Marco Rubio, americanul care a vrăjit Europa la Conferința de Securitate de la München pentru a promova filosofia MAGA
Știți vorba aia că „un diplomat bun este o persoană care îți poate spune să te duci dracului într-un mod atât de elegant încât abia aștepți să începi călătoria”? Cam asta a făcut secretarul de stat american, Marco Rubio, pe scena Conferinței de Securitate de la München.
Discursul său a fost o injecție de optimism pentru europeni, menită să detensioneze îngrijorările că America lui Trump renunță la Europa, dar a fost în același timp și plin de capcane MAGA, cea mai mare fiind referirea la faptul că Statele Unite nu are niciun interes să fie custodele politicos al declinului controlat al Occidentului.
Rubio a reușit să „bombardeze cu afecțiune” audiența, folosind referințe istorice subtile și numind SUA „un copil al Europei”, o retorică radical diferită de tonul exprimat anul trecut de pe aceeași scenă de vicepreședintele american JD Vance.
Rubio a ales calea seducției diplomatice pentru a livra aceleași avertismente severe pe care administrația Trump le-a promovat constant în ultimul an, dar le-a ambalat mult mai frumos care să sugereze un parteneriat reînnoit, însă strict în termenii impuși de Washington.
Dacă anul trecut Europa era certată, anul acesta a fost „vrăjită” să accepte o viziune în care interesele americane dictează direcția, lăsând mulți lideri europeni să se întrebe dacă nu cumva biletul pentru „călătoria” propusă de Rubio este unul fără întoarcere către o autonomie strategică pierdută.
Deși Rubio a reușit să obțină aplauze prin referințe la Mozart, Shakespeare și The Beatles, el a redefinit parteneriatul nu ca pe o comuniune de valori liberale, ci ca pe o alianță de necesitate între entități care trebuie să-și regăsească instinctul naționalist.
Cea mai vicleană parte a discursului șefului diplomației americane a fost cea despre „custodele politicos al declinului controlat al Occidentului”.
Rubio a folosit această sintagmă pentru a ambala diplomatic critica MAGA la adresa modelului european actual. Mesajul printre rânduri este că actuala conducere de la Bruxelles și marile capitale europene sunt administratorii unei decadențe, iar America lui Trump nu are nicio intenție să asiste pasiv la acest proces. Este, în esență, un apel la abandonarea liberalismului instituțional în favoarea filosofiei MAGA.
Această filosofie, exprimată direct în noua strategie de securitate a SUA, prevede că Europa merge într-o direcție greșită, iar Statele Unite vor susține acele forțe politice care adoptă o viziune naționalistă și suveranistă.
Tradus în realitatea politică a Europei, acest lucru înseamnă o validare directă a mișcărilor de extremă dreapta, de la AfD în Germania până la AUR în România, forțe care se inspiră din discursul populist-propagandistic de la Washington.
Marco Rubio a atacat direct ceea ce el a numit „iluzia postbelică”, ideea că democrația liberală și comerțul liber ar fi „sfârșitul istoriei”. Prin această lentilă, instituțiile internaționale și statul social european sunt văzute ca niște poveri care au atrofiat capacitatea de apărare a Occidentului.
Asta-i o critică brutală la adresa modelului european de dezvoltare, prezentată însă cu zâmbetul pe buze și cu referințe la „destinul comun”.
În viziunea lui Rubio, globalizarea și migrația sunt elemente de „fractură civilizațională”. Folosind un limbaj care rezonează puternic cu retorica radicală a dreptei europene, secretarul de stat american a vorbit despre „valul fără precedent de migrație” care amenință „continuitatea culturii noastre”.
Ei bine, această aliniere ideologică nu este accidentală, ci ea servește drept bază pentru un „nou secol occidental” construit pe reindustrializare și bariere etno-culturale, nu pe tratate multilaterale.
Discursul a fost o lecție de diplomație „soft” aplicată unei strategii „hard”. După cum bine a observat și The Guardian, Rubio a reușit să facă publicul prezent în sala principală a Conferinței de Securitate de la München să aplaude o viziune care, în esență, cere Europei să se dezintegreze ca proiect politic unitar pentru a redeveni o colecție de state naționale mândre, dar dependente de logica tranzacțională a Casei Albe.
Există o contradicție profundă între afirmația „vom fi mereu copiii Europei” și dorința de a vedea Europa transformată după chipul și asemănarea mișcărilor populiste.
Rubio invocă moștenirea creștină și culturală comună ca pe un scut împotriva „abstracțiilor dreptului internațional”. Asta-i o încercare de a înlocui ordinea bazată pe reguli cu o ordine bazată pe identitate și forță, unde „interesul național” devine singura unitate de măsură validă.
Dacă raportul MSC din acest an intitulat „Under Destruction” vorbea despre demolarea relațiilor dintre aliați cauzată de viziunea administrației Trump, Rubio a venit să spună că demolarea este necesară pentru o „restaurare” pe baze noi. Iar secretarul de stat american a prezentat declinul ca pe o alegere, sugerând că dacă Europa nu alege calea naționalismului economic și a suveranismului dur inspirat din MAGA, va fi lăsată în urmă. Este un ultimatum deghizat în ofertă de parteneriat.
Contrastul cu cancelarul german Friedrich Merz, care declarase anterior că „Europa s-a întors dintr-o vacanță de la istorie”, este evident. În timp ce liderii europeni încearcă să salveze ideea de autonomie strategică și unitate, Rubio le propune o revitalizare prin fragmentare.
În plus, referirea lui Rubio la ONU ca fiind „neputincioasă” reprezintă o pisă dintr-un puzzle ideologic clar. America lui Trump nu mai vede valoare în medierea internațională, ci în alianțele bilaterale cu lideri „puternici” care împărtășesc aceeași viziune tranzacțională.
