De ce nu a fost România invitată la summitul de urgență convocat de Macron la Paris? Pentru că Ilie Bolojan încă nu e Tom Cruise

România nu a fost invitată de Macron la Paris din cauza instabilității politice, a lipsei de lideri politici influenți și a percepției că nu are un rol strategic în deciziile europene.

După ce istoria a explodat la Conferința de Securitate de la München din weekend, odată cu discursul dur al vicepreședintelui american JD Vance împotriva Europei și cu declarațiile trimisului special al lui Donald Trump, Keith Kellogg, care a spus că Europa nu va face parte din negocierile de pace privind războiul din Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron a convocat liderii europeni la un summit de urgență la Paris pentru a pregăti strategia privind relația viitoare a UE cu administrația Trump, implicarea Europei în sfârșitul războiului de agresiune început de Putin și consolidarea securității întregului continent.

Foto: Administrația Prezidențială

Anunțul l-a făcut sâmbătă, în cadrul unei discuții la MSC, ministrul de externe polonez Radosław Sikorski, iar sursele europene afirmă că reuniunea de la Paris include participarea liderilor din Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia, Italia, Spania și Danemarca, care ar reprezenta țările baltice și scandinave. În tot acest context, la București, unii au început să se întrebe: noi de ce nu am fost chemați la discuții?

Păi răspunsul simplu: pentru că traversăm o criză politică prelungită (generată de interferența rusă în alegeri - pe care nu am gesionat-o în mod corespunzător), care ne-a delegitimat în plan extern și i-a făcut pe partenerii noștri europeni să creadă că nu avem forța de a veni cu idei la masa discuțiilor.

Cu alte cuvinte, România nu e, în acest moment, capabilă să gândească soluții românești la problemele europene/internaționale. Noi, când participăm la discuțiile din UE, adesea ne punem doar la masă și ridicăm mâna ca să susținem propunerile majorității. Așa facem de ani de zile și în Consilul European și sunt rare momentele în care chiar venim cu propuneri. Iar asta se vede din cât de des apare numele României în dezbaterea europeană pe subiectele care ard cel mai tare: apărare, securitate, AI, competitivitate, economie.

De ce se întâmplă acest lucru? Din cauza lipsei voinței politice de la București, care este cauzată de dezinteresul liderilor față de subiectele europene care nu le servesc direct interesele interne de Dâmbovița.

Ar fi putut să meargă președintele interimar al României, Ilie Bolojan, la Paris?

Da, dar doar dacă ar fi fost președinte deja de la începutul anului, nu de câteva zile. Dacă Iohannis și-ar fi dat demisia mai devreme, între Crăciun și Revelion, Ilie Bolojan ar fi devenit atunci locatarul Palatului Cotroceni și ar fi avut timp măcar să-i cunoască pe liderii europeni. În schimb, absența României de la Paris, implicit a lui Ilie Bolojan, se datorează faptului că nu avem un titular al politicii externe care să inspire pe o perioadă mai lungă de timp.

Trebuie să recunoaștem că Bolojan, oricât de bine intenționat este, nu are cum să-și impună punctul de vedere în UE sau să fie ascultat de liderii europeni, măcar pe subiectul Ucraina, având în vedere că suntem țară de graniță cu războiul, căci este perceput doar ca un reprezentant de conjunctură al României, pe o perioadă limitată de timp, până la alegerile din luna mai. Plus că liderii europeni nici nu-l cunosc.

Cum motivează echipa domnului Bolojan neparticiparea României la summitul de la Paris? Cristian Diaconescu, consilierul prezidențial al președintelui interimar, spune că summitul lui Macron este, de fapt, o întâlnire informală ce reunește un grup restrâns de state care au mai avut discuții similare în trecut.

Domnul Diaconescu mai precizează că summitul are ca subiect principal sprijinul defensiv pentru Ucraina și posibilitatea oferirii unor garanții de securitate, precum și discutarea unui plan care ar permite aderarea automată a Ucrainei la NATO în cazul încălcării unui viitor acord de încetare a focului de către Rusia. Cristi Diaconescu a subliniat că aceste întâlniri nu au caracter decizional și nu vizează în mod direct securitatea regională sau situația României pe flancul estic, motiv pentru care lipsa României de la această reuniune nu reprezintă o problemă.

Ei bine, ba eu cred că lipsa României de la summitul de la Paris este, de fapt, o problemă semnificativă, mai ales având în vedere poziția strategică a țării la granița cu Ucraina și rolul esențial pe care îl jucăm în securitatea flancului estic al NATO.

Bolojan nu e vinovat de politica externă a României

Faptul că România nu este invitată la discuțiile despre viitorul Ucrainei și garanțiile de securitate ridică semne de întrebare serioase privind percepția externă asupra noastră ca partener european de încredere. Iar criza politică internă ne ține la periferia Europei, căci liderii UE ne privesc ca pe un partener instabil.

