Salut și mulțumesc că ai deschis a treia ediție FLANC.
Un război nu se pierde doar pe front, așa cum și-ar imaginea mulți. Se poate pierde și atunci când o fabrică de muniție se oprește înainte ca adversarul să-i lovească primul depozit ori din cauza unei conducte care e avariată și care scumpește războiul.
Săptămâna asta s-a vorbit din nou de SECURITATEA EUROPEI, despre care tot mai mulți experți spun că nu mai începe la graniță și nu se termină la numărul de tancuri și drone din depozite. Securitatea Europei începe mult mai devreme, atunci când se creează podul între o decizie politică și capacitatea reală de apărare, iar acest pod ajunge să ducă spre dezvoltarea de fabrici, infrastructură, energie și logistică și capacitatea statelor de a vedea o amenințare înainte ca ea să ajungă efectiv deasupra caselor oamenilor, cum se întâmplă cu dronele care pătrund tot mai des în spațiul nostru aerian.
Săptămâna aceasta, Ursula von der Leyen a pus pe masă o schimbare a felului în care Europa își organizează securitatea. Dar propunerile ei merită citite împreună cu ce se întâmplă în fabricile din Europa, cât de vulnerabile sunt rutele energetice și cât de militarizată poate deveni Marea Neagră. Doar luate toate la pachet, putem să observăm diferența dintre ambiția politică și puterea reală. Și, mai ales, cât de repede poate Europa să transforme o decizie în capacitatea de a se apăra.
Ce poți să citești în ediția de azi:
FIRST READ: de ce Europa trebuie să înceapă să-și apere fabricile, lanțurile de aprovizionare și capacitatea de a produce.
FIVE SIGNALS: apropierea Finlandei de descurajarea nucleară franceză, atacul asupra trenului de la Yahodyn (Ucraina), SPania își consolidează forța navală și pariul Rheinmetall pentru sisteme mai ușor de integrat.
WHAT WE’RE HEARING: Ce este Freyja, proiectul paneuropean de apărare antirachetă balistică condus de compania ucraineană de apărare Fire Point.
RADAR ROMÂNIA: Drona căzută în Suceava.
DEFENSE MONEY: miliardele pentru rachetele și dronele Ucrainei și petrolul care devine mai scump când rutele nu mai sunt sigure.
BATTLEFIELD: Prima bătălie din istorie între drone marine s-a dat în Marea Neagră.
THE DOCUMENT: cum își pregătește Marea Britanie strategia pentru războiul din spațiu și de ce sateliții, comunicațiile și accesul la imagini devin infrastructură critică pentru apărarea de la sol
Ce urmărim între 11 și 18 septembrie și trei recomandări pentru următoarea săptămână.
FIRST READ
Starea Uniunii, apropierea de Canada și relația cu furnizorii de securitate
Europa poate cumpăra armament și poate rămâne vulnerabilă exact în locul în care credea că a rezolvat problema: la furnizor. Producția se poate opri din lipsa unei componente, a energiei sau după un incendiu. Indiferent de una din aceste cauze, timpul pierdut într-o fabrică care produce pentru industria de apărare ajunge, mai devreme sau mai târziu, să influențeze activitatea de pe front.
Pe 16 septembrie, în discursul despre STAREA UNIUNII (SOTU) ținut în fața eurodeputaților reuniți în sesiunea plenară de la Strasbourg, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a propus un „Emergency Security Protocol”.
Ce înseamnă asta, mai exact? Adică un instrument prin care un stat membru ar putea cere reunirea tuturor celorlalte pentru coordonarea răspunsului la amenințări sub pragul agresiunii armate.
Președinta Comisiei Europene a anunțat și pregătirea unui Consiliu European de Securitate, după cum indică Euractiv, cu participarea unor parteneri din afara UE (precum CANADA), dar și un instrument european pentru capacități de apărare esențiale. Iar aici, desigur, intră în discuție apărarea antiaeriană, transportul strategic, realimentarea în aer a aviaonelor de luptă sau de tranzit, controlul orbitei joase a spațiului și tot ceea ce ține de cyber, mai ales infrustructura critică digitală care depozitează majoritatea informațiilor privind planurile de apărare.
Evident, toate astea sunt propuneri politice, asta trebuie reținut. Iar arhitectura, finanțarea și aplicarea lor trebuie încă stabilite de statele membre și acceptate prin consens la nivel european.
