Corespondență de la München: Prima zi a arătat că lumea veche a dispărut, dar Europa nu vrea să dispară odată cu ea
Prima zi a Conferinței de Securitate de la München a fost dominată de „manifestul” lui Emmanuel Macron și de pragmatismul tăios al cancelarului Friedrich Merz, ambii lideri proclamând oficial sfârșitul „vacanței europene de la istorie”.
În timp ce Macron a cerut o Europă care să nu mai fie un simplu consumator de securitate, ci un actor capabil de o „preferință europeană” în materie de tehnologie și apărare, mergând până la a propune controlul identității digitale prin conceptul „o persoană, un cont”, cancelarul Merz a recunoscut eșecul idealismului normativ german.
Merz a anunțat o transformare identitară a Berlinului, asumându-și responsabilitatea unei puteri militare convenționale dominante și acceptând, în premieră, discutarea unei descurajări nucleare europene alături de Franța.
Această schimbare de paradigmă la nivelul motorului franco-german vine pe fondul avertismentului sumbru din raportul MSC din acest an: cea mai mare provocare la adresa ordinii liberale „vine din interior”.
Documentul subliniază o fractură profundă în modul în care actuala administrație americană își percepe alianțele, lăsând Europa într-o stare de vulnerabilitate între negarea realității și acceptarea dureroasă a faptului că epoca securității garantate de Washington s-a terminat.
În acest context, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a sosit la München nu doar ca șef al diplomației americane, ci ca mesager al unei Americi care și-a recalibrat fundamental busola strategică, avertizând că „lumea în care am crescut a dispărut”.
Rubio a promis un discurs care să reînoade dialogul transatlantic, deși a evitat să ofere detalii care să liniștească pe deplin aliații europeni.
Separat, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a încercat să acționeze ca un liant între SUA și Europa, asigurând participanții că Donald Trump este „personal hotărât” să încheie un acord de pace în Ucraina.
Rutte a prezentat inițiativa lui Trump nu ca pe o retragere, ci ca pe o preluare a conducerii, subliniind că adevărata problemă nu este Washingtonul, ci dacă Vladimir Putin dorește cu adevărat pacea. Strategia NATO pare să se fi mutat acum spre conceptul „NATO 3.0”, o formulă propusă de subsecretarul american Elbridge Colby, prin care europenii preiau oficial greul apărării și conducerea operațională a Alianței pe continent.
De la periferia direct amenințată a Europei, Maia Sandu a adus o perspectivă alarmantă asupra „războiului cognitiv” pe scena Conferinței de Securitate de la Munchen.
Președinta Republicii Moldova a explicat că, deși țara pe care o conduce a experimentat toate formele de atac hibrid, manipularea minții și a percepțiilor prin campanii de dezinformare rusești rămâne cea mai dificilă bătălie, fiind greu de observat, dar având un impact devastator asupra instituțiilor democratice și a aspirațiilor pro-europene.
Această viziune a fost întărită de șeful serviciilor secrete germane, care a cerut ca Europa să devină „mult mai operațională” în combaterea acestor amenințări invizibile.
Pe de aptă parte, șefa diplomației europene Kaja Kallas a lansat un atac dur asupra structurilor internaționale actuale, declarând că ONU și Consiliul său de Securitate nu mai reflectă realitatea lumii de astăzi. Kallas a diagnosticat o „lipsă a tragerii la răspundere” la nivel global, argumentând că principiile Cartei ONU sunt inutile dacă încălcarea lor nu produce consecințe. Ea a definit situația actuală drept o luptă între ordinea bazată pe reguli și tiranie, văzând în actuala criză o oportunitate forțată de a evolua spre o nouă formă de drept internațional.
Ministrul de externe polonez Sikorski a punctat un aspect adesea ignorat în relația transatlantică: faptul că Europa „cheltuie bani reali” pentru apărarea Kievului și achiziția de armament american. Sikorski a cerut un loc la masa negocierilor pentru europeni, respingând ideea că deciziile despre pacea în Ucraina se pot lua peste capul celor care finanțează rezistența acesteia, subliniind că, în timp ce Europa investește în securitate, economia SUA chiar beneficiază de pe urma acestor achiziții de armament.
Mesajul de unitate a Europei a fost consolidat printr-o întâlnire trilaterală între Keir Starmer, Friedrich Merz și Emmanuel Macron. Cei trei lideri ai celor mai mari puteri militare europene și-au reafirmat angajamentul de a împărți povara apărării colective.
Premierul britanic a subliniat că Europa trebuie să facă mai mult pentru a proteja „puterea durabilă a parteneriatului euro-atlantic”, indicând o aliniere strategică între Londra, Berlin și Paris care nu a mai fost atât de vizibilă de ani de zile.
Tot de pe scenna Conferinței de Securitate, președintele finlandez Alexander Stubb a oferit o soluție simplă, dar puternică, pentru țările aflate în dilemă geopolitică: „Aderă la UE, îți oferă protecție”.
Stubb a argumentat că ordinea viitoare va fi decisă de „sudul global” și că Europa trebuie să practice un „realism bazat pe valori”, colaborând chiar și cu parteneri care nu ne împărtășesc total viziunea pentru a rezolva probleme existențiale precum clima sau tehnologia, fără a abandona însă principiile statului de drept.
Ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, a încercat să tempereze temerile privind abandonul american față de securitatea Europei, confirmând că SUA rămân angajate în apărarea aliaților, dar a adăugat o nuanță critică: americanii consideră că au plătit prea mult și prea mult timp pentru „ordinea globală multilaterală”.
