Teatrul unității occidentale de la Casa Albă sau când diplomația nu mai poate ascunde diferențele dintre Trump și europeni
Deși la Casa Albă s-a mimat unitatea, divergențele sunt clare: americanii promit garanții de securitate limitate, europenii cer oprirea focului, iar Putin mizează pe logica forței în fața Kievului.
Haideți să nu ne ascundem după deget și să spunem foarte clar că, în ciuda optimismului lui Trump că este posibil să se ajungă la un acord de pace între Rusia și Ucraina, liderii europeni și-au exprimat neîncrederea față de potențialele promisiuni ale lui Putin.
Las aici pentru istorie poza cu întâlnirea de luni de la Casa Albă. Ea s-a dovedit a fi una intensă, dominată de tonul diplomatic moderat, în care s-a mimat foarte bine unitatea transatlantică în vârful căreia stă SUA, însă rezultatele concrete rămân totuși limitate.
Discuțiile s-au concentrat în principal pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina, o condiție considerată esențială pentru orice viitor acord de pace cu Rusia.
Trump a anunțat la final că aceste garanții ar urma să fie furnizate de mai multe țări europene „în coordonare cu Statele Unite”, ceea ce marchează o schimbare de ton din partea Washingtonului, care până acum a fost reticent în a-și asuma angajamente clare în această direcție.
Zelenski a mers chiar mai departe, afirmând că aceste garanții ar urma să fie formalizate în termen de zece zile și ar include și o achiziție de arme americane în valoare de 90 de miliarde de dolari.
Și haideți să ne oprim puțin la ideea potrivit căreia SUA ar putea contribui la garantarea securității Ucrainei, dacă și când războiul cu Rusia se va încheia.
Cum ar arăta această contribuție la aceste „garanții”?
Depinde foarte mult de modul în care se va încheia războiul și ce parte va fi cea mai favorizată. Abia la acel moment ne putem da seama cum vor arăta garanțiile și cât de mare va fi implicarea americană.
Până atunci putem doar anticipa că există posibilitatea de a trimite trupe americane pe teren, în Ucraina, chiar și în rol de menținere a păcii. Dar opțiunea asta e considerată puțin probabilă, căci Trump privește războiul ca fiind în primul rând problema Europei.
Mai plauzibilă ar fi varianta unei misiuni aeriene sau maritime de supraveghere la Marea Neagră. SUA au desfășurat deja zboruri de supraveghere pentru monitorizarea frontului, dar între o misiune de recunoaștere și un potențial conflict armat direct cu Rusia există o diferență enormă, ceea ce face ca varianta asta să fie și ea destul de greu de acceptat pentru a fi pusă în practică, așa cum bine observă și BBC News.
Cel mai probabil sprijin pe care îl vor acorda americanii ar fi prin livrarea de informații de tip satelitar și logistică pentru o eventuală forță de reasigurare a păcii condusă de Marea Britanie și Franța în Ucraina.
Știm cu toții deja că informațiile satelitare și aeriene americane au fost vitale pentru rezistența Ucrainei, iar într-un eventual acord de pace, Washingtonul ar fi dispus să continue acest tip de sprijin, fără a implica direct trupe sau riscuri militare majore.
În plus, orice forță de reasigurare condusă de europeni ar avea nevoie de un sprijin logistic masiv. Iar SUA ar putea contribui în această zonă non-letală, prin transport, echipamente și infrastructură, un domeniu în care Washingtonul s-ar simți confortabil să ajute fără a escalada militar.
Numai că detaliile privind viitoarele garanții de securitate pentru Ucraina la care vor lua parte și americanii rămân vagi, iar Trump a evitat să confirme declarația recentă a emisarului său, Steve Witkoff, care sugerase că Rusia ar fi acceptat garanții similare articolului 5 din Tratatul NATO.
Deja se știe că în mijlocul discuțiilor cu europenii și cu Zelenski, Trump a vorbit la telefon cu Vladimir Putin timp de 40 de minute și a început să organizeze o întâlnire directă între dictatorul de la Kremlin și președintele ucrainean.
Niciun loc nu a fost anunțat încă, însă cancelarul german Friedrich Merz a avansat posibilitatea ca aceasta să aibă loc în următoarele două săptămâni.
Macron are „cele mai mari dubii” în privința dorinței reale a lui Putin de a încheia războiul
Potrivit CNN, în convorbirile private, Trump i-ar fi spus lui Emmanuel Macron: „Cred că vrea să facă o înțelegere. Cred că vrea să facă o înțelegere pentru mine, înțelegi acest lucru?”, sugerând că Putin ar putea fi dispus să negocieze tocmai datorită implicării sale personale.