Miza protocolului sugerat de Ursula von der Leyen ține de timpul de reacție. Mai exact, un atac asupra unei fabrici care aprovizionează mai multe armate poate avea efecte în toată Europa, deși ancheta începe într-o singură țară. De aceea, coordonarea are valoare când informația ajunge la ceilalți aliați înainte să fie lovit următorul obiectiv.
Și în toată această discuție, ei bine, România are tot interesul să ceară proceduri clare și acces rapid la sprijin. De ce?
Păi pentru că trebuie să ne protejăm lanțurile industriale, despre care vorbește și generalul în retragere Chris Badia într-un interviu publicat de Aerospace & Defence pe 4 septembrie și pe care l-am recomandat în ediția de vinerea trecută a FLANC.
Chris Badia, din poziția de fost comandant adjunct al Comandantului Aliat pentru Transformare din NATO, pune această temă în centrul reînarmării europene. Revin la ea pentru că deciziile acestei săptămâni dau și mai multă greutate politică argumentelor sale.
Ce cred că ar trebui să facă decidenții politici și militari e să judece contractele în care e angajat statul român și sau mai ales după cât de ușor poate fi înlocuit un furnizor care ar putea să se blocheze și să nu mai livreze ce a promis contractual. Atenția la acest aspect e crucială, mai ales în timpul războiului, căci o singură piesă de luptă fără alternativă poate ține pe loc un echipament de milioane sau zeci de milioane de euro.
Indiferent de cine guvernează la Palatul Victoria și cine conduce Ministerul Apărării, atenția la detaliile din contracte. Iar statul român trebuie să aibă acces la documentațiile furnizorilor, capacitatea lor locală de reparație, o listă cu furnizori alternativi și un pachet de comenzi suficient de previzibile încât o companie să angajeze oameni.
Transferul de tehnologie trebuie să poată fi urmărit până la fabrica în care cineva o folosește. În fond, contribuabilul plătește și pentru capacitatea țării de a se descurca atunci când apar probleme. Sau mai ales atunci când apar probleme.
În intervenția sa în Parlamentul European, premierul canadian Mark Carney a propus o cooperare aprofundată Canada–UE în materie de minerale critice, apărare, energie, AI și spațiu. Argumentul lui este reziliența construită împreună, prin capacități complementare. Pentru Europa, această relație cu guvernul canadian poate lărgi baza de furnizori și resurse în domeniul apărării și al securității.
Dar pentru România, întrebarea devine foarte concretă: cu ce intrăm în aceste proiecte și ce putem livra noi efecitv ca stat? Suntem doar cumpărători sau putem livra și ceva clar?
Discuția asta nu există la București, dar cred că ar trebui să înceapă să aibă loc, căci România are nevoie să știe unde poate produce, ce poate repara și cât timp poate susține echipamentele cumpărate. De răspunsurile astea depinde câtă libertate de decizie ne rămâne într-o criză.
FIVE SIGNALS
1. Fabricile de apărare devin un real obiectiv de securitate
După mai multe incendii și incidente suspecte, ASD (organizația care reprezintă industria europeană de apărare), cere o relație mai strânsă între companii și autorități. Publicația Breaking Defense a adunat, pe 11 septembrie, reacțiile din industria europeană de apărare. Unele anchete sunt încă în desfășurare, așa că ar fi pripit să punem eticheta de sabotaj rusesc pe fiecare incident. DAR tocmai aici este problema, căci o fabrică strategică nu poate aștepta verdictul penal final ca să afle dacă trebuie protejată.
Pentru armatele europene, un incendiu într-o hală de producție nu e doar problema unei companii private. Înseamnă muniție care ajunge mai târziu pe front, piese care lipsesc și blochează apărarea directă, contracte întârziate și, uneori, capacități care rămân doar pe hârtie și în discursurile politicienilor, dar nu se mai transformă în realitate ÎN SECURITATE.
O sursă din industria de apărare românească a comentat pentru newsletterul FLANC, spunând că Europa trebuie să înceapă să înțeleagă că reînarmarea nu înseamnă doar să construiești mai multe fabrici, ci să fii capabil să le ții în funcțiune când presiunea crește.
2. Finlanda se apropie de descurajarea nucleară franceză
Finlanda a făcut încă un pas într-o discuție care până nu demult părea rezervată marilor puteri nucleare. Pe 14 septembrie, guvernul de la Helsinki a anunțat participarea la inițiativa franceză privind descurajarea nucleară extinsă, în timpul Summitului Arctic la care a participat și Nicușor Dan.