Dar trebuie să spunem că nu este domnul Bolojan vinovat pentru faptul că România nu a fost invitată la Paris. Vina este a celui care a făcut și condus politica externă a României în ultimii ani, adică a lui Klaus Iohannis. Până la urmă, Ilie Bolojan a fost doar pompierul de serviciu, care a preluat țara într-o perioadă de profunde divergențe sociale și probleme economice și politice mari. El are până în mai misiunea să nu fie doar un președinte de decor, ci să facă multe lucruri în puținul timp pe care îl are de stat la Palatul Cotroceni.

Pe de altă parte, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, intrat deja în campanie și cu simț electoral ascuțit, știe că Bolojan poate fi aruncat pe ultima sută de metri în cursa prezidențială de coaliția PSD-PNL-UDMR și încearcă să-i delegitimeze profilul aruncând vina asupra lui pentru faptul că România nu participă la summitul de urgență convocat de Macron. Spune Nicușor Dan că Ilie Bolojan și ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația” să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris. Ce însă nu spune Nicușor Dan este fix ce spun eu mai sus: că Ilie Bolojan nu poate să se autoinvite în acest moment, în contextul în care încă nu a avut contacte directe cu liderii politici europeni care participă la reuniunea organizată la Palatul Élysée.

Când vom începe să contăm în discuțiile europene?

Atunci când liderii politici de la București, fie că sunt din opoziția pro-occidentală sau de la putere, vor începe să își facă vocea și gândurile auzite în spațiul de gândire european și chiar transatlantic. Adică atunci când vom avea mai mulți decidenți politici vorbitori pe marile scene europene unde se dezbate diplomația și securitatea europeană și internațională sau când vor acorda interviuri presei europene ori când vor scrie chiar ei (nu consilierii lor) editoriale în presa internațională despre Europa, relația cu SUA și viitorul NATO.

Vom începe să fim ascultați atunci când nu vom mai avea niște decidenți politici fricoși, care nu vor să discute nici măcar cu presa din România pe subiecte atât de grele și cer întrebările dinainte ca să se pregătească, neavând capacitatea de a livra idei clare și credibile în timp real.

Vom începe să fim ascultați la nivel european atunci când nu vom mai avea lideri politici care citesc doar de pe foaie, ci vor începe să livreze către publicul european, nu doar către electoratul de partid, mesaje naturale care să genereze dezbateri sau să trezească conștiințe.

Vom începe să contăm în plan european și internațional atunci când vom avea curaj să ne arătăm poziția în fața unui aliat mai mare, precum SUA, și să-i spunem unde greșește dacă nu mai prioritizează securitatea Europei și, mai ales, a zonei de Est.

Vom începe să contăm când vom investi în cercetare pe zona de securitate și diplomație și vom crea sau consolida niște voci românești credibile și puternice în plan european și transatlantic când vine vorba de discuțiile privind apărarea coalectivă a UE sau construirea unei forțe armate comune a Europei. Adică ne-ar trebui și nouă o Anne Applebaum, un Ian Bremmer, un Thierry de Montbrial, o Nathalie Tocci, un Ivan Krastev, un Mark Leonard, o Ulrike Guérot, un Timothy Garton Ash sau un Bruno Tertrais. Chiar și un Radoslaw Sikorski precum au polonezii.

Citește și: Corespondență de la München: Europenii trebuie să audă apelul lui Zelenski. Cum ar putea arăta o forță armată comună a UE

Vom începe să contăm când chiar vom moderniza armata română nu doar pe hârtie, ci și în practică, și când vom scăpa de toți securiștii și spăgarii care vulnerabilizează imaginea acestei instituții. Cazul generalului cu trei stele Cătălin Zisu, șef al Comandamentului Logistic al armatei, acuzat de abuz în serviciu și lucrări fictive, e doar un exemplu. În plus, să nu uităm că România a căzut în 2024 zece locuri într-un clasament al celor mai puternice armate din lume.

Vom începe să contăm când vom înțelege că trebuie să propunem soluții pentru securitatea Europei care să fie direct legate de poziția noastră strategică la Marea Neagră. Iar aici avem spațiu de manevră și putem să propunem mai multe lucruri. Două exemple las aici:

• a) crearea unui grup regional de securitate navală care să fie format din statele NATO de la Marea Neagră (România, Bulgaria, Turcia) și care să aibă misiunea de a consolida supravegherea maritimă și apărarea împotriva amenințărilor rusești.

