A sosit timpul să vorbim direct despre diplomația românească și fondurile care sunt alocate pentru reprezentarea României în plan extern. Joi, 12 martie, Guvernul a adoptat bugetul pe 2026. Premierul Ilie Bolojan a anunțat, într-o conferință de presă alături de Ministrul Finanțelor, organizată la ora 21:30, că a propus „un buget echilibrat” și „că principala provocare este reducerea deficitului”.
Cum fiecare jurnalist a avut dreptul la o singură întrebare, eu l-am întrebat pe premier despre bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Pentru 2026, acesta pare să crească pe hârtie față de bugetul din 2025, dar raportul Ministerului Finanțelor indică o scădere reală de peste 5% (adică aproximativ 17 milioane de euro) față de ce s-a cheltuit efectiv anul trecut cu tot cu rectificări.
L-am întrebat pe premier: Nu considerați că acest lucru reprezintă o vulnerabilitate pentru politica externă a României, ținând cont că președintele urmează să numească o garnitură de zeci de ambasadori și suntem intr-un context internațional extrem de complicat? Cum pot ambasadele sau consulatele să aducă beneficii economice clare României, dacă nu primesc suficient sprijin de la Guvern?
Premierul răspuns sec, sugerând că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) trebuie să „strângă cureaua”.
Mesajul premierului e simplu: „MAE se poate descurca cu bugetul alocat”. Numai că între pragmatismul administrativ cu care a venit Ilie Bolojan de la Oradea și realitatea diplomatică de la Tokyo, Washington sau Londra e o mare diferență. Foarte mare.
Premierul a spus, când l-am întrebat dacă bugetul redus al MAE asigură funcţionarea optimă a acestei instituţii: „Aşa cum am precizat la provocările bugetului, un element care trebuie avut în vedere de toate ministerele este reducerea cheltuielilor de personal. Şi probabil că această scădere de aici, şi domnul ministru Nazare vă poate da eventual alte detalii, ţine şi de acest capitol, având în vedere o pondere destul de importantă a cheltuielilor de personal în activitatea Ministerului de Externe.
În mod evident, acest buget, când îl analizăm per ansamblu, în general vine cu o frână a acestor cheltuieli peste tot şi consider că Ministerul de Externe se poate descurca şi în condiţiile în care avem acest buget, oferind în acelaşi timp reprezentarea diplomatică corespunzătoare ţării noastre şi asigurând serviciile consulare de bază pentru cetăţenii României, în acelaşi timp promovând diplomaţia economică şi colaborând cu Institutul Cultural Român pentru a susţine şi din punct de vedere cultural identitatea şi valorile româneşti în străinătate”.
În ceea ce priveşte o eventuală rectificare pozitivă a bugetului MAE, premierul Bolojan a subliniat că „nu se poate face o prognoză cu ceea ce se va întâmpla în august sau în septembrie”.
Ce nu înțelege premierul Bolojan
Un diplomat român într-o capitală strategică NU ESTE un funcționar de primărie care eliberează autorizații de construcție. El are nevoie de fonduri de reprezentare pentru a deschide uși economice.
Așa că, tăind de la „cheltuielile de personal” și „bunuri și servicii”, riscăm să rămânem cu ambasade-fantomă, capabile doar să asigure „serviciile de bază”, dar total irelevante în negocierile pentru mari investiții străine pe care le-ar putea atrage în România.
Diplomația este, prin definiție, despre soft power. Iar fără bugete pentru forumuri economice, evenimente și networking, România riscă să devină mută și are toate șansele să devină irelevantă exact când se împart noile sfere de influență.
Da, premierul mizează pe eliminarea problemelor din sistem, iar poziția sa e cu dedicație față de personalul diplomatic care nu își face treaba. Și asta e o realitate. Există mulți atașați consulari sau diplomați ajunși la post prin rețele de partid, nu prin concurs. Iar misiunea lor diplomatică NU E ALTCEVA DECÂT O SINECURĂ.
Însă eficientizarea personalului diplomatic și consular necesită investiții masive în digitalizare și platforme consulare moderne.
Așa că apare întrebarea de 1.000 de puncte: Cum se vor face acestea dacă bugetul scade, iar bruma de bani rămasă se duce pe întreținerea clădirilor și utilități?
„E absurd să ai pretenția ca doar prin talent diplomatic să atragi investiții. E nevoie de bugete pentru a organiza conferințe”, mi-a mărturisit sub protecția anonimatului un diplomat român aflat la post.
Realitatea din teren: 3 oameni la 1 milion de români
Când premierul vorbește despre asigurarea „serviciilor consulare de bază”, el ignoră faptul că „baza” a devenit de mult insuficientă. Iar exemplul cel mai clar este Consulatul din Bonn (Germania). Potrivit site-ului MAE, acolo sunt TREI angajați care trebuie să gestioneze problemele a circa 500 de mii de români care își pierd actele sau au nevoie de asistență zilnică.
Și nu e acesta singurul exemplu. Diplomații români din India se confruntă și ei cu probleme, pentru că sunt cei care procesează miile de vize pentru muncitorii din Bangladesh sau Nepal care vor să vină să muncească în România.
