Începând cu 10 decembrie, companiile de social media prezente în Australia vor trebui să ia „măsuri rezonabile” pentru a se asigura că persoanele sub 16 ani din țară nu își pot crea conturi pe platformele lor și că conturile existente sunt dezactivate sau eliminate, scrie BBC.
Nu e doar o lege, ci o schimbare de paradigmă. De ce? Pentru că Australia, care oricum are reputația de a respecta regulile, a decis că modelul brevetat în Silicon Valley, adică acela bazat pe captarea atenției copiilor prin rețelele sociale, a mers prea departe.
Prin urmare, Facebook, Instagram, Snapchat și TikTok, YouTube, X și Twitch, adică toate marile platforme de socializare trebuie acum să demonstreze că dau afară minorii sub 16 ani. Dacă nu o fac, ei bine, nu părinții copiilor vor fi cei amendați, ci companiile care dețin platformele.
Cu cât? Cu până la 49,5 milioane de dolari australieni pentru nerespectarea legislației, adică undeva la 32 de milioane de dolari americani.
E primul astfel de experiment global, urmărit atent de Europa și Statele Unite.
Cifrele care au determinat această decizie
Un studiu comandat de guvernul australian la începutul acestui an a arătat că 96% dintre copiii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani folosesc rețelele de socializare și că șapte din zece dintre ei au fost expuși la conținut și comportamente dăunătoare. Mai concret spus, tinerii ăștia au văzut conținut violent, misogin, pro-anorexie sau pro-sinucidere.
În plus, unul din șapte a trecut prin episoade de tip „grooming”, adică interacțiuni riscante cu adulți. Mai mult, peste jumătate au fost ținte de cyberbullying.
Deci Australia a înțeles că nu mai e vorba de o discuție despre „prea mult timp petrecut pe ecran” de copii noștri, ci că e o nevoie să măsuri pentru a salva o generație crescută într-un mediu digital care o modelează, o presează și o rănește.
Practic, miza guvernului australian e protejarea unor copii cărora smartphone-ul le-a invadat copilăria fără să li se fi dat șansa unui scut.
Noua lege și căcâiul lui Ahile
Deși legea australiană îi obligă pe giganții tech să țină minorii sub 16 ani în afara platformelor, nu le spune cum să facă asta. Statul le dă doar obiectivul, nu și rețeta.
Așa că fiecare platformă va fi liberă să-și aleagă propriile metode de verificare a vârstei: de la scanări faciale și selfie-uri video folosite pentru a estima vârsta, până la verificări cu acte de identitate, conturi bancare sau algoritmi care „ghicesc” vârsta pe baza comportamentului online.
Practic, responsabilitatea reală cade pe companii, care trebuie să construiască un mecanism credibil și sigur, dar modul în care o vor face rămâne o zonă gri, cu riscul unor erori masive și al unor dezbateri aprinse despre confidențialitate și protecția datelor.
În plus, chiar studiile guvernului arată că tehnologiile de estimare facială sunt cel mai puțin precise exact la adolescenții pe care trebuie să-i repereze.
Potrivit CNN, Meta, compania care deține Instagram și Facebook, a anunțat deja că va șterge conturile tinerilor de la 4 decembrie, iar cine e blocat din greșeală își poate recupera contul cu acte sau video-selfie. Snapchat vrea să facă o verificare pe bază de selfie și ID, iar TikTok și YouTube încă nu au anunțat ce model de verificare va urma.
Indignarea companiilor tech
YouTube a transmis public că nici măcar nu e rețea socială, iar Google, compania care deține platforma, a spus că analizează un posibil proces împotriva guvernului Australiei. Pe de altă parte, Meta a avertizat că protecțiile vor deveni „inconsistente”, iar creatorii de conținut tineri își vor pierde comunitățile.
Vocile critice la adresa platformelor sociale consideră că legea nu e atât de dură pe cât își dorește, căci Meta, spre exemplu, produce 50 de milioane de dolari în nici două ore, cam cât întreaga amendă maximă pe care o poate lua.
În paralel, organizațiile pentru libertăți digitale din Australia au anunțat că lansează procese împotriva guvernului, acuzând „cenzură” și „atac la libertatea de exprimare a tinerilor”. Totul în timp ce parlamentarii australieni recunosc că legea e imperfectă, dar „era nevoie ca cineva să apese primul buton”.
Paradoxul tinerilor
Unii dintre tinerii influenceri care au vârsta de 14 sau 15 ani au început deja să-și mute comunitățile pe aplicații neincluse în lege, precum Lemon8. O tânără chiar a declarat pentru CNN: „Mi-am făcut 4.000 de urmăritori într-un an. Acum îi pierd pe toți”.
Alții, dimpotrivă, se simt eliberați de noua lege. Iar asta se vede cel mai bine din declarația unei fete de 14 ani, care le-a spus jurnaliștilor de la CNN că și-a șters singură conturile și că e „cea mai vie și mai liniștită perioadă” din viața ei.
Ce înțelegem de aici? Că avem în față un mare paradoxul: aceleași platforme care i-au rănit pe unii tineri sunt, pentru alții, singura lor comunitate, singura ancoră, singurul spațiu unde se simt văzuți și validați.