• b) crearea unui hub energetic regional care să ofere soluții pentru securitatea energetică a Europei în fața dependenței de gazul rusesc. Iar prin exploatarea rezervelor de gaze naturale din platforma continentală a Mării Negre putem să facem asta. Proiectul Neptun Deep e doar un exemplu în acest sens.

Vom începe să contăm când vom investi în mod real în industria de apărare și guvernanții vor înțelege concepte precum „competitivitatea” și „inovarea” în acest domeniu. Spre exemplu, România ar putea să creeze un hub de producție și cercetare în domeniul dronelor și al tehnologiilor autonome. În plus, ar putea să creeze parteneriate cu companii europene de top ca Rheinmetall, MBDA sa Leonardo pentru transfer tehnologic și producție locală sub licență de echipamente militare.

Pentru cine nu știe, articolul 3 din Tratatul NATO se referă la faptul că aliații trebuie să-și dezvolte capacitățile naționale de apărare. Iar statul român cumpără mașinării performante pentru armată, dar nu e pregătit să producă muniția de luptă pentru ele. Ideea e că nu poți să vorbești de securitate dacă nu ai o industrie de apărare puternică. Iar România e cel puțin corigentă la această materie.

Privim spre viitor?

Ținând cont de ce am spus mai sus, faptul că România nu a fost invitată la summitul lui Macron nu este doar o situație izolată, ci un simptom al unei probleme mai mari: lipsa influenței României în deciziile strategice ale Europei. Iar noi, românii, în loc să ne plângem de faptul că nu suntem băgați în seamă, ar trebui să facem un pas în spate și să privim imaginea de ansamblu pornind de la întrebarea: „Ce trebuie să facem pentru a deveni un actor relevant, respectat și indispensabil la astfel de întâlniri pe viitor?”

Și soluții există, dar necestă multă muncă. Concret, decidenții politici de la București nu trebuie să se lase invitați la dezbaterile din UE, ci să vină cu propuneri concrete privind securitatea europeană, politica energetică sau relațiile transatlantice. În plus, e nevoie ca în următoarele luni să desfășurăm o diplomație proactivă. Asta înseamnă că oficialii români, de la președintele interimar până la ministrul de externe, trebuie să fie mai prezenți în capitalele europene și să construiască alianțe strategice cu țările-cheie din UE, în special cu Germania, Franța și Polonia.

România nu trebuie să fie percepută doar ca un „executant” al deciziilor luate de alții, ci ca un stat capabil să vină cu soluții proprii. Dar pentru asta e necesar ca la București să se formuleze și să se susțină poziții clare în marile dosare europene, nu doar să urmăm direcția majorității fără contribuții proprii. În plus, e nevoie să construim o rețea de experți români influenți care să fie activi în dezbaterile internaționale, fie că e vorba de think-tank-uri, universități sau instituții europene.

Unul dintre principalele motive pentru care România nu este invitată la marile summituri este lipsa unui leadership politic puternic și coerent. Iar ca să schimbăm asta, ei bine, trebuie să alegem și să avem lideri care să fie vizibili și respectați pe scena europeană, care să vorbească limbi străine și care să fie capabili să participe activ în marile dezbateri care se poartă acum în Europa. Iar la pachet cu leadershipul politic puternic și coerent vine diplomația făcută ca la carte, adică de ambasadori cu expertiză reală și care pot reprezenta România cu autoritate, nu sinecuriști de partid care devin peste noapte ambasadori.

Cu alte cuvinte, e voie să scăpăm de politica mediocrității și să adaptăm cât mai rapid politica competenței și viziunii strategice, chiar dacă la început o să ne fie greu.

Ce trebuie să înțelegem noi e că România nu poate deveni un actor politic cu relevanță în Europa atâta timp cât politica externă este făcută de oameni care nu au viziune și nu înțeleg geopolitica, nu au curajul să adopte poziții clare, nu au credibilitate internațională (prea mulți oficiali români ajung în funcții prin combinații politice, nu prin merit, iar partenerii europeni și transatlantici simt și cunosc realitatea asta) și nu știu să comunice activ, clar și convingător. Deci dacă vrem să scăpăm de politica mediocrității, România trebuie să devină un exportator de idei.

Dar acest lucru pare aproape o misiune imposibilă dacă ești prezent la marile evenimente europene, cum am fost eu în weekend la MSC, și am văzut că România a fost irelevantă. Avem nevoie de un nou lider care să ne reprezinte în politica externă, căci singura noastră participare activă la Munchen, dincolo de pozele frumoase ale ministrului Hurezeanu, a fost momentul în care JD Vance a folosit situația politică din România drept armă de propagandă pentru a-i lovi pe liderii europeni.

Altfel spus, se caută un Tom Cruise ca să salveze situația de la București și să schimbe abordarea. Oare să fie acesta Ilie Bolojan?

---