Cu un buget tăiat și cu personal insuficient, procesarea vizelor devine un blocaj major. Nu este vorba doar de diplomație, ci de un motor economic intern care se gripează pentru că MAE nu are resurse să trimită întăriri în Asia sau să doteze punctele de lucru cu tehnologie de scanare și procesare rapidă.
Prin urmare, austeritatea aplicată MAE de către guvernul Bolojan se traduce, astfel, în pierderi directe pentru firmele din România.
Mai concret spus, reducerea de buget înseamnă, în traducere liberă, că infrastructura tehnică va continua să se blocheze, că programările în ambasadă sau consulat vor rămâne un miraj pentru mii de români și că personalul, deja epuizat, va fi și mai greu de motivat.
Ce trebuie înțeles, mai ales de câtre guvernanți, e că digitalizarea nu este un proces care se întâmplă prin decret, ci prin investiții în servere, securitate cibernetică și oameni capabili să opereze aceste sisteme. Fără fonduri, „serviciile de bază” se vor transforma rapid în „servicii de avarie”, iar cel care pierde în final este cetățeanul român.
Diplomația economică a României nu există
Marea problemă a diplomației românești rămâne însă diplomația economică. În timp ce MAE este subfinanțat, „greul” investițiilor este lăsat pe umerii ARICE (Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior), o structură în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
Structura e văzută în ochii multor diplomați de carieră cu care am vorbit în ultimele zile drept „un depozit pentru clientela politică”.
„Personalul MAE nu este instruit și nici impulsionat să facă diplomație economică. Această zonă e rezervată ARICE, o instituție destinată exclusiv pilelor, majoritatea incompetente. Noul șef, Daniel Constantin, e chiar un om politic de la PNL”, a indicat pentru Explicativ o sursă din cadrul MAE.
Ei bine, numirea unui om politic precum Daniel Constantin la conducerea agenției întărește percepția că miza nu este performanța economică, ci controlul resurselor de către partid sau gașca transpartinică PSD-PNL, căci Daniel Constantin este unul din oamenii care au făcut parte din celebrul USL condus de Victor Ponta și Crin Antonescu.
Ce mi-a mai indicat, sub rezerva anonimatului, un alt diplomat aflat la post e că avem o armată de „specialiști” în agenții guvernamentale care nu vorbesc limbajul piețelor internaționale, în timp ce diplomații care cunosc specificul local al țărilor gazdă sunt lăsați fără instrumente de lucru și fără instruire specifică în diplomație economică.
O altă sursă mi-a precizat că prin birourile comerciale ale României în alte țări, situația e „de jale”. Există țări strategice unde nu avem pe nimeni și alte țări, precum Marea Britanie, unde avem un singur om la Londra care ar trebui să acopere și Irlanda, încercând de unul singur să reducă deficitul balanței comerciale la Dublin și Manchester simultan. E practic o misiune imposibilă.
Deci, ca să fie clar, în timp ce alte țări europene investesc masiv în echipe de atașați comerciali care vânează contracte și promovează exporturile naționale, România trimite „un singur om” să facă și analiză, și networking, și lobby. Rezultatul? Deficite comerciale mari (adică noi cumpărăm mult mai mult din acele state decât reușim să vindem) și o prezență invizibilă a produselor românești pe rafturile externe.
Ce nu au înțeles decidenții politici
Decidenții politici de la București nu au înțeles de-a lungul anilor că economia a devenit una dintre cele mai importante arme geopolitice ale statelor. Țările nu mai concurează doar prin diplomați, armate sau alianțe militare. Concurența se duce astăzi și prin investiții, lanțuri de aprovizionare, exporturi strategice și tehnologii. În acest nou joc, diplomația economică a devenit o extensie a politicii externe.
Practic, ambasadele nu mai reprezintă doar statele, ci și companiile lor.
Multă vreme, România nu a privit lucrurile așa. După aderarea la UE, economia românească a crescut mai ales datorită investițiilor străine care au venit natural, atrase de piața mare, de salariile mai mici și de integrarea în lanțurile industriale europene. În acest context, statul român nu a simțit presiunea de a construi un mecanism sofisticat de diplomație economică. Economia mergea înainte, iar investițiile veneau fără o strategie agresivă de atragere sau de export.
Așa se explică de ce România a creat relativ târziu o instituție dedicată acestui domeniu. În 2023, sub coaliția Ciucă-Ciolacu, a apărut Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, care a fost gândită să coordoneze promovarea exporturilor și atragerea investițiilor străine.
În teorie, agenția ar trebui să fie instrumentul prin care statul român își promovează companiile în lume și încearcă să atragă capital strategic în economie. Problema este că diplomația economică a României a fost mult timp fragmentată între instituții.
O parte din responsabilități se află la Ministerul Afacerilor Externe al României, prin ambasade și rețeaua diplomatică. Alte atribuții țin de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, care gestionează politicile industriale și programele de sprijin pentru companiile românești care își doresc să pătrundă și pe alte piețe.