Președintele Alexander Stubb spune că inițiativa completează descurajarea NATO și că Finlanda nu urmărește staționarea armelor nucleare pe teritoriul său în timp de pace. Butonul de comandată rămâne însă la Paris.
Dincolo de Finlanda, mișcarea spune ceva mai important despre Europa. Discuția despre apărare prin capacitate nucleară intră tot mai clar în arhitectura de securitate a continentului și nu mai reprezintă un subiect tabu.
Evident, întrebarea reală CARE TREBUIE SĂ I SEPUNĂ DIN NOU președintelui Nicușor Dan e despre cum vede Bucureștiul această reașezare și ce rol își imaginează pentru sine într-o Europă care începe să vorbească tot mai serios despre propriile instrumente de descurajare pe care le are deja la dispoziție și care nu depind de voința americanilor și mai ales a lui Donald Trump.
3. Atacul de la Yahodyn (Ucraina)
Uneori, diferența dintre o știre și o tragedie stă în câteva minute. Sună aproape teatral, dar e cât se poate de real. Pe 13 septembrie, o dronă rusească a lovit locomotiva unui tren evacuat în apropierea frontierei cu Polonia. Boris Johnson și Carl Bildt se aflau într-o altă garnitură, care trecuse anterior prin zonă. Fostul prim-ministru suedez, a corectat ulterior informațiile care îi plasau în trenul lovit.
Nu există date clare care să susțină ideea că atacul i-ar fi vizat. Dar ce avem, în schimb, e o demonstrație foarte concretă despre ce înseamnă avertizarea timpurie. Pasagerii au fost evacuați, circulația a fost gestionată, iar lovitura nu s-a transformat într-un bilanț mult mai grav. Iar asta arată că, într-un război care ajunge cu infrastructura civilă până la câțiva kilometri de frontiera NATO, timpul dintre informație și reacție devine parte din capacitatea reală de apărare și mai ales de salvare de vieți.
4. Spania începe să se apere mai bine din punct de vedere naval
O navă militară nu devine inutilă doar pentru că este veche, devine vulnerabilă dacă amenințările se schimbă mai repede decât protecția pe care ea poate să o ofere, asta mi-a spus un membru în rezervă al Forțelor Navale Române la ceremonia de pe 15 august de Ziua Marinei.
Corespodență de la Ziua Marinei. Statul român vorbește mult despre prezența sa la Marea Neagră. Dar suntem capabili să ne apărăm interesele din larg?
Au fost azi la Constanța aproape toți oamenii importanți din statul român, de la decidenți politici, reprezentanți ai instituțiilor de forță, diplomați, personalități din mediul de business, inclusiv oameni care funcționează ca un liant între sectorul privat și stat. Și, dincolo de discursurile oficiale, în discuțiile la care am luat parte sau pe care d…
Ei bine, Spania vrea să nu aibă astfel de probleme și încearcă să le rezolve prin achiziția sistemelor SIMBAD RC pentru nava Juan Carlos I și două fregate din clasa Santa María. Mișcarea arată cum marinele europene încearcă să adapteze ceea ce au deja la un mediu în care dronele, rachetele și atacurile la joasă altitudine schimbă regulile jocului.
Pentru România, evident, lecția e simplă și destul de incomodă, căci ne indică faptul că nu putem aștepta navele care urmează să se producă în următorii ani prin SAFE. Flota existentă trebuie să poată supraviețui amenințărilor de astăzi. Bine, faptul că un sistem a fost cumpărat nu înseamnă că vulnerabilitatea a dispărut peste noapte. Nu trebuie să avem astfel de iluzii. Dar trebuie să înțelegem că integrarea, testarea și folosirea lui în condiții reale sunt cele care fac diferența dintre o achiziție și o capacitate reală de apărare.
5. Rheinmetall deschide interfețele Battlesuite
Rheinmetall spune că vrea să facă Battlesuite mai deschis către alte sisteme. Pe 11 septembrie, compania a anunțat publicarea specificațiilor pentru unele dintre interfețele platformei, ceea ce ar trebui să permită integrarea mai ușoară a echipamentelor produse de alți furnizori. Asta-i o știrea importantă într-o industrie în care fiecare companie își construiește propriul ecosistem. Drept urmare, un gigant ca Rheinmetall, când pune pe masă ideea de interoperabilitate reală, trebuie ascultat. De ce? Păi pentru că pentru statele care cumpără sisteme de zeci sau sute de milioane de euro, interoperabilitatea nu e doar un detaliu tehnic, ci și o formă de independență față de furnizor.