Această presiune pentru rebalansarea costurilor a fost laitmotivul fiecărei intervenții americane de vineri, forțând europenii să caute soluții pentru finanțarea propriei industrii de apărare.
Discuțiile despre „flota fantomă” a Rusiei au adus în prim-plan nevoia de a secătui resursele energetice ale Kremlinului, Macron remarcând succesul parțial al sancțiunilor actuale, dar cerând o intensificare a presiunii financiare.
Această abordare economică este văzută ca o componentă esențială a apărării europene, unde competitivitatea industrială devine, în sine, o chestiune de securitate națională, așa cum a indicat și cancelarul Merz în manifestul său pentru reziliență.
Prezent la un eveniment organizat în marja MSC de Politico, Volodimir Zelenski a jucat cartea realismului politic condiționând organizarea alegerilor în Ucraina, o dorință expresă a lui Donald Trump, de un armistițiu solid de două sau trei luni.
Liderul de la Kiev a transformat astfel o presiune externă într-o oportunitate de negociere, cerându-i lui Trump să-și demonstreze influența asupra lui Putin: „Sunați-l și spuneți-i să se oprească unde este acum”, a spus Zelenski. Pentru el alegerile sunt „o idee excelentă”, dar imposibilă fără garanții de securitate care să prevină un nou atac rus, subliniind că poporul său se teme nu „dacă”, ci „când” se va întoarce armata Kremlinului.
Tensiunea dintre Kiev și Washington a devenit vizibilă atunci când Zelenski a criticat subtil semnalele primite de la Casa Albă, care par să pună povara compromisului pe umerii Ucrainei, nu ai Rusiei. El a reamintit audienței că Ucraina a făcut deja cel mai mare compromis prin faptul că „Putin și prietenii lui nu sunt în închisoare”, insistând că doar Statele Unite au puterea reală de a opri mașinăria de război rusă prin presiune directă.
Mesajul a fost unul de o sinceritate dură: Europa oferă banii, Ucraina oferă sângele, dar cheia opririi războiului rămâne exclusiv în mâna președintelui american.
În opoziție directă cu linia Casei Albe, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a lansat un atac virulent la adresa lui Donald Trump, numindu-l „cel mai distructiv președinte” din istorie. Într-o intervenție care a electrizat tabăra democrată prezentă la München, Newsom le-a transmis liderilor mondiali că Trump este un fenomen „temporar” și că valorile americane de cooperare și multilateralism vor supraviețui acestui mandat.
Discursul său a servit ca o contra-pondere la pragmatismul lui Rubio, amintind aliaților că politica americană rămâne profund divizată în interior. De altfel, Newsom a început să se autopromoveze drept viitorul candidat pentru Casa Albă din partea Democraților. În cheia asta trebuie citită intervenția lui.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a ales să anunțe la MSC trimiterea avioanelor de luptă Eurofighter pentru misiunea NATO „Arctic Sentry”. Această decizie marchează o asumare clară a responsabilității Germaniei în regiune, un punct de fricțiune major între SUA și Europa în contextul discuțiilor despre Groenlanda.
Prin acest gest, Bundeswehr-ul demonstrează că Germania este gata să acționeze ca un pilon central al NATO, protejând flancul nordic într-un moment în care securitatea arctică devine vitală.
Problema garanțiilor de securitate rămâne însă marele „puzzle” nerezolvat la München, Zelenski subliniind că orice acord de pace trebuie să fie precedat de dovezi clare ale protecției occidentale.
Refuzul Washingtonului de a finaliza aceste garanții înainte de semnarea păcii este văzut la Kiev ca o vulnerabilitate majoră, președintele ucrainean avertizând că fără o prezență clară a trupelor occidentale sau un angajament echivalent, orice înghețare a războiului va fi doar o pauză tactică pentru Rusia.
El a separat categoric problema garanțiilor de cea a cedărilor teritoriale, afirmând că Ucraina este gata de compromis, dar nu și de abandonul teritoriilor pe care Rusia nu le-a câștigat pe câmpul de luptă.
Ziua s-a încheiat sub semnul unei diplomații de tip „trilaterală”, Zelenski propunând o întâlnire la nivel de lideri între Ucraina, SUA și Rusia pentru a găsi o soluție diplomatică, dar numai după ce războiul este înghețat și presiunea americană asupra Moscovei atinge cote maxime.
Sursele de la Munchen mi-au indicat că la mai toate evenimentele unde s-a vorbit despre Ucraina îngrijorările au persistat în ideea că dacă Rusia dorește controlul total asupra Donbasului, iar Trump dorește un acord rapid înainte de alegerile midterms, Ucraina riscă să fie presată să accepte o pace în condiții nefavorabile.
Toate privirile rămân ațintite asupra lui Rubio, al cărui discurs de azi va trebui să definească dacă „pacea prin forță” a lui Trump include și protejarea suveranității reale a Kievului.
Altfel spus, prima zi la München a arătat o Europă care, sub presiunea abandonului american și a agresivității ruse, începe să își găsească vocea proprie. De la reglementarea dură a rețelelor sociale propusă de Franța, până la armata convențională masivă promisă de Germania și pragmatismul polonez, continentul pare să fi înțeles că, în 2026, valorile fără putere militară și independență tehnologică sunt doar „simple dorințe”.