Rubio a lăsat să se înțeleagă, fără să declare direct, că SUA sunt gata să meargă singure dacă partenerii nu se aliniază acestei noi paradigme.
Reacția la discursul lui Rubio a arătat că Europa e disperată după o confirmare a prieteniei americane, încât este dispusă să ignore „capcanele” lansate de omul văzut drept posibil succesor al lui Trump.
Europenii au vrut să audă că sunt iubiți, iar Rubio le-a oferit acest sentiment, păstrând în același timp controlul total asupra termenilor acestei afecțiuni. Asta, prieteni, este o formă de „gaslighting” diplomatic la cel mai înalt nivel.
Mai concret spus, prin tehnica asta de manipulare, Rubio le-a validat europenilor nevoia emoțională de siguranță și apartenență, dar a făcut acest lucru pentru a le submina încrederea în propriile judecăți politice și instituționale.
Practic, el le-a spus: „vă protejăm pentru că sunteți familia noastră, dar motivul pentru care vă simțiți amenințați acum nu este din cauza tranzacționalismului lui Trump, ci din cauza propriilor voastre alegeri greșite”.
Iar mesajul despre „reindustrializarea economiilor noastre” sună bine la prima vedere, dar în contextul protecționismului american, el ascunde o competiție acerbă în care Europa pornește cu un handicap major.
Rubio a vorbit despre „interese comune”, însă acestea sunt definite unilateral de la Washington. Revitalizarea alianței, în viziunea sa, înseamnă ca Europa să devină piața de desfacere a unei Americi care se pune pe sine pe primul loc.
Când Rubio spune „destinul nostru este legat de al vostru”, el nu promite protecție gratuită. El avertizează că prăbușirea Europei sub „greutatea propriilor greșeli” (migrație, stat social și lipsa investițiilor militare) ar afecta SUA, deci Washingtonul are dreptul să intervină în politica internă a continentului prin susținerea forțelor politice pe care le consideră „corecte” și aliniate intereselor sale.
Așa arată în forma cea mai pură doctrina intervenționismului ideologic.
La MSC, toată lumea s-a întrebat de-a lungul zilei dacă suntem siguri că Trump sau Vance sunt de acord cu acest ton mai blând expus de Rubio?
Una din concluziile de etapă, exprimată de un coleg jurnalist de la The Economist, care a stat la masa din spatele meu în centrul de presă e că cel mai probabil Rubio este „polițistul bun” într-un joc în care obiectivele rămân radicale.
Mai clar spus, rolul său a fost să amorțească rezistența elitelor europene, oferindu-le iluzia că încă mai pot fi parteneri de dialog, în timp ce fundamentul relației se schimbă iremediabil.
„Vrem o Europă care are mijloacele de a se apăra și voința de a supraviețui”, a proclamat Rubio. Dar această „voință de a supraviețui” este codificată în sensul respingerii valorilor liberale care au definit UE în ultimele decenii.
Supraviețuirea, în sensul MAGA, este una biologică și culturală, nu una instituțională sau democratică. Este o viziune darwinistă asupra geopoliticii, unde doar cei „mândri” și „suverani” merită să existe.
Discursul lui Rubio a fost o demonstrație de forță intelectuală a curentului MAGA, reușind să integreze nemulțumirile europene reale într-o narațiune populist-globală.
Cu alte cuvinte, șeful diplomației americane a transformat scena Conferinței de Securitate la München dintr-un loc al cooperării într-o platformă de recrutare pentru o nouă ordine mondială, una a națiunilor, nu una a alianțelor care se bazează pe reguli.
Această „reînnoire a celei mai mari civilizații” despre care vorbește Rubio nu este o întoarcere la spiritul Planului Marshall de după Al Doilea Război Mondial, ci la o epocă a sferelor de influență și a naționalismului economic.
Optimismul injectat în sală este, deci, unul toxic, deoarece condiționează supraviețuirea alianței transatlantice de abandonarea esenței proiectului european: integrarea și cooperarea supranațională.
Pentru România, mesajul ăsta ar trebui să fie unul de alertă. Susținerea forțelor care adoptă „viziunea naționalistă” înseamnă că Washingtonul va privi cu ochi buni orice lider care contestă autoritatea Bruxelles-ului, indiferent de derapajele democratice ale acestuia.
Rubio a validat, prin omisiune și prin accentele puse pe migrație și identitate, agenda celor care vor să demanteleze Uniunea Europeană din interior.
După acest discurs, mingea este în terenul liderilor europeni. Vor alege ei să creadă în „dragostea” lui Rubio și să accepte termenii tranzacționali ai noii Americi, sau vor înțelege că „copilul Europei” a crescut și acum încearcă să-și refacă părintele după propriul chip iliberal?
Să nu ne facem iluzii, Rubio a dovedit că poate fi un „custode politicos”, dar direcția în care conduce Occidentul rămâne una a fragmentării controlate.
Rubio a plecat de pe scenă în aplauze, lăsând în urmă o Europă care se simte, paradoxal, și mai nesigură, și mai flatată. A fost, într-adevăr, un discurs istoric, dar nu pentru că a salvat alianța dintre Europa și SUA, ci pentru că a pus bazele ideologice pentru transformarea ei într-un instrument de proiecție a puterii MAGA la scară globală.
Altfel spus, Rubio a reușit să facă pragmatismul MAGA să sune a destin comun pentru Europa, dar miza administrației Trump rămâne neschimbată: europenii trebuie să se alinieze la direcția MAGA sau să suporte consecințele.