Doar că, să fim atenți la detalii. „Deschis” într-un comunicat de presă nu înseamnă automat deschis și în teren. Ce trebuie urmărit în următoare perioadă este ce pot conecta efectiv clienții din interfeța celor de la Rheinmetall, cât îi costă și câtă libertate păstrează după semnarea contractului.
WHAT WE’RE HEARING
Freyja are sprijin politic și încă are de trecut testele
Freyja este proiectul antirachetă construit în jurul interceptorului FP-7X al companiei ucrainene Fire Point, care încearcă să lege într-un singur sistem radare, ghidaj, comandă și control și racheta propriu-zisă. Iryna Terekh, CEO Fire Point, a descris pentru Breaking Defense integrarea tehnologiilor și selecția partenerilor pentru Freyja, cu un test inițial urmărit până la sfârșitul anului. Concret, Fire Point caută „cei mai buni jucători” din industrie pentru integrarea tehnologiilor.
Din interiorul companiei, Denys Shtilerman (cofondator și chief designer Fire Point) rezumă foarte bine unde este proiectul: „Racheta, ca rachetă, este gata”. Problema grea începe după aceea, când toate componentele trebuie să funcționeze împreună suficient de repede încât să intercepteze o țintă balistică.
Pe 16 septembrie, Ursula von der Leyen a invocat Freyja ca exemplu al cooperării dintre Ucraina și industria europeană de apărare. Sprijinul politic contează, dar următorul moment care contează cu adevărat este testul. De ce?
Păi pentru că vizibilitatea politică poate aduce resurse, însă capacitatea de interceptare va trebui demonstrată prin rezultatul unui test, cu tot cu limitele lui, urmat de un calendar credibil de producție.
Și chiar dacă testul reușește, mai rămâne problema producției. Armin Papperger, CEO Rheinmetall, o spune direct: „Pur și simplu nu poți produce rachete atât de repede”.
Iar Business Insider arată ce înseamnă partea mai puțin spectaculoasă a unei apărări antiaeriene care chiar funcționează. În cazul Patriot, armata americană nu mută doar lansatoarele, ci și radarul, centrul de comandă, generatoarele, echipele și interceptoarele, toate coordonate astfel încât bateria să poată deveni operațională în câteva zile.
O sursă din MApN care a vorbit pentru FLANC (sub protecția anonimatului) spune că un interceptor bun nu valorează mare lucru dacă restul sistemului nu ajunge la timp, nu comunică și nu poate fi susținut în teren. „România trebuie să se uite și să învețe aceste lecții de la alții, că nu e suficient să cumperi doar o rachetă. E bine să cumperi un întreg lanț care trebuie să funcționeze sub presiune, în caz că ne atacă și pe noi rușii”, susține sursa.
RADAR ROMÂNIA
Drona care a căzut în Suceava
Pe 12 septembrie, după avertizări primite de la Ucraina și Republica Moldova, România a ridicat două F-16. Populația din Botoșani a primit RO-Alert la 16:20; aparatul a fost găsit la Botoșenița Mare, în Suceava. Nu au fost victime. Biziday estimează un parcurs de aproximativ 100 km în România, însă această distanță nu apare în comunicatul MApN reprodus de publicație.
Faptul că a căzut pe câmp ne-a scutit de o tragedie. Însă rămâne de explicat cum a fost urmărită ținta și ce opțiuni de intervenție au existat. De ce? Păi fix pentru că publicul are nevoie de concluziile incidentului și de măsurile luate după el. Repetarea alertelor, fără o explicație despre ce se îmbunătățește, consumă încrederea oamenilor, iar asta duce în final la obișnuință și lipsă generală de încredere în sistemul de prevenție.
Pe 15 septembrie au urmat două alerte pentru nordul Tulcei și o nouă decolare a aeronavelor F-16. MApN precizează că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul național. Bilanțul pentru 2026, actualizat în aceeași zi, indică 73 de atacuri lângă frontieră, 56 de situații cu aeronave ridicate, 27 de pătrunderi neautorizate și patru drone doborâte.
