Prudența lui Nicușor Dan. România a reacționat bine în culise, dar a comunicat prost în public. De ce nu avem puterea de a activa Articolul 4 al NATO
Cu ce rămânem după ziua de ieri? Dincolo de emoția momentului, de care recunosc că m-am lăsat și eu purtat ca jurnalist, rămânem cu faptul că a fost o zi în care președintele Nicușor Dan a acționat strategic mai bine decât a părut la prima vedere. Problema e însă că statul român a rămas vulnerabil pe frontul narațiunii publice, iar ziua s-a încheiat cu triumful propagandei ruse.
Deci cred că trebuie făcută o distincție fără de care riscăm să ratăm chiar miza momentului. Una este reacția strategică, diplomatică și operațională a statului român. Alta este comunicarea publică a acestei reacții.
Mai multe surse politice mi-au confirmat că președintele Nicușor Dan nu a reacționat impulsiv și nu a vrut să transforme incidentul de la Galați într-un pretext de escaladare fără acoperire. Dimpotrivă, pare că a încercat să câștige timp, să calibreze răspunsul statului cu ce își doresc aliații și să evite exact capcana în care Rusia ar fi vrut probabil să împingă România: o reacție nervoasă, prost pregătită și ușor de exploatat apoi în mai multe moduri.
În diplomație, lucrurile nu sunt aproape niciodată ceea ce par la prima vedere.
Un fost ambasador al României într-o țară importantă din NATO, care a vrut să rămână sub protecția anonimatului, mi-a spus că uneori, ceea ce publicul vede ca ezitare este, de fapt, un control calculat al escaladării. Alteori, ceea ce pare ca o reacție prea prudentă sau întârziată poate fi rezultatul unei coordonări mai largi cu aliații, cu NATO, cu Ucraina și cu serviciile care urmăresc de mai mult timp anumite celule care sunt active pe teritoriul statului român și caută să exploateze vulnerabilități.
În tot acest context extrem de complicat, statul român are obligația să explice această prudență și nu TREBUIE să lase goluri de interpretare în care intră imediat propaganda Kremlinului, pentru că am văzut că rețelele de dezinformare au fost extrem de active și eficiente de-a lungul zilei.
Cine a citit prima dată în dimineața zilei de 29 mai știrea cu drona care a căzut pe acoperișul blocului de locuințe din Galați s-a gândit prima dată la activarea Articolului 4 din NATO, care presupune consultări cu aliații. Eu însumi am cerut public ca o astfel de cerință să fie făcută publică după ședința CSAT.
Numai că activarea Articolului 4 din tratatul NATO nu e, în realitate, o decizie care aparține total României.
Formal, da, țara noastră poate cere consultări în NATO atunci când consideră că securitatea ei este amenințată. Politic însă, o asemenea decizie se calibrează cu secretarul general al NATO, cu aliații relevanți și cu oamenii care gestionează concret postura militară a Alianței, după cum mi-a indicat o sursă politică de la Bruxelles care cunoaște traseul deciziei în interiorul NATO.
Cum arată acest traseu? Păi președintele României vorbește cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, care apoi vorbește mai departe cu decidenții militari din NATO. Aceștia au rolul de a evalua riscurile și de a măsura consecințele pentru întreaga alianță.
Evaluarea asta, potrivit tot sursei de la Bruxelles, are în vedere și influența pe care o are în NATO statul care e vizat direct de evaluare. Abia apoi se stabilește dacă momentul justifică activarea acestui instrument, adică Articolul 4, care e mai mult un instrument de descurajare a unei potențiale escaladări din partea agresorului.
NATO, mi-au confirmat și două surse din MApN, nu are ca obiectiv să activeze la fiecare incident cu drone, care nu vine la pachet cu victime, Articolul 4.
De ce?
Pentru că l-ar face irelevant.
Probabil că președintele Nicușor Dan și-a dorit, la momentul la care a auzit de incident, să ceară activarea acestui instrument de consultare mai largă în cadrul NATO. Dar la fel de probabil cred că i s-a transmis direct de la Bruxelles, după ce s-a făcut o diagnoză clară a situației în teren, că incidentul de la Galați nu ar trebui urmat de o asemenea măsură.
Ar fi fost în interesul României să ceară activarea Articolului 4? Firește că DA. Însă faptul că nu s-a întâmplat asta și dacă ținem cont și de traseul deciziei de a se activa acest instrument, ei bine, ajungem la concluzia că poziția României se în interiorul Alianței nu are o așa mare greutate reală, dincolo de declarațiile retorice de susținere.
Mai exact, decidenții strategici din NATO cred că au ajuns la concluzia că nu e util să se consume acum un asemenea instrument politic și că el trebuie activat pentru o situație și mai gravă, după un atac mai intensificat sau după un incident care schimbă nivelul amenințării.
