„Make Money Not War”. Cum a devenit războiul lui Putin în Ucraina paravanul unui mega-deal economic între SUA și Rusia

Ceea ce anticipam mulți și am tot spus, ei bine, acum e și oficial. Adevăratul „plan de pace” al lui Trump pentru Ucraina se rezumă la bani, mulți bani pe care ar urma să-i facă cu Rusia invadatoare.

Foto: Getty Images

Wall Street Journal (ziar de dreapta din SUA și apropiat mai mult de republicani) dezvăluie azi că în zilele care au urmat summitului din Alaska, pe masa celor mai importanți oficiali de securitate din Europa a ajuns un plic maro folosit doar pentru informații cu adevărat sensibile.

Raportul, întocmit de o agenție de informații europeană, detalia pentru prima oară dimensiunea reală a discuțiilor economice derulate între administrația Trump și regimul de la Kremlin.

Nu era vorba doar de un brainstorming diplomatic sau de un exercițiu teoretic, ci de schițe concrete pentru marile proiecte comerciale pe care Washingtonul era dispus să le exploreze cu Moscova: exploatarea comună a pământurilor rare din Arctica, relansarea unor conducte energetice aflate sub sancțiuni și posibila revenire a marilor companii petroliere americane în proiecte înghețate din Siberia și Extremul Orient rus.

Pentru oficialii europeni, obișnuiți să trateze Rusia ca pe o amenințare militară strategică, faptul că aliatul SUA iau în calcul parteneriate economice profunde cu aceeași Moscovă care bombardează Kievul și ocupă teritorii ilegal ucrainene a căzut ca un trăsnet.

Șocul nu a fost doar legat de conținutul ideilor, ci și de metoda prin care au fost generate. Documentul arăta că o mare parte a acestor discuții se desfășuraseră în afara circuitelor diplomatice obișnuite, prin canale paralele dominate de oameni de afaceri apropiați de Trump și oligarhi conectați direct la Kremlin.

Jurnaliștii de la Wall Street Journal scriu că, în spatele scenei, doar trei oameni de afaceri (americanul Steve Witkoff, ginerele lui Trump Jared Kushner și bancherul rus Kirill Dmitriev) au lucrat la acest plan pentru a opri războiul din Ucraina, dar într-un mod care să le satisfacă interesele și care nu ține cont de garanții de securitate solide sau de negocieri diplomatice tradiționale.

Planul a fost gândit din perspectiva unor mega-afaceri între SUA și Rusia. Dmitriev, șeful fondului suveran al Rusiei și emisar al lui Putin în negocierile cu SUA, a propus o viziune în care marile companii americane ar exploata resurse rusești, accesând inclusiv cele 300 de miliarde de dolari ale băncii centrale ruse înghețate în Europa. Ideea centrală a Kremlinului ar fi, de fapt, pace prin business, nu prin geopolitică, fix modelul exportat din Orientul Mijlociu.

Conform unor oficiali occidentali citați de jurnaliștii americani sub protecția anonimatului, Kremlinul pregătea această strategie încă înainte de inaugurarea lui Trump:

• adică să evite establishmentul diplomatic american și să convingă administrația Trump să privească Rusia nu ca pe un adversar militar, ci ca pe o uriașă oportunitate economică.

Iar Dmitriev a găsit în Witkoff și Kushner interlocutorii perfect aliniați cu această logică. De ce? Căci pentru Trump și apropiații săi, granițele, conflictele și doctrinele de securitate contează mai puțin decât o mare „înțelegere” care aduce profit.

Când primele versiuni ale planului au ajuns în presă, după publicarea lor în Axios, evident că a urmat valul de reacții. Liderii europeni și ucraineni au văzut o schiță care prelua multe dintre tezele rusești, ignorând liniile roșii ale Kievului și oferind Moscovei acces comercial masiv în schimbul unor concesii teritoriale din partea Ucrainei. S-a dovedit apoi că planul fusese pus pe masă de ruși și doar aprobat de americani la întâlnirea de la finalul lunii octombrie de la Miami.