Iar această împărțire a responsabilităților a făcut ca, de multe ori, nimeni să nu aibă cu adevărat o strategie coerentă.
Exemplul polonez
Polonia a gândit altfel, indiferent de cine a fost la guvernare. Elita politică de la Varșovia a înțeles relativ devreme că economia poate fi folosită ca instrument de influență geopolitică. De aceea a construit o agenție puternică, Polish Investment and Trade Agency, care operează zeci de birouri comerciale în lume și sprijină activ companiile poloneze să intre pe piețe externe.
Cum a luat naștere? Păi Polonia a aderat la UE în 2004, cu trei ani înaintea României. Dar încă din faza de pre-aderare, în 2003, guvernul de la Varșovia a fuzionat două agenții pe care le avea, Agenția Poloneză de Informații (PAI) și Agenția Poloneză pentru Investiții Străine (PAIZ), cea din urmă fiind creată în 1992. Scopul era promovarea Poloniei ca destinație atractivă pentru investițiile străine.
În 2017, Agenția și-a schimbat numele în Agenția Poloneză de Investiții și Comerț (PAIH). Rolul acestei noi agenții era să promovarea exporturilor poloneze, să sprijine companiile poloneze pe piețe externe și să atragă investiții strategice în Polonia.
Pe 15 ianuarie 2026, Agenția Poloneză pentru Investiții și Comerț a anunțat că a încheiat anul 2025 cu un bilanț impresionant de activități în domeniul sprijinirii investițiilor directe. Agenția a finalizat cu succes 64 de proiecte cu o valoare totală declarată de peste 4 miliarde de euro și a creat peste 6.600 de locuri de muncă.
În plus, publicația Trading View relata la final de 2025 că Invest Qatar și Agenția Poloneză pentru Investiții și Comerț au un parteneriat pentru a consolida legăturile economice.
Mai mult, canalul polonez de televiziune TVP World indica luna trecută faptul că valoarea investițiilor poloneze în Egipt a crescut la 1,35 miliarde de euro în 2025, o creștere de 30% față de 2024, subliniind atractivitatea tot mai mare a Egiptului pentru companiile poloneze.
Pentru polonezi, exporturile, investițiile și politica externă sunt părți ale aceluiași mecanism.
Această diferență de abordare arată foarte clar modul în care statele își înțeleg locul în lume. Polonia își promovează activ industriile strategice, de la tehnologie și IT până la industria de apărare, folosind rețeaua diplomatică și agențiile economice ca instrumente de expansiune economică.
România, în schimb, a funcționat mult timp într-o logică mai pasivă bazată pe ideea că economia crește și nu are de ce statul să intervină prea mult pentru a o proiecta în exterior. S-a văzut asta mai ales prim modul în care am participat în ultimii ani la diverse TÂRGURI INTERNAȚIONALE.
Cel mai recent exemplu este standul țării noastre la Wine Paris 2026. Jurnalistul Cezar Ioan, coautor al mai multor volume dedicate vinului și gastronomiei românești, a indicat că România a bifat o performanță rară la acest eveniment: „să fie prezentă și, în același timp, să nu conteze”. Până și Republica Moldova a avut un stand mult, mult mai profesionist organizat.
O soluție
Contextul global s-a schimbat însă cu totul. Pandemia, rivalitatea dintre Statele Unite și China și războiul de agreiune pornit de Rusia în Ucraina au arătat cât de vulnerabile pot fi economiile dependente de lanțuri externe de aprovizionare. În acest nou peisaj, statele încearcă să își securizeze industriile strategice, să atragă investiții tehnologice și să își promoveze companiile pe piețe noi.
Diplomația economică a devenit, practic, o formă de politică de securitate.
Diplomații cu care am vorbit mi-au mai indicat că în orice stat care își respectă corpul diplomatic, o parte din taxele consulare este reținută pentru modernizarea sediilor și a echipamentelor din ambasadă sau consulat.
În ceea ce privește România, acești bani se varsă în bugetul de stat, în timp ce ambasadele noastre stau să cadă, iar oficialii români primesc delegații străine în spații care nu au mai văzut o renovare serioasă de decenii.
O politică externă demnă de o țară NATO și UE nu se poate face cu „reparații curente” finanțate din resturi, mi-a mai spus un diplomat român aflat la post pe continetul african.
Dacă premierul Bolojan vrea cu adevărat eficiență, ar trebui să permită MAE să își gestioneze o parte din veniturile proprii pentru a-și repara clădirile și a-și plăti corect experții, nu să aplice o tăiere liniară care pedepsește performanța și cronicizează subdezvoltarea diplomatică. Adică lovește direct în interesul României.
Premierul Ilie Bolojan vrea o diplomație funcțională, dar de tip „low-cost”. Însă, într-un context internațional extrem de complicat, o țară care își tratează ambasadorii ca pe niște simpli administratori de imobile sau funcționari de primărie ori Consiliu Județean riscă să descopere că, în plan extern, cine nu investește în reprezentare nici nu este invitat să vorbească. Deci nu contează!
