Atacul surpriză al Israelului asupra unor ținte din Iran, vineri, a fost urmat de mai multe zile de lovituri din ce în ce mai intense, ambele părți amenințând cu devastări și mai mari în cea mai mare confruntare din ultimele decenii dintre acești doi dușmani în Orientul Mijlociu.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu justifică ofensiva prin existența programului nuclear clandestin iranian care ar permite Teheranului să construiască nouă bombe atomice, în timp ce Iranul acuză Israelul că a atacat zone civile și amenință cu „pedepse severe”. Potrivit The Guardian, convorbirile nucleare dintre SUA și Iran au fost anulate, iar regimul de la Teheran a refuzat orice discuție de încetare a focului. În ciuda declarațiilor inițiale că nu s-a implicat, administrația Trump a recunoscut că a fost informată în avans, iar președintele SUA ar fi blocat chiar un plan israelian de asasinare a ayatollahului Khamenei.
În tot acest context, jurnalista Carmen Gavrilă, specializată pe Iran, a anunțat că „aproape 30% din populatia Teheranului a parasit capitala”.
„Unii dintre locuitori plecasera din Teheran, inainte de primele lovituri israeliene, inca de miercuri (joi si vineri sunt zile de week-end), asa cum e traditia locala, in vizita la rudele de prin tara, cu ocazia sarbatorii Eid al Ghadir. Cozi uriase la benzinarii, marturii ca se aateapta si cate 4 ore”, a mai spus Carmen Gavrilă.
În discuția cu mine, aceasta mi-a precizat că populația este divizată: un nucleu dur de 10–20% sprijină regimul, însă chiar și în rândul lor apare frustrarea față de incapacitatea de apărare a sistemului militar iranian. În același timp, opoziția internă este slab organizată, iar cea din exil este fragmentată între monarhiști și seculari democrați. În acest tablou haotic, incertitudinea planează și asupra poziției SUA, mai ales că președintele Trump este un factor imprevizibil.
Altfel spus, regimul iranian pare prins într-o criză de reacție, fără o direcție clară: unii lideri ai regimului de la Teheran dau semnale de disponibilitate pentru reluarea negocierilor nucleare, în timp ce comandanți ai Gardienilor Revoluției cer activarea rețelelor regionale controlate de Iran. În același timp, Israelul își continuă ofensiva, bombardând infrastructura militară și de comandă a Iranului.
Share this post