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a rezumat brutal planul, spunând adevărul, adică faptul că „nu e un plan de pace, e un plan de afaceri”. În plus, temerile Europei, care a creat rapid o contrapropunere la plan, au fost că SUA ar intra în parteneriate economice cu Rusia, marginalizând continentul și aliații săi și oferind în același timp Moscovei o cale de revenire în sistemul global fără responsabilitate pentru agresiune.

Wall Street Journal detaliază cum companii și miliardari americani au început discret să tatoneze revenirea pe piața rusă prin exploatări de gaze în Arctica, investiții în Lukoil, cumpărarea Nord Stream 2 și concesiuni miniere și energetice.

Mai exact:

• Miliardarii ruși aflați sub sancțiuni, precum Gennady Timchenko, Yuri Kovalciuk și frații Boris și Arkady Rotenberg, au trimis reprezentanți pentru a se întâlni discret cu companii americane.

• Mai devreme în acest an, reprezentanți ai Exxon Mobil s-a întâlnit cu reprezentanți ai celei mai mari companii energetice de stat a Rusiei, Rosneft, pentru a discuta revenirea la uriașul proiect de gaze Sakhalin.

• Gentry Beach, prieten din facultate al lui Donald Trump Jr. și donator pentru campania lui Trump senior, a purtat discuții pentru a achiziționa o participație într-un proiect rusesc de gaze din Arctica.

• Stephen P. Lynch, care a plătit 600.000 de dolari anul acesta unui lobbyist apropiat de Trump Jr., încearcă să obțină o licență de la Departamentul Trezoreriei pentru a cumpăra conducta Nord Stream 2 de la o companie de stat rusească.

• Mai mult, compania americană Exxon și miliardarul Todd Boehly au explorat achiziționarea activelor deținute de Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia.

• Mai recent, oamenii de afaceri conectați de regimul lui Putin, cum sunt Gennady Timchenko, Yuri Kovalciuk și frații Rotenberg, au oferit omologilor americani concesii pentru exploatarea gazelor naturale în Marea Okhotsk, precum și în alte patru locații potențiale, potrivit unui oficial european din domeniul securității și unei persoane familiarizate cu negocierile.

Practic, se pregătește o nouă arhitectură economică ruso-americană peste capul Europei. Iar Wall Street Journal scrie că Steve Witkoff și Jared Kushner sunt singurii care joacă roluri în facilitarea discuțiilor de afaceri dintre interesele americane și rusești, evident, raportându-i direct lui Trump.

De ce e Witkoff un pericol așa mare? Pentru că a avut mai multe întâlniri cu Putin în care a notat direct „ofertele” Moscovei, iar o parte a administrației SUA nu a fost informată: nici CIA și nici Departamentul de Stat condus de Marco Rubio. Aceștia au aflat din surse europene sau post-factum.

În august, la summitul Alaska, Putin a reluat teza istorică a „unității rușilor și ucrainenilor”, iar negocierile au eșuat. Totuși, Witkoff a continuat să împingă ideea unui acord bazat pe tarife comerciale, investiții și un set de concesii teritoriale din partea Ucrainei, mai notează Wall Street Journal.

Practic, a făcut ca esența adevăratul plan al administrației Trump să nu constea într-o reglementare a războiului pe criterii de securitate sau drept internațional, ci pe un mare troc: profit economic în schimbul „păcii”.

Abordare asta, în care marile investiții devin garanția împotriva conflictelor, iar resursele Rusiei sunt premiul i-a alarmat pe europeni, care văd riscul ca Moscova să fie recompensată pentru agresiune și ca SUA să-și repoziționeze strategia globală exclusiv prin logica business-ului.

Toată această uriașă tranzacție comercială ambalată în limbajul negocierilor geopolitice nu indică decât că teritoriul Ucrainei devine o monedă de schimb, iar securitatea țării și a Europei, în ansamblu, e tratată ca o clauză secundară într-un contract de business global, așa cum îi place lui Trump.

Numai că ideea că banii vor opri gloanțele și că infrastructura economică va conta mai mult decât frontiera ucrainenilor violată de Rusia pare, pentru mulți oficiali de la Kiev și Bruxelles, nu doar periculoasă, ci profund cinică.