În plus, BBC notează că legea are un gol mare, pentru că nu prevede și platformele de gaming, precum Roblox sa Discord, zone în care au explodat cazurile de grooming și unde algoritmii sunt mai puțin controlați decât pe Instagram sau TikTok.
Profesorii australieni spun că au copii de 7 ani care discută cu necunoscuți pe jocuri online. Iar aici apare un alt paradox: scoți copiii din spații ultra-monitorizate, dar îi lași în zone semi-sălbatice, mai periculoase și mult mai greu de reglementat.
Un test pentru toată lumea
Europa deja discută replicarea modelului, iar Franța vrea limite până la pragul vârstei de 15 ani, în timp ce Spania ar înclina spre un regim cu acord parental. Danemarca și Norvegia pregătesc restricții similare, iar în SUA, 20 de state au legi anti-social media pentru minori, dar niciuna atât de radicală.
Dacă Australiei îi reușește experimentul, iar prin legea asta micșorează anxietatea, cyberbullyingul și timpul petrecut de copii pe ecrane, mai mult ca sigur modelul se va propaga global. Însă dacă eșuează și legea va intesifica doar o migrație masivă a tinerilor către spații mai obscure ale internetului, iar dacă verificările devin abuzive și apar breșe mari de date, restul lumii va ezita să replice acest model.
Dictatura algoritmilor
Pentur cine nu știe, fiecare platformă socială, că e Facebook, TikTok sau X, funcționează pe baza unui mecanism invizibil care decide ce vezi, când vezi și cât rămâi pe platformă.
Problema e că mecanismul ăsta nu e neutru, ci e construit să identifice ce emoții îți accelerează reacțiile, ce subiecte te prind și ce tip de conflict te ține în priză.
Algoritmii programați ai acestor platforme adună la un loc fiecare micro-gest și înregistrează cât te oprești pe un video, cât derulezi, ce comentezi, ce distribui ori cât reacționezi la dramă versus umor.
Din toate astea, algoritmii ăștia deduc ce versiune de lume să îți prezinte. În timp, universul pe care ți-l afișează devine o bulă, adică un ecosistem personalizat, în care vezi doar ce te stimulează maxim. Este, practic, o dictatură a relevanței, în care libertatea ta de alegere este înlocuită de o selecție algoritmică permanentă.
Care e scopul principal al acestor platforme? Să te țină cât mai mult în feed-ul lor.
De aceea notificările sunt calibrate să pară urgente, feed-ul este infinit ca să nu ai niciodată un punct natural de „stop”, iar recomandările sunt calculate să vină în succesiunea cu cea mai mare probabilitate de a te prinde într-un nou ciclu de scroll.
Practic, ideea de conținut care „te prinde” și/sau „te face atent” nu e un accident, ci un obiectiv pe care îl îmbunătățesc zilnic aceste platforme. Iar dacă un anumit tip de conținut te face să stai 20 de secunde în plus, algoritmul îl va amplifica.
Dacă un conflict online îți stârnește reacții, algoritmii ți-l vor aduce din nou și din nou în feed. De ce? Păi din perspectiva platformei care ți-a captat atenția prin a te expune la acel conținut, nu există conținut bun sau rău, există doar conținut eficient. Iar eficiența (pentru companiile din spatele acestor platforme) se măsoară în timp, nu în calitate. Iar timpul tău le generează lor profit, mult profit.
Economia platformelor de socializare e construită pe două direcții: datele tale și timpul tău.
Cu cât petreci mai multe ore online, cu atât algoritmul devine mai precis, iar platforma pe a cărui feed stai câștigă mai mulți BANI din publicitate. Mai concret spus, TU EȘTI PRODUSUL.
Întregul sistem e proiectat să creeze o dependență comportamentală care se traduce prin serii de dopamină, reacții rapide, sentimentul că pierzi ceva dacă nu ești acolo și fluxuri continue de stimuli.
E documentat științific, inclusiv de centrul de medicină la Universității Stanford, modul în care algoritmii platformelor îți livrează permanent mici momente de anticipare, cum ar fi un like nou, un comentariu, un mesaj, un video care ar putea fi interesant, o notificare „importantă” care de fapt nu e importantă deloc.
Fiecare dintre aceste declanșatoare, după cum arăta The Guardian încă din 2021, produce un mic impuls de dopamină, care te face să vrei „încă unul” ca să vezi ce urmează. Mai clar spus, rețelele nu îți dau o singură recompensă, ci un șir continuu, în cascadă, astfel încât creierul tău să rămână în stare de așteptare pe ideea „mai dau o dată scroll, poate apare ceva nou”.
De aceea, legea aplicată de Australia a stârnit indignare în rândul giganților big tech. Dar nu pentru că scopul acestor companii ar fi grija pentru copii, ci pentru că pierd cea mai maleabilă și valoroasă categorie de utilizatori.
Căci, după cum se știe deja, copiii și adolescenții au timp, energie, impulsivitate și o atenție fluidă, adică fix ingredientele de care au nevoie algoritmii. Iar acum, pentru prima dată, un stat încearcă să rupă această relație de dependență între consumatorul tânăr și vulernabil și dealerul său digital.
