0:00
/
0:00
Transcript

Două exemple de corupție din interiorul Armatei Române. MApN sesizează DNA

Cum arată starea reală din interiorul Armatei Române? Una care coabitează, cel puțin în două cazuri, cu corupția. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat într-o conferință de presă susținută la MApN că a sesizat DNA după un control la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu Mare.

Ministrul spune că în urma controlului operativ, la unitatea asta:

🔴 S-a găsit ocuparea ilegală a unor posturi de soldat și soldat gradat profesionist.

🔴 S-a găsit situația modificării rezultatelor de selecție a unor candidați, astfel încât să fie declarați admiși cei care fuseseră declarați respinși.

🔴 S-a găsit modificată modificarea rezultatelor, iar în conformitate cu declarațiile unora dintre cei implicați, schema asta s-a întâmplat inclusiv prin sume de bani date celor care organizau aceste selecții.

🔴 Au fost, de asemenea, inventate de personalul militar de acolo activități inexistente pentru a se încasa sume de bani. Sumele astea de bani au dus la creșterea pensiei pentru cei care își autoinventaseră astfel de activități și la 2.000 de lei în plus pentru pensie.

🔴 S-a găsit utilizarea camioanelor militare în scopuri personale.

🔴 S-a găsit o rețea de magazine ilegale care nu îndeplinea absolut nicio condiție.

🔴 Au fost identificate situații în care militarii din această unitate erau folosiți de superiori pentru activități în proprietăți și curți personale.

🔴 Au fost găsite situații de tăieri masive și ilegale de lemn, care au fost duse în mediul gospodăresc al celor care conduceau unitatea, utilizându-se inclusiv camioanele militare pentru transportul acestor mase lemnoase.

🔴 Au fost găsite misiuni fictive de transport al personalului din conducere, pentru care se decontau combustibil și sumele de bani aferente deplasării.

⚠️ În plus, ministrul Miruță a făcut referire în conferința de presă și la un cazul de la Craiova care ridică din nou întrebarea despre cât de solide sunt, în realitate, mecanismele de protecție instituțională din jurul obiectivelor militare din România.

E vor mai exact despre un bloc de nouă etaje construit în apropierea depozitelor de muniție, în condițiile în care Ministerul Apărării a dat inițial aviz negativ pentru proiectul imobiliar Satina Park, pe motiv că nu erau respectate distanțele de siguranță.

⚠️ La doar trei săptămâni distanță, aceeași cerere a fost avizată pozitiv, iar construcția a avansat până la stadiul structurii. Problema nu este doar una birocratică sau urbanistică. Potrivit ministrului Apărării, clădirea afectează inclusiv funcționarea radarului militar de la Cârcea, al cărui fascicul nu mai poate acoperi complet zona din cauza obstacolului fizic creat de imobil.

⚠️ Mai grav este că ministerul sugerează că nu vorbim despre un incident izolat. A fost identificat și un alt proiect din aceeași zonă care ar fi afectat performanța aceluiași radar, iar lucrările au fost oprite doar după intervenția în instanță.

Ministrul Miruță a mai spus că peste 1.000 de hectare cu potential imobiliar major au fost transferate din prioritatea MApN-ului și urma ca pe aceste terenuri să ridice 2.800 de locuințe (pentru personal militar), dar care nu au fost construite.

⚠️ Prin urmare, ministrul Miruță zice că au fost declanșate verificări la nivel național privind modul în care au fost acordate avizele pentru construcții din jurul unităților militare și se caută persoanele din interiorul sistemului care au schimbat avizul inițial.

Nu trebuie să ne ascundem după deget. Situația de la Batalionul 52 Tisa spune ceva mult mai profund despre vulnerabilitățile instituționale ale statului român: nu doar arată un caz de corupție punctuală, ci cum s-au normalizat niște mecanisme paralele de funcționare.

Când selecția militară devine negociabilă, când logistica armatei devine resursă personală și când activitățile fictive ajung să fie integrate în mecanismele de pensii, vorbim deja despre o cultură organizațională distorsionată, nu doar despre abateri individuale. Iar într-un context geopolitic în care România cere mai multă credibilitate strategică în NATO și în UE, astfel de cazuri nu sunt doar probleme interne, devin vulnerabilități de securitate.


Abonează-te mai jos ca să primești constant informații explicate + analize și opinii despre ce se întâmplă cu lumea din jurul tău.

Discussion about this video

User's avatar

Ready for more?