Iar Wall Street Journal mai scrie și că atunci când președintele Zelenski a venit la Washington cu solicitarea clară de a primi rachete Tomahawk, acele arme de rază lungă care ar fi putut lovi rafinăriile rusești și ar fi schimbat raportul de forțe pe teren, Steve Witkoff avea o altă ofertă în minte. În loc de putere militară, i-a propus președintelui Ucrainei un mecanism comercial: o scutire tarifară pe zece ani, care ar deschide piețele americane pentru exporturile Ucrainei și ar crea un flux economic atât de mare încât, în viziunea lui, ar „super-alimenta” economia țării. Era o inversare totală a logicii tradiționale a războiului pe ideea: în loc de rachete, vă dăm stimulente fiscale.

Schimbarea asta de paradigmă nu e un accident, ci o expresie a filosofiei pe care administrația Trump o aplică în fiecare dosar, fie că e vorba de Orientul Mijlociu, fie că e vorba de relația cu Kremlinul. Transformă orice conflict într-o negociere comercială. Dar aici apare cel mai mare pericol, pe care nu l-a observat sau nu a vrut să-l observe Witkoff.

El nu a pus pe masă o soluție militară sau juridică, ci o ofertă de piață, ca și cum războiul ar fi un litigiu economic care poate fi închis printr-un „deal” avantajos. Iar invitația pentru Ucraina de a renunța la paradigma securității dure și să adopte logica tranzacției, în speranța că un cadru comercial generos va compensa lipsa armelor avansate, e o utopie pe care a înțeles foarte clar Kievul. De aceea au zis „pas”, pentru că știu că Rusia nu poate fi oprită din agresiunea continuă asupra ucrainenilor printr-o înțelegere economică, oricât de atractivă ar fi pe hârtie.

Cu alte cuvinte, atunci când Trump vorbește despre pace, el nu vorbește, de fapt, despre un proiect menit să reglementeze corect războiul, ci de un imens troc geopolitico-economic, în care profitul înlocuiește principiile, iar investițiile devin garanții de securitate. Europa a intuit riscul și și-a dat seama că dacă agresiunea rusă e recompensată cu contracte de business, atunci regulile ordinii internaționale se prăbușesc.

Practic, securitatea europeană reprezintă acum pentru președintele SUA doar o notă de subsol dintr-un plan menit să-i facă și mai bogați pe șmecherii cu bani din rețeaua MAGA și clanul Trump.

Și mai e un detaliu de care vreau să vorbesc: Putin i-a înmânat lui Witkoff o medalie la Ordinul Lenin la ultima vizită a emisarului lui Trump la Moscova, cu rugămintea să o transmită unui adjunct al CIA al cărui fiu, bolnav psihic, fusese ucis luptând de partea Rusiei în Ucraina.

Acest detaliu, aparent bizar și secundar pe care îl dezvăluie Wall Street Journal, este de fapt simbolul perfect al întregii situații: granița dintre diplomație și manipulare a devenit fluidă, iar gesturile aparent „umane” sunt instrumentate de Kremlin pentru a crea breșe emoționale și politice în interiorul instituțiilor americane de informații.

Medalia nu este un act de compasiune, ci o piesă într-o strategie sofisticată de captare, de seducție geopolitică și de legitimare a propriului regim prin gesturi menite să creeze confuzie și să sugereze o apropiere personală acolo unde, de fapt, există doar interes strategic. În logica acestui plan, până și durerea unei familii americane devine parte a unei operațiuni de persuasiune, în același fel în care teritoriul Ucrainei a fost tratat ca o variabilă într-un joc economic mai mare. Iar asta, prieteni, e încă o dovadă, dar mai era nevoie să avem vreuna, că pentru Putin totul reprezintă material care poate fi transformat în monedă de schimb pentru satisfacerea propriilor interese, inclusiv tragedia.

Cum a devenit „pacea pentru Ucraina” o operațiune rusească: Cronologia unei dezinformări strategice

---