Rezerva și aliații sunt parte din răspuns
Astăzi se termină MOBEX, exercițiul care s-a desfășurat între 14 și 18 septembrie în Neamț, Suceava și Botoșani, cu participarea rezerviștilor și evaluarea pregătirii pentru apărare. Exercițiul era planificat înaintea incursiunii din 12 septembrie. Merită ca MApN să transmită ce probleme de mobilizare au ieșit la suprafață chiar în timpul acestui exercițiu și cum vor fi corectate, ținând cont că realitatea s-a pliat direct cu pregătirea în caz de situație de criză.
În plus, pe 16 septembrie, miniștrii apărării din România și Spania s-au întâlnit la baza Mihail Kogălniceanu. MApN a evidențiat contribuția piloților spanioli și a trupelor din grupul de luptă al NATO.
DEFENSE MONEY
Războiul scumpește nu doar armele, ci energia și logistica necesare pentru a le produce
Joi, pe 17 septembrie, Ursula von der Leyen a anunțat o alocare de 3,3 miliarde de euro pentru rachete și drone destinate Ucrainei. Următorul lucru de urmărit este cât de repede finanțarea asta ajunge în comenzi și livrări care să susțină capacitatea de rezistență a ucrainenilor în fața invadatorilor ruși ai lui Putin.
Separat, în Golf, nesiguranța se vede direct în costul transportului. Bloomberg a relatat că un petrolier pe ruta Golful Persic–China ajunsese să coste peste 1 milion de dolari pe zi. Chiar și navele care plecau din Golful Oman, evitând strâmtoarea Hormuz, ajungeau la aproximativ 644.000 de dolari pe zi. Explicația e simplă: când rutele obișnuite devin riscante, navele ocolesc, fac transferuri suplimentare și stau mai mult timp ocupate. Asta înseamnă mai puține petroliere disponibile și costuri mai mari.
AFP a relatat pe 15 septembrie blocarea conductei saudite East–West, pe fondul atacurilor și al presiunii asupra rutelor maritime. Situația a evoluat, iar Bloomberg scria joi despre intenția de a restabili aproximativ jumătate din capacitate în câteva zile și funcționarea integrală în șase săptămâni. Însă orice plan rămâne expus acelorași riscuri care au produs avaria.
Qatarul arată o altă față a aceleiași vulnerabilități. Capacitatea nominală de circa 77 de milioane de tone de GNL pe an a sistemului de la Ras Laffan nu garantează exportul: oprirea producției din martie și nesiguranța Hormuzului au afectat ambele verigi. Iar o analiză The Merchant’s News din 14 septembrie urmărește fix cum competiția pentru încărcături scumpe pune presiune pe consumatori și industrie.
Iar pentru Europa, această presiune ajunge și în costul reînarmării.
În Defense Business Brief-ul din 10 septembrie al celor de la Defence One se vorbește aplicat despre producția robotizată, lipsa meseriașilor și controlul transferurilor de armament. Machina Labs descrie extinderea producției flexibile asistate de AI și roboți.
Pentru România, relevanța acestei discuții e cât se poate de practică, căci investițiile în utilaje trebuie însoțite de oameni care le folosesc și de proceduri care certifică piesele. Asta trebuie să înțeleagă și politicienii, că o hală nouă are valoare militară când livrează repetat la calitatea și în ritmul cerute, nu doar că arată bine în poze.
BATTLEFIELD
În Marea Neagră dronele au început să se vâneze între ele
Forțele Navale ucrainene au anunțat, pe 12 septembrie, distrugerea unei drone marine rusești de către o platformă Sargan 3000 și au prezentat confruntarea drept prima de acest fel din istorie. Premiera este revendicată de partea ucraineană, iar episodul arată extinderea rolului acestor instrumente de luptă care pot fi folosite și pentru a combate alte sisteme fără echipaj.
Iar România trebuie să includă această evoluție în protecția porturilor și a infrastructurii offshore. Deci, din nou, trebuie să fim mult mai atenți la războiul de lângă noi.
În plus, pe 17 septembrie, un atac rusesc asupra unei nave comerciale sub pavilion tanzanian a ucis căpitanul și a rănit trei membri ai echipajului, potrivit autorităților ucrainene citate de Reuters. Deci vedem cum în Marea Neagră se extinde riscul pentru navigația civilă.
AI-ul ajunge și în proiectele de rachete
Business Insider scrie că Ucraina dezvoltă rachete de atac asistate de inteligență artificială.