Macron, mai rezervat, a afirmat că nu vede încă semnale clare de la Kremlin privind o dorință reală de pace, dar a adăugat că optimismul lui Trump „trebuie luat în serios”. În plus, președintele francez a spus că obiectivul lui Putin rămâne acela de a lua cât mai mult teritoriu de la Ucraina, de a o slăbi și de a o transforma într-un stat neviabil sau sub control rusesc.
În aceeași notă, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a avertizat că scopurile strategice ale lui Putin nu s-au schimbat: consolidarea Rusiei ca superputere, divizarea Occidentului și negarea suveranității Ucrainei.
Armistițiul
Ah, și să nu uităm de armistițiu, un alt punct de divergență între Trump și liderii europeni reuniți la Casa Albă. În timp ce aceștia din urmă, flancându-l pe Zelenski, au pledat ferm pentru o încetare imediată a focului, Trump și-a nuanțat poziția.
Dacă anterior se declarase susținător al unui armistițiu rapid, după întâlnirea cu Putin în Alaska și după consultările de la Washington, el a pus sub semnul întrebării necesitatea acestuia. „Îmi place încetarea focului”, a spus Trump, „dar cred că un acord de pace final este ceva foarte realizabil și poate fi obținut în viitorul apropiat”.
Cancelarul german a subliniat însă tranșant că nu-și poate imagina următoarea întâlnire având loc „fără un armistițiu”, precizând că trebuie lucrat în acest sens și trebuie pusă mai multă presiune pe Rusia lui Putin.
Deci, ca să nu o mai dăm după gard, trebuie spus că luni s-au văzut câteva realități dure, fără perdea. America lui Trump e dispusă să intre în jocul securității Ucrainei, dar numai cu jumătate de măsură și în pas cu europenii.
Mai mult, Trump își joacă rolul de „om care vorbește direct cu Putin”, mizând că relația personală îl va duce la un acord, chiar dacă europenii privesc asta ca pe o capcană. Iar pe tema armistițiului, ruptura e evidentă: Washingtonul e gata să negocieze pacea și fără o oprire a focului, în timp ce europenii cer oprirea imediată a uciderilor.
Pentru noi, ca țară care se vedea extrem de bine pe harta din Biroul Oval, dar și pentru întregul flanc estic al NATO, miza acestor negocieri e uriașă, chiar dacă decidenții de la București încă nu își dau seama.
Mai concret spus, orice garanție reală de securitate pentru Ucraina, fie că vorbim de militari, informații sau logistică, întărește și securitatea noastră națională. Dar dacă se acceptă ideea de concesii teritoriale în Ucraina, lucru dorit de Moscova, sau se amână la nesfârșit armistițiul, mesajul transmis lui Putin va fi că agresiunea funcționează, iar asta ar deschide o cutie a Pandorei care face Europa de Est și implicit România mult mai vulnerabile decât acum și le duce mult mai aproape de o nouă agresiune rusească.
Cum arată pacea lui Putin?
Una dominată de rachete. Mai exact, în paralel cu toate discuțiile diplomatice de la Casa Albă, Rusia a lansat cel mai intens atac aerian asupra Ucrainei din această vară. Conform forțelor aeriene ucrainene, citate de Sky News, în noaptea de luni spre marți au fost lansate 270 de drone și 10 rachete, dintre care mai multe au reușit să treacă de apărarea antiaeriană.
Bilanțul atacurilor e de opt morți și 54 de răniți la nivel național, cu victime în special în regiunile Donețk și Zaporojie, dar și în Harkov, Herson, Dnipropetrovsk și Nikopol.
În Donețk, cinci persoane au fost ucise de lovituri asupra unor localități din spatele frontului, iar în Zaporojie alți trei civili au murit și 33 au fost răniți în atacuri directe asupra orașului. În plus, infrastructura energetică a fost vizată masiv, iar din cauza atacurilor peste 1.400 de gospodării și aproape 120 de companii au rămas fără electricitate în regiunea Poltava.
Ce ne indică aceste acțiuni ale Rusiei? Că Putin nu renunță la logica forței și continuă să mizeze pe presiunea militară pentru a-și atinge obiectivele strategice.
Iar Ucraina, dar și aliații săi europeni, au în față cea mai mare dilemă a ultimelor decenii: cum să încurajeze un proces diplomatic care ar putea reduce numărul zilnic de victime, fără a legitima agresiunea rusă și fără a accepta concesii teritoriale care ar crea un precedent periculos pentru securitatea întregii Europe de Est?