După discuțiile pe care le-am avut ieri și după ce am fost atent la cum s-a desfășurat ziua în fiecare moment ce a ținut de acest incident cu drona de la Galați, am rămas fără răspuns la o întrebare extrem de simplă: dacă România ar fi contat cu adevărat mai mult în arhitectura operațională și politică a NATO, răspunsul ar fi fost mai ferm?
Și aici nu vorbim despre retorica publică, care există, este importantă și sună bine. Vorbim despre greutatea reală pe care o avem când cerem ceva în interiorul Alianței.
Și trebuie să recunoaștem că nu avem o asemenea greutate, pentru că România s-a complăcut ani la rând cu improvizația, lipsa de pregătire și de consolidare a capacităților de apărare și ideea de „las-o așa că merge și așa”.
Înainte de Articolul 4 din NATO, există Articolul 3, care presupune obligația fiecărui stat membru de a-și menține și dezvolta propria capacitate de rezistență și apărare individuală și colectivă împotriva unui atac armat, prin eforturi continue, dezvoltare de capacități și asistență reciprocă.
România nu a excelat deloc la acest capitol ani la rând. Iar acum plătim factura mediocrității unei elite politice transpartinice.
Oricând de mult s-ar ascunde politicienii români mai vechi sau mai noi după deget și ar încerca să se justifice, problemele de apărare ale României trebuiau rezolvate de România. Ele nu se rezolvă prin declarații de solidaritate sau prin indignarea de după fiecare incident.
De peste 4 ani de zile știm că trăim lângă un război de agresiune pornit de Rusia lui Putin, că rețelele Moscovei testează limitele NATO în toată regiunea, că dronele rătăcesc sau intră în spațiul nostru aerian, că infrastructura de apărare anti-dronă trebuie întărită atât pe flanc cât și în MAREA NEAGRĂ și că statul român are nevoie de proceduri clare pentru astfel de momente.
Și totuși, politica statului român a fost în acești 4 ani de război să sperăm că nu se întâmplă nimic suficient de grav care să ne afecteze. De aia am întârziat să ne pregătim din timp să combatem astfel de incidente.
S-a acționat totuși strategic dintr-un anumit punct de vedere. După ședința CSAT de la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a anunțat că măsura aplicată ca urmare a incidentului cu dronă de la Galați e închiderea întregului Consulat al Rusiei la Constanța declararea actualului consul drept persona non-grata.
Am spus imediat după acel moment că această decizie îi arătă lui Putin că suntem ezitanți și că Rusia poate să-și intensifice provocările asupra securității României.
Însă o sursă politică care cunoaște bine situația de la Constanța mi-a precizat că decizia de a declara persona non-grata consulul general al Rusiei la Constanța și de a închide consulatul trebuie privită nu doar ca o reacție simbolică, ci și ca o mișcare tactică.
De ce? Păi pentru că acest consul era monitorizat cel mai probabil de mai mult timp de serviciile de informații ale statului român și că era nevoie de un moment, adică de o justificare politică solidă, pentru ca măsura să fie luată fără ca Rusia să poată transforma totul într-o simplă acuzație arbitrară.
Privind lucrurile din acest unghi, da, putem să spunem că statul a acționat chirurgical și a folosit un moment de criză pentru a elimina un spion rusesc de pe teritoriul României.
Asta nu înseamnă că România a răspuns perfect. Înseamnă doar că trebuie să separăm lucid planurile. Operațional și diplomatic, lucrurile par să fi fost gestionate mai bine decât s-a văzut la suprafață.
Asta e concluzia pe care eu o trag la rece la peste 24 de ore de la incident.
Comunicarea, în schimb, a fost proastă. Și într-un război hibrid, comunicarea nu este doar un detaliu. E parte din infrastructura de apărare. Dacă nu explici rapid și clar cine este agresorul și care e tot contextul, ei bine, lași spațiul public să fie ocupat de interpretări ostile României și Ucrainei.
Marea greșeală comunicațională a fost că mesajul statului nu a fixat din primul minut narațiunea corectă: responsabilitatea este a Rusiei, Ucraina se apără, iar România trebuie să-și întărească urgent capacitatea de apărare.
În absența acestei propoziții simple, repetate obsesiv de toate instituțiile statului și de toți liderii politici relevanți, au apărut nuanțele periculoase. Iar nuanțele, în astfel de momente, sunt exploatate imediat de propaganda rusă, care nu are nevoie de adevăr, ci doar de ambiguitate.
Președintele NU TREBUIA să pună accentul, în vizita de la Galați, pe faptul că o dronă lovită deasupra Ucrainei și-a modificat traiectoria și a ajuns pe acoperișul blocului.
Faptul că a scos în evidență acest lucru a reprezentat o greșeală de comunicare care a validat involuntar teza că ar fi vina ucrainenilor că drona a ajuns pe teritoriul României. Sigur președintele nu a vrut asta. Dar în comunicarea de criză nu contează doar ce intenționezi să spui, ci și ce lași să se înțeleagă.
Iar când spui ceva tehnic despre traiectorii, devieri sau dinamica unui atac, fără să pui înainte responsabilitatea politică a Rusiei și mai ales contextul, riști să oferi propagandei exact muniția de care are nevoie: „nu Rusia e de vină, Ucraina ne-a adus războiul la ușă”.
Care e vulnerabilitatea centrală a statului român după ziua de ieri? Se vede de pe lună. Nu lipsa totală de reacție, ci lipsa unei narațiuni coordonate.
Liderii politici, măcar ăia care spun că sunt pro-occidentali, nu au avut un mesaj comun. Fiecare a exploatat momentul în funcție de propriul interes. În loc ca statul să vorbească pe o singură voce într-un moment de securitate națională, România a arătat ca nu poate să aibă o poziție matură căci e prinsă între vulnerabilitățile strategice pe care le-a ignorat ani la rând și o criză politică provocată artificial.
Rusia nu are nevoie să cucerească România ca să o slăbească. E suficient să-i testeze reflexele, să-i expună improvizațiile, să-i amplifice tensiunile interne prin propagandă și să arate că, în momentele grele, actorii politici români nu se pot coordona nici măcar în jurul unei propoziții simple care ține dracului de interesul statului român.
Incidentul de la Galați ne-a prins într-un context complicat, cu un guvern interimar, instituții prudente și împărțite în tabere, partide aflate în tensiune și competiție pentru a rămâne la guvernare și o societate extrem de polarizată.
Cred că adevărata lecție a zilei de ieri e că România nu mai poate funcționa cu reflexe de stat liniștit într-o regiune care nu mai e deloc liniștită de 4 fucking ani de zile. Nu poți să ai o frontieră lângă război, drone rusești care ajung pe teritoriul tău, oameni răniți, un guvern interimar și partide incapabile să se coordoneze măcar la nivel de mesaj, iar apoi să speri că lucrurile se vor rezolva de la sine.
România are nevoie de capacități de apărare întărite de-a lungul frontierei cu Ucraina, de proceduri clare de acțiune, de legi clare pentru persoanele afectate în cazul unui incident, de o prezență mai serioasă la nivel diplomatic în NATO și, mai ales, de o doctrină de comunicare în criză pe care să o respecte CA PE TATĂL NOSTRU fiecare partid politic care îmbrățișează valorile europene și transatlantice (nu MAGA).
De ce avem nevoie de toate astea? Pentru că poți să acționezi corect în culise și totuși să pierzi public momentul dacă nu știi să explici în limpede cum stau lucrurile și ce are de făcut statul român.
Sursele politice cu care am vorbit ieri au indicat și că președintele Nicușor Dan ar fi fost în coordonare constantă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în gestionarea incidentului cu drona. De aici și poziția lui Zelenski, care a transmis că Ucraina este gata să ajute România oricând. Poziția a venit la pachet cu mesajul lui Nicușor Dan privind accelerarea cooperării România–Ucraina pe zona de drone.
E o veste bună, dar această cooperare trebuia cerută de România încă din primul an de război, când exista perspectiva faptului că războiul convențional se va transforma într-un război bazat pe tehnologie de ultimă generație și mai ales într-un război al dronelor.
Dar noi am avut coaliția lui Nicu și Marcel patronată de Klaus Iohannis. Am explicat acest lucru într-o intervenție la Euronews.
Altfel, România nu a fost vineri doar lovită de o dronă, ci testată ca stat. Așa că AVEM NEVOIE de o trezire strategică, de instituții care să acționeze, dar și să explice, și de lideri care să fie prudenți fără să pară slabi.
În plus, AVEM NEVOIE și de partide care să înțeleagă că, în fața Rusiei, competiția internă are o limită dincolo de care devine vulnerabilitate națională. Și, mai ales, AVEM NEVOIE de o doctrină simplă bazată pe ideea că atunci când Rusia testează România, România nu trebuie să răspundă isteric, dar nici confuz.
Trebuie să răspundem calm, ferm, coordonat și inteligibil, căci într-un stat serios, puterea nu înseamnă doar să ai capacitatea să reacționezi. Înseamnă să poți arăta, fără ambiguitate, cine este agresorul, ce ai făcut, ce urmează să faci și de ce cetățenii tăi pot avea încredere că nu ești doar spectator la propria vulnerabilitate.