România trece printr-o perioadă economică complicată – inflație, deficit bugetar, lipsa investițiilor. Și deși pare că toate acestea îi afectează mai ales pe adulți, realitatea e că și tinerii resimt efectele. De aceea, educația financiară a devenit o necesitate. Așa că zilele trecute am mers împreună cu o parte din echipa Școala de Bani a BCR la Colegiul Economic Viilor din București ca să vorbim cu elevii de acolo despre cât valorează o alegere bună și/sau una impulsivă.
Am vrut să vedem cum gândesc, cum își gestionează banii de buzunar și cum își planifică viitorul, iar supriza a fost că am întâlnit o clasă de adolescenți care vorbesc despre bani mai sincer decât mulți adulți. Ne-am așezat la discuții directe cu ei, fără teorie complicată, și am pornit de la o întrebare simplă: Ce-ai face cu 100 de lei în plus pe lună?
„Banii trebuie să fie prietenii noștri, dar nu stăpânii noștri”, le-am spus elevilor. Și parafrazându-l pe Tudor Chirilă, le-am mai precizat că banii „sunt un mijloc, nu un scop și că trebuie să învățăm să nu devenim dependenți de ei, nici mental, nici emoțional”.
Bogdan, expert în cadrul Școlii de Bani a BCR, le-a explicat elevilor ce înseamnă să-ți creezi obiceiuri bune: „Să pui deoparte nu doar ce îți rămâne, ci să-ți faci un obicei din a economisi constant. Nu aștepta momentul potrivit, căci banii nu cresc în copaci. Ai nevoie de disciplină”.
Cel mai mult mi-a plăcut exemplul unei tinere de clasa a IX-a, care a spus că pune unghii colegelor sale și pentru fiecare ședință percepe un cost de 70 de lei. Dar din banii ăștia a mărturisit că trebuie să cumpere gel, ustensile și freză pentru a face procedurile necesare. Practic, a exemplificat cum o parte din câștig e necesar s-l reinvestească și că nu poți să arunci toți banii pe care îi câștigi pe haine sau distracție.
Tânăra a înțeles deja esența unui buget de bază: încasări, cheltuieli, investiții. La prima vredere mulți ar spune că e un ciclu simplu. Ar trebui, dar mulți nu-l urmează și ajung să aibă probleme financiare.
Am descoperit la Colegiul Economic Viilor din București niște adolescenți care înțeleg că timpul, banii și alegerile nu au o natură infinită și că dacă nu gestionezi totul cum trebuie, va ajunge altcineva să gestioneze banii tăi, timpul tău și alegerile tale în locul tău.
Dacă vrei să înveți cum să-ți gestionezi mai bine banii, să economisești, să investești și să iei decizii financiare inteligente, intră pe scoaladebani.ro și începe cursurile gratuite. E un pas mic pentru tine, dar un mare pas pentru portofelul tău.
Share this post