Dar noi, aici în FLANC, nu luam de bun tot ceea ce se întâmplă. Ci verificam și așteptăm rezultate concret. Prin urmare, „AI” este un termen prea larg ca să ne spună, singur, cât de performantă este arma. Important e mai ales ce face concret inteligența artificială: ajută racheta să identifice ținta, să-și corecteze traseul sau să ia anumite decizii fără intervenție umană? Abia apoi putem vorbi despre cât de precisă și eficientă este tehnologia. Până nu vedem rezultate din teste sau din folosirea în luptă, avem deocamdată o direcție de dezvoltare, nu dovada unei revoluții militare.
Pe de altă parte, acordul britanico-ucrainean privind Avengers AI Labs, prezentat pe 16 septembrie, urmărește valorificarea datelor operaționale pentru dezvoltarea tehnologiilor militare. Experiența de război devine o resursă pentru cercetare. Accesul la date trebuie însă însoțit de evaluarea sistemelor construite cu ele, iar ăsta e un lucru pe care trebuie să-l urmărim. Iar noi vom face asta prin FLANC.
Rheinmetall spune că pentru protejarea infrastructurii nu ajunge doar să detectezi o dronă. Trebuie să legi senzorii care o văd de sistemele care o pot bruia, devia sau doborî. Compania germană a prezentat această abordare pe 9 septembrie. Deocamdată, vorbim însă despre soluția prezentată de producător, nu despre o performanță demonstrată independent. Întrebarea importantă pentru orice cumpărător este cât de bine funcționează sistemul în condiții reale și împotriva tipului de drone pentru care a fost cumpărat.
THE DOCUMENT
De ce spațiul devine infrastructură militară
Marea Britanie a publicat pe 8 septembrie STRATEGIA SPAȚIALĂ pentru 2027–2035, cu un plan interinstituțional de peste 7,8 miliarde de lire până în 2030. Prioritățile includ comunicațiile prin satelit, supravegherea spațiului, operațiunile de service și producție pe orbită și accesul la lansare. Pentru informații, supraveghere, recunoaștere și control spațial sunt prevăzute 880 de milioane de lire până în 2030.
Guvernanții și strategii statului român nu trebuie să ignore subiectul, căci el vorbește și despre dependențele proprii. Mai concret spus, pentru securitatea României e important cine furnizează imaginile, cât de repede le primește armata și ce servicii rămân disponibile sub presiune într-o situație de criză.
Competiția militară din spațiu capătă și o retorică mai explicită. Pe 16 septembrie, generalul american Dan Caine a vorbit despre pregătirea forțelor pentru medii contestate până în spațiul cislunar, între Pământ și vecinătatea Lunii. Defense One subliniază că nu a precizat dacă includea suprafața lunară.
Separat, The Telegraph semnalează că China și SUA dezvoltă arme noi într-o cursă pentru controlul spațiului. Mai exact, se au în vedere sateliți chinezi capabili să deplaseze alte vehicule spațiale. Așa că putem observa foarte clar cum protejarea accesului la servicii orbitale devine o problemă militară foarte terestră.
Ce urmărim între 18 și 25 septembrie
18–19 septembrie: NATO Military Committee Conference din Danemarca, unde conducerea militară a Alianței se reunește pentru conferința anuală a Comitetului Militar NATO.
22 septembrie: începe dezbaterea generală a Adunării Generale ONU de la New York, unde Explicativ va avea corespondență specială direct de la Națiunile Unite.
22–25 septembrie: EURO DEFENCE EXPO din Essen. Aici industria europeană de apărare va discuta despre drone, robotică, AI, cybersecurity, logistică și producție, în paralel cu conferința NATO Joint Air Power Competence Centre.
23 septembrie: summit ONU pentru climă și tranziție energetică. Deși nu e legat direct de sectorul apărării, e un reper de urmărit inclusiv prin prisma securității energetice și a competiției pentru resurse.
Trei recomandări care merită timpul tău
Ce să citești: Reportajul „Jared Kushner’s Dollar Diplomacy” din The New Yorker. Se urmărește suprapunerea dintre afacerile lui Kushner și diplomație, inclusiv legăturile cu statele din Golf și investițiile din Balcani. Este util pentru înțelegerea cercurilor de influență din jurul administrației Trump.
Ce să vezi: Reportajul DW România intitulat EUROPEO: Războiul hibrid al Rusiei în Țările Baltice.
Ce să asculți: Discursul Ursulei von der Leyen din 16 septembrie, urmărind pasajele despre securitate și capacități comune de apărare.