Cele 4 categorii. Cum suntem manipulați de clanul Savonea să acceptăm corupția din justiție de frica cătușelor
Asistăm în aceste zile la o operațiune de manipulare psihologică la scară națională, menită să deturneze atenția de la dezastrul din justiție. Narativul împins agresiv de rețelele de propagandă care o apără pe Lia Savonea încearcă să ne blocheze într-o falsă dilemă: „Ori acceptați liniștea și impunitatea pe care v-o oferim noi, ori vă întoarceți la teroarea cătușelor și a interceptărilor din vremea Binomului SRI-DNA”.
Este un șantaj emoțional cinic, folosit pentru a masca realitatea expusă de documentarul Recorder și confirmată apoi de mai mulți magistrați prin luările de poziție în spațiul public, prin sesizările trimise la Administrația Prezidențială și prin discuțiile cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
Apărătorii sistemului actual controlat de Savonea, de la avocați oportuniști la voci publice propagandiste și până la magistrați corupți ori politicieni toxici și populiști, nu aduc în dezbaterea publică argumente solide că justiția ar funcționa, pentru că dosarele prescrise i-ar contrazice flagrant, ci încearcă să scoată în evidență doar frica.
Mai clar spus, nu ni se spune că lucrurile merg bine, ci ni se spune doar că alternativa ar fi mai rea. Iar asta-i o tehnică veche, aproape brutal de eficientă, care se bazează pe ideea că dacă nu suporți mizeria de azi, înseamnă că vrei teroarea de ieri. Iar dacă îndrăznești să critici actuala conducere a CSM și ICCJ, ei bine, ești automat suspect că vrei întoarcerea lui Kovesi și Coldea.
Iar strategia asta e refugiul perfect pentru gruparea care a capturat justiția. De ce? Păi pentru că, în loc să răspundă la întrebări punctuale despre cum se schimbă completurile de judecată pentru a scăpa anumiți milionari și politicieni sau de ce Inspecția Judiciară hărțuiește doar judecătorii incomozi care dau condamnări pentru partenerii de clan, sistemul patronat de Lia Savonea alege să compromită avertizorii de integritate, cum vedem în cazul linșajului mediatic din ultimele săptămâni la adresa judecătorilor Raluca Moroșanu, Laurențiu Beșu și Daniela Panioglu + alți magistrați care au luat poziție și au subliniat că există probleme în justiție.
Refuzul de a discuta despre fondul problemelor și mutarea discuției spre sperietoarea „statului paralel”, pedală pe care apasă în fiecare seară ministerul propagandei (Realitatea Plus) în frunte cu ministra minciunilor Anca Alexandrescu, e dovada supremă că actuala conducere a CSM și ICCJ nu are nicio intenție de a rezolva problemele din justiție, care există de mult și nu au apărut în ultimele săptămâni.
Clanul Savonea știe că „mai bine decât foarte rău” nu înseamnă „bine”, dar mizează pe faptul că societatea, obosită și speriată, va accepta răul familiar în locul unei spaime istorice intensificate ani de zile prin manipulare mediatică.
În acest moment, dacă privim lucrurile mai din elicopter și fără emoție, o să vedem că există patru categorii de persoane și magistrați când vorbim de justiție.
Categoria 1: Apărătorii status-quo-ului, adică beneficiarii justiției capturate
Această primă categorie e cea mai vizibilă și mai puternică în acest moment. Ei luptă cu dinții pentru menținerea situației actuale. Și aici nu vorbim doar despre Lia Savonea și conducerea CSM, ci despre o întreagă rețea de magistrați, politicieni și oameni de afaceri și din media pentru care justiția actuală funcționează perfect tocmai pentru că NU FUNCȚIONEAZĂ.
Oamenii din categoria asta sunt beneficiarii direcți ai „pactului cu diavolul” descris recent într-un interviu din 14 decembrie de fostul procuror general al României, Augustin Lazăr. El sugerează că acest pact presupune un troc în care liniștea magistraților (salarii, pensii speciale și funcții) este plătită cu impunitatea politicienilor.
Pentru ei, problemele semnalate de Recorder și apoi de alți magistrați, cum ar fi prescripțiile pe bandă rulantă sau tergiversările de dosare, nu sunt erori de sistem, ci chiar SCOPUL SISTEMULUI.
Această grupare se bazează pe confort și complicitate. Iar vocile din sistem cu care am vorbit mi-au spus că mulți magistrați din această categorie nu sunt neapărat corupți în sensul clasic al luării de mită, ci au acceptat o arhitectură legislativă, parafată prin legile justiției din 2022, care le garantează inamovibilitatea și protecția în fața răspunderii, atâta timp cât nu deranjează ierarhia.
Pentru ei, sistemul pe care îl patronează Lia Savonea este ideal, pentru că șeful decide, responsabilitatea se diluează, iar riscul de a fi anchetat de un DNA agresiv a dispărut, fiind înlocuit cu anchete controlate de procurori „anume desemnați” de proprii lor șefi din plenul CSM.
Oamenii din categoria asta apără „independența justiției” doar ca paravan pentru propria lor intangibilitate. Mai mult, ei știu și că Lia Savonea e foarte greu de dat jos, aproape imposibil în acest moment, știu că revocarea unui membru CSM e o misiune extrem de dificilă din punct de vedere procedural și știu că Parlamentul nu are curajul să schimbe legea într-un mod care să echilibreze lucrurile, căci există complicitate între anumite grupări din PSD și PNL și clanul Savonea.
Pentru această categorie, orice discuție despre reforma în justiție e percepută ca un atentat direct la privilegiile lor feudale, iar Lia Savonea nu e o problemă, ci o garanție. Garanția că nimeni nu va zgâria suprafața unui pact nescris, dar extrem de eficient: impunitate contra liniște instituțională. De aceea, orice tentativă de reformă este prezentată ca un atac la „stabilitatea justiției”, nu ca o salvare a ei de rețeaua Savonea.
Categoria 2: Nostalgicii, adică cei care folosesc problemele din prezent pentru a reabilita trecutul în care activa binomul
A doua categorie e formată din cei care văd în actuala criză o oportunitate pentru a restaura un vechi model de putere. Aceste persoane folosesc prăbușirea credibilității actualului sistem de justiție pentru a spune: „Vedeți? Fără noi e haos. Aveți nevoie de mână forte”. Ei nu o apără nici pe Savonea, dar nici statul de drept. Apără doar ideea unei justiții prin forță, în care scopul scuză procedura, iar rezultatul este mai important decât legea.
Persoanele din această categorie rescriu selectiv istoria binomului SRI-DNA și vorbesc doar despre condamnări, însă tac când vine vorba de abuzurile comise. Vorbesc despre eficiență, dar ignoră distrugerea principiilor de drept. Și așa cum a indicat istoricul Mădălin Hodor într-o postare tot din 14 decembrie, binomul a fost o soluție de criză într-un stat aproape capturat, dar s-a transformat la un moment dat într-un centru de putere fără control, iar România a căzut în zodia cancerului democratic, în care serviciile secrete dictau agenda dosarelor din justiție.
Altfel spus, pentru tabăra care vrea reînvierea acelor vremuri, critica problemelor din prezent e doar un instrument cinic pentru reabilitarea abuzurilor trecutului. În plus, pericolul reprezentat de această categorie e cât se poate de real. De ce? Păi pentru că în vidul de autoritate creat de decredibilizarea actualei conduceri a justiției, tentația de a apela din nou la „soluții de forță” devine atractivă în mintea unora, chiar oameni de bună-credință care ies să protesteze în Piața Victoriei.
Așa că această a doua categorie speculează furia publică împotriva corupților eliberați prin prescripție pentru a promova ideea că drepturile și procedurile sunt mofturi, și că doar o justiție militarizată poate face ordine. Dar asta e exact capcana în care a căzut România după 2014, când, așa cum spunea Mădălin Hodor, „Republica Procurorilor” a început să calce pe principiile justiției pentru a face dreptate, generând abuzurile care au legitimat ulterior contra-reforma actuală.
Categoria asta de oameni ignoră big time și în mod deliberat lecțiile istoriei. În plus, vor doar să înlocuiască un sistem de control informal (cel al rețelelor de interese politico-judiciare) cu un alt sistem de control informal (cel al epoleților). Scopul lor nu e să propună mecanisme democratice de control, ci doar schimbarea stăpânului.
Categoria 3: Prizonierii, adică cei care reprezintă „răul mai mic” și în același timp majoritatea tăcută
Această a treia categorie, și probabil cea mai numeroasă, e compusă din oameni, atât din sistem, cât și din societatea civilă, care sunt paralizați de frică. Ei sunt conștienți că sistemul actual e putred, văd cum justiția a fost transformată într-o afacere controlată de clanul Savonea, dar trauma anilor în care justiția era militarizată e încă vie.
Oamenii din categoria asta se tem, pe bună dreptate, de revenirea unei perioade în care interceptările arbitrare și mandatele de siguranță națională erau norma. Această teamă îi face să accepte, scrâșnind din dinți, compromisul actual descris de fostul procuror general al României, Augustin Lazăr: pace socială contra impunitate.
Cu alte cuvinte, categoria asta de oameni alege răul mai mic pentru că nu vede nicio altă opțiune viabilă. Iar clanul Savonea a speculat magistral această vulnerabilitate psihologică, prezentându-se drept singurul scut împotriva „statului paralel”. Astfel, toleranța față de prescripțiile scandaloase și față de numirile pe baza relațiilor de clan la vârful conducerii instanțelor a devenit pentru muli magistrați onești un preț acceptabil pentru a un somn liniștit noaptea.
Sistemul actual controlat de Lia Savonea se hrănește din această teamă a acestei majorități tăcute. Iar în actualul sistem, orice critică devine suspectă și orice cerere de reformă este interpretată ca o amenințare la siguranța clanului. Așa se explică tăcerea multora care știu ce probleme sunt în justiție, dar nu mai cred că pot schimba ceva.
Problema e însă că această pasivitate alimentează monstrul. Acceptând corupția de azi de frica abuzurilor de ieri, această categorie validează implicit ideea de „justiție capturată”. Fără să vrea, prin tăcerea lor, cei care fac parte din această categorie contribuie la consolidarea puterii unui grup care, deși nu folosește metodele binomului, folosește metode la fel de brutale precum Inspecția Judiciară, excluderea din magistratură ori defăimarea publică prin rețelele de propagandă media pentru a zdrobi orice opoziție internă.
Și prin acceptarea „răului mai mic”, această categorie legitimează un sistem care, în timp, va produce un rău mult mai mare: pierderea completă a încrederii în justiție ca serviciu public. Iar fără această încredere, statul însuși începe să se dezintegreze.
Categoria 4: Reformiștii, adică cei care se luptă la propriu pentru principiile statului de drept
Această a patra categorie, adesea ignorată sau bruiată de zgomotul propagandei pro-Savonea, reprezintă adevărata alternativă la actuala criză din justiție. Din această categorie fac parte cei care refuză să aleagă între ciumă și holeră, ca să fim mai plastici și să înțelegem dimensiunea dezastrului.
În categoria asta intră sutele de magistrați semnatari ai scrisorii de protest de după publicarea documentarului Recorder și cei care au fost la discuții cu președintele și au trimis sesizări la Administrația Prezidențială + cetățenii care înțeleg că o justiție funcțională nu înseamnă nici dictatura procurorilor, nici dictatura infractorilor.
Acești oameni știu că statul de drept se bazează pe instituții puternice, nu pe salvatori providențiali. Logica lor e una sănătoasă, pentru că cer ruperea cercului vicios prin reforme structurale, nu prin schimbarea găștilor la putere.
Pentru această categorie, soluția nu este întoarcerea la binomul SRI-DNA ori menținerea clanului Savonea în funcție, ci construirea, pentru prima dată în istoria noastră postdecembristă, a unor mecanisme reale de control reciproc (checks and balances) între puterile statului.
Persoanele din această categorie cer aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, precum concursuri pe bune pentru promovarea la ICCJ (nu interviuri aranjate), revenirea competenței anchetării magistraților la un DNA reformat (nu la procurori desemnați arbitrar de CSM) și o Inspecție Judiciară corectă și nesupusă rețelelor de influență politico-juridice care au cartelizat justiția.
Persoanele din această a patra categorie nu relativizează abuzurile trecutului, dar nici nu acceptă ca frica de trecut să justifice modul mafiot în care funcționează justiția în prezent.
Și cel mai important, persoanele din această categorie spun clar că Lia Savonea trebuie să plece nu pentru a face loc unui alt tartor, ci pentru a face loc legii. Miza pentru această categorie nu este schimbarea unui om, ci parafarea sfârșitului unei epoci în care justiția a fost capturată, pe rând, de anumite zone toxice din interiorul statului român.
