder), totul pentru a se evita discuția de fond despre capturarea instituțională.
Deci, ca să fim clari și să nu avem vorbe la procesul de intenție al internetului, gestul Ralucăi Moroșanu nu șterge greșelile trecutului, nu anulează sentința controversată din cazul Bizu, dar demonstrează că, într-un moment de criză majoră, a ales să nu mai fie complice la tăcerea generalizată. Nu trebuie să o transformăm într-un „erou” suprem, dar nici nu avem dreptul să-i refuzăm validitatea mărturiei doar pentru că nu este perfectă.
În plus, gestul său nu e singular. Numărul magistraților care s-au solidarizat cu judecătorii care au denunțat presiunile din sistemul de justiție a ajuns la 517, vineri dimineață.
Nu mai putem vorbi, așadar, despre cazuri izolate sau despre frustrări personale ale unor judecători singuratici, așa cum încearcă să acrediteze propaganda. Mărturiile Ralucăi Moroșanu și ale judecătorului Laurențiu Beșu au primit o validare copleșitoare prin solidarizarea colegilor de profesie. Iar solidarizarea asta nu este doar un act de curaj, ci o confirmare faptică, la scară largă, a diagnosticului că sistemul de justiție e putred.
Când sute de profesioniști din instanțe și parchete semnează un document în care spun negru pe alb că „tăcerea nu este o opțiune” și că disfuncționalitățile sunt „profunde și sistemice”, narativul conducerii Curții de Apel, care neagă realitatea și acuză conspirații, se prăbușește definitiv sub greutatea evidențelor.
Prin urmare, adevărul a devenit o forță tangibilă care nu mai poate fi ascunsă sub preș, indiferent cât de agresivă este campania de denigrare la adresa avertizorilor de integritate.
Solidaritatea de breaslă activată în aceste ore demonstrează că masa critică necesară schimbării începe să se formeze, iar strategia fricii nu mai funcționează la fel de eficient ca în trecut. Și faptul că acești judecători vorbesc deschis despre „repercusiunile preconizate” asupra colegilor lor arată că sunt perfect conștienți de riscuri, dar aleg totuși să iasă în față și să spună fucking ADEVĂRUL.
Iar asta e dovada supremă că realitatea descrisă în investigația jurnalistică nu este o ficțiune, ci o rană deschisă a sistemului judiciar, pe care clanul Savonea și rețeaua sa de propagandă nu o mai pot acoperi.
Care e pericolul cel mai mare în acest moment? Ca oamenii să cadă în capcana polarizării extreme, unde nuanțele dispar. Iar internetul are puterea să facă asta, din păcate. Există riscul să se ignore complet mesajul vital despre starea justiției doar pentru că vine de la niște oameni cu greșeli, făcând astfel jocul celor care vor să mențină status-quo-ul.
Propaganda mizează fix pe asta, adică pe dezamăgirea publicului în ideea „Vedeți? Toți sunt la fel, nu aveți în cine să aveți încredere”. Însă realitatea este că sistemele corupte nu sunt demascate de îngeri coborâți pe pământ, ci de oameni din interior, cu bune și cu rele, care ajung la limita suportabilității și decid să vorbească.
De aceea, este vital să separăm planurile. Putem și trebuie să criticăm deciziile judiciare proaste, cum a fost cea din cazul Bizu, dar asta nu ne împiedică să susținem revolta adevărului inițiată de magistrați împotriva clanului Savonea.
Cele două realități coexistă, oricât i-ar deranja pe unii. Da, justiția are probleme de competență în unele cazuri, dar are o problemă uriașă de integritate și independență la vârf. Faptul că un judecător a greșit într-un dosar nu înseamnă că minciunile conducerii Curții de Apel București devin adevăruri.
Dimpotrivă, climatul de teroare descris de judecătoarea Raluca Moroșanu poate fi chiar cauza care duce la o justiție slabă și erori judiciare, căci acestea apar cel mai des atunci când lucrezi sub presiune și din frică de a nu supăra clanul care deține puterea și o manifestă într-un mod autoritar pentru satisfacerea propriilor interese.
Sunt multe voci care se exprimă pe subiect, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să avem maturitatea de a accepta că un om poate greși profesional, dar poate avea dreptate morală într-un moment de răscruce.
Până la urmă, adevărul despre „justiția capturată” rămâne în picioare, independent de puritatea mesagerului, și este singurul lucru care contează cu adevărat pentru viitorul democrației românești.
Iar dacă ați ajuns până aici e bine. Așa că vă las cu două știri de azi:
1) Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, vineri, că a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în legătură cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder. Potrivit comunicatului oficial, această decizie vine „față de aspectele difuzate public în mass-media”, fără a detalia cine ar putea fi vizat de verificări.
2) Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European și fosta șefă a DNA înlăturată din funcție de Tudorel Toader și Klaus Iohannis, a reacționat vineri în sprijinul magistraților care au denunțat abuzurile din justiție în documentarul Recorder și prin alte ieșiri publice. Într-o declarație pentru G4Media, Kovesi și-a exprimat „îngrijorarea” cu privire la dezvăluirile care afectează independența și reputația magistraturii. În declarația pentru G4Media a avertizat că sancționarea sau revocarea unui magistrat pentru opinii exprimate în interes public constituie o încălcare a Convenției CEDO.
Magistrații au distrus destine umane cu știință pentru a primi salariul de la stat. Abuzurile magistraților nu respectă independența justiției, au reușit să ne arate cât de mulți interlopi cu legitimație de la stat avem pe